România obţine un loc în plus în Parlamentul European din 2019, la redistribuirea mandatelor Marii Britanii după Brexit

Eurodeputaţii au adoptat o redistribuire a mandatelor în Parlamentul European (PE) după plecarea deputaţilor britanici, din cauza Brexitului, în vederea viitoarelor alegeri europene din mai 2019. România va primi un mandat în plus faţă de cele pe care le are acum, relatează AFP, preluată de News.ro.
Romania TV
14 iun. 2018, 06:03
România obţine un loc în plus în Parlamentul European din 2019, la redistribuirea mandatelor Marii Britanii după Brexit

Adunarea, reunită miercuri în sesiune plenară la Strasbourg, în estul Franţei, a adoptat – cu 566 de voturi la 94 şi 31 de abţineri – principiul unei reduceri a numărului total de mandate de la 751 la 705 în următoarea legislatură (2019-2024).

Alegerile europene urmează să se desfăşoare între 23 şi 26 mai 2019, la aproape două luni după plecarea prevăzută a Regatului Unit şi celor 73 de deputaţi si săi.

Dintre cele 73 de mandate ce vor fi vacantate, 27 vor fi reatribuite unui număr de 14 state membre UE, considerate „uşor subreprezentate” în hemiciclul european.

Astfel, Franţa – cu 79 faţă de 74 de mandate în prezent – şi Spania – 59 faţă de 54 – vor fi principalele beneficiare, dar şi Italia – care va obţine cu trei mandate în plus, şi va număra 76 -, Olanda – tot trei mandate în plus, până la 29 – şi Irlanda – cu două mandate în plus, care va ajunge astfel la 13.

Polonia, România, Suedia, Austria, Danemarca Slovacia, Finlanda, Croaţia şi Estonia vor primi câte un mandat de eurodeputat în plus în Parlamentul European.

Germania va rămâne ţara cu cei mai mulţi eurodeputaţi – 96.

În cazul aderării unor noi ţări în viitor, numărul mandatelor PE, care îşi ţine sesiunile alternativ la Strasbourg şi Bruxelles, ar putea să crească, dar nu va depăşi un prag de 750 de eurodeputaţi – plus preşedintele Adunării, conform tratatelor europene.

Eurodeputatul portughez socialist Pedro Silva Pereira, coraportorul textului adoptat prin vot, şi-a exprimat satisfacţia faţă de o „repartizare a mandatelor mai justă, în fine conformă principiului proporţionalităţii descrescătoare”, fără ca vreun stat membruu să piardă vreun mandat.

„Noul Parlament European va asigura o reprezentare mai echitabilă a cetăţenilor”, a apreciat el.

Această redistribuire urmează să obţină unda verde a şefilor de stat şi de guverne la summitul de la Bruxelles, pe 28-29 iunie.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Filipe Coelho, în ultimele 6 luni de contract cu Universitatea Craiova! „Nu e momentul potrivit să discutăm prelungirea!”
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Autocar de copii, răsturnat! Doi morți și zeci de victime, în Franța
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Se elimină un impozit important pentru români. Luca Niculescu anunță schimbarea de la 1 ianuarie 2027
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT