România nu stă bine la capitolul carne de porc! Numai anul trecut s-au cheltuit 950 de milioane de euro pentru importuri

România se dovedește a fi cel mai mare importator de carne de porc din Europa Centrală și din regiune Balcanilor. Care este motivul pentru care țara noastră nu reușește să acopere intern cererea pentru acest produs.
Alina Costache
12 mart. 2024, 16:38
România nu stă bine la capitolul carne de porc! Numai anul trecut s-au cheltuit 950 de milioane de euro pentru importuri
România nu stă bine la capitolul carne de porc! Numai anul trecut s-au cheltuit 950 de milioane de euro pentru importuri

România a bifat anul trecut importuri de 950,5 milioane de euro și un deficit de 947,2 milioane de euro, fiind cel mai mare importator net de carne de porc din Europa Centrală și Balcani, se arată într-un studiu al Departamentului pentru Agricultură al SUA. Specialiștii preconizează că va urma o creștere ușoară a producției de carne de porc în 2024, dat fiind că a scăzut numărul de focare de pestă porcină africană. Mai mult, analiștii au mai explicat că măsurile de eradicare a PPA luate prin noua lege a porcului nu va avea un efect pozitiv semnificativ.

Citește și: Val de accidente grave pe DN2 E85, în Buzău. Un TIR s-a răsturnat peste o dubă, o mașină a ieșit în câmp

Cu toate că în majoritatea țărilor din Europa Centrală și din regiunea Balcanilor carnea de porc este preferată de consumatori, aceste țări nu sunt autosuficiente la capitolul producție. Din acest motiv, importurile în regiune sunt semnificative, iar România a „câștigat” titlul de cel mai avid cumpărător de peste granițe.

„Principalii importatori neți de carne de porc din această regiune sunt România, Polonia, Republica Cehă, Republica Slovacă și Bulgaria. Deși pesta porcină africană (PPA) rămâne o caracteristică predominantă în sectorul porcinelor din Europa Centrală, focarele au scăzut, iar industriile din unele state membre și-au sporit investițiile pentru a-și crește oferta și a reduce ponderea importurilor în consum. Pe baza acestei evoluții, se preconizează că producția de porcine din România va crește ușor în 2024. Deoarece creșterea în curți joacă un rol foarte important în răspândirea PPA, Guvernul român a aprobat în aprilie 2023 „Legea porcinelor”, care interzice creșterea în fermele de curte din România. Deoarece îngrășarea rămâne însă permisă în curți, nu se anticipează că această lege va avea un efect semnificativ asupra eradicării PPA. În schimb, autoritățile bulgare au pus în aplicare o legislație care limitează creșterea porcilor în curți și sprijină comercializarea. În Bulgaria, situația din industria cărnii de porc se îmbunătățește, iar unii producători de cereale ar fi început să treacă la creșterea cărnii de porc”, spun analiștii USDA.

Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în primele 11 luni ale anului trecut, România a importat carne de porc în valoare de 950,5 milioane de euro, cu 28% mai mult decât anul trecut, iar deficitul cu această categorie de produse s-a adâncit la 947,2 milioane de euro, fiind cu 28% mai mare decât cu un an în urmă. De altfel, carnea de porc este cel mai deficitar produs alimentar din România, iar gradul de autosuficiență a scăzut, pentru prima dată, sub pragul de 50%.

La nivel european, în cursul anului 2023, numărul porcinelor sacrificate în abatoarele oficiale a scăzut cu 7,36%, declinul fiind raportat  în toate cele 27 de state membre ale UE.

În termeni absoluți, cele mai semnificative reduceri raportate de Eurostat au fost înregistrate în statele membre vestice ale UE și, în mod semnificativ, în Spania, Danemarca, Germania, Țările de Jos, Belgia și Franța.

„Întrebarea principală legată de sectorul porcinelor din UE este dacă sacrificările au atins punctul minim în 2023 sau dacă declinul va continua în 2024”, spun analiștii USDA potrivit cărora  în 2022 și 2023 producția de purcei a fost redusă cu 10,6%, iar sacrificările cu 12,0%.”

„Cu toate acestea, contracția mărimii efectivelor a ajuns aproape la un punct mort în 2023, ceea ce reprezintă un semn clar că ciclul porcinelor a atins punctul minim. Acest lucru este reflectat și de prețurile record plătite pentru scroafe, purcei și carcase. Direcția viitoare a sacrificărilor din UE va fi determinată în principal de oportunitățile de pe piața de export,  motorul de creștere a sectorului suinelor din UE în contextul în care consumul este în declin din 2018”.

Citește și: Salariu de 5.500 de lei și prime de 1.000 de lei la jobul pe care românii nu și-l doresc. Ce beneficii mai oferă angajatorul

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Antrenorul-agresor din Vaslui, pedeapsă uriașă! Ce va fi nevoit să facă pentru a reveni în fotbal. Update
Capital.ro
Zeci de mii de pensionari vor primi un sprijin financiar de 250 de lei. Cererile se depun până pe 6 noiembrie
Playtech.ro
Traficul de coșmar care a ținut aproape două săptămâni. Unii șoferi au petrecut cinci zile în coloană
Adevarul
„Școala e la 900 de metri, dar elevii sunt aduși cu mașina”. Revolta bucureștenilor supărați pe părinții care blochează traficul
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Karina, o cântăreață și fostă concurentă la o emisiune TV, s-a stins din viață în urma unei boli necruțătoare: „Era un suflet frumos, talentat și cu adevărat minunat”
iamsport.ro
Breaking News! Ion Țiriac a făcut o mutare de răsunet în România
MediaFlux
Ce înseamnă simbolurile I, II și floarea de pe sertarul mașinii de spălat
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte