România primeşte astfel a doua cea mai mare alocare din cadrul programului, după Polonia. Fondurile sunt destinate modernizării echipamentelor militare, dezvoltării capacităţii de producţie naţională şi susţinerii unei infrastructuri mixte civile şi militare, potrivit Guvernului. SAFE are un buget total de 150 de miliarde de euro şi funcţionează sub forma unor împrumuturi avantajoase, cu maturitate maximă de 45 de ani şi perioadă de graţie de 10 ani.
Participarea României la acest mecanism are trei implicaţii majore: componenta de apărare, cea bugetară şi cea de infrastructură. Pe partea de infrastructură, sunt propuse spre finanţare proiecte esenţiale pentru nord-estul ţării, respectiv capetele autostrăzilor A7 şi A8: Paşcani–Suceava-Siret şi Paşcani-Iaşi-Ungheni.
„Alocarea de 16,68 miliarde de euro confirmă faptul că Comisia Europeană recunoaşte atât nevoile de securitate, cât şi rolul activ al României în consolidarea unei Europe mai sigure. Aceşti bani reprezintă un sprijin major pentru modernizarea sistemului militar şi pentru dezvoltarea industriei de profil, într-un moment în care întărirea siguranţei naţionale este vitală. Am obţinut această finanţare prin negocieri intense, fără a pune presiune suplimentară pe bugetul naţional, ceea ce este esenţial în actualul context economic. În acelaşi timp, aceste fonduri ne permit să garantăm mai multă siguranţă cetăţenilor din România, într-o perioadă marcată de provocări geopolitice majore”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
Guvernul a subliniat că pe componenta de apărare este prevăzută o planificare pe cinci ani a achiziţiilor de tehnică militară, realizate în cooperare cu partenerii europeni, cu obiectivul de a creşte capacitatea de apărare a ţării.
„Vom putea dezvolta fabrici de tehnică militară şi vom deveni parte a lanţurilor valorice ale industriei de apărare europene”, a transmis Executivul.
A doua componentă, cea bugetară, prevede ca aceste achiziţii să fie finanţate integral din împrumuturile acordate prin SAFE, la costuri mult mai avantajoase decât pe piaţa internaţională, cu termen de rambursare de până la 40 de ani şi o perioadă de graţie de 10 ani.
Pe partea de infrastructură, accentul cade pe dezvoltarea unor proiecte mixte civile şi militare, inclusiv pe extinderea reţelei de autostrăzi în zonele de frontieră, care să contribuie atât la mobilitatea populaţiei, cât şi la securitatea regională.
Ministerul Finanţelor a precizat că urmează o etapă de negociere tehnică, în septembrie şi octombrie, pentru definitivarea listei proiectelor finanţate. Lista finală va fi aprobată ulterior, pentru a asigura absorbţia rapidă a fondurilor şi respectarea obiectivelor strategice ale României şi ale Uniunii Europene.
Instrumentul SAFE este unul temporar, valabil până la 31 decembrie 2030, şi are ca scop nu doar finanţarea achiziţiilor urgente de echipamente de apărare, ci şi consolidarea industriei europene de profil, creşterea interoperabilităţii şi securităţii aprovizionării. Până în prezent, 19 state membre, inclusiv România, şi-au exprimat interesul pentru utilizarea acestui mecanism.