România primește o nouă lovitură din partea Austriei. Ministrul austriac de Externe: „Viena îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen”

România primește o nouă lovitură din partea Austriei în privința aderării la spațiul Schengen. Se pare că încercările politicienilor români de a-i determina pe omologii lor austrieci să se răzgândească în privința menținerii veto-ului față de aderarea României la Schengen nu au avut niciun rezultat.
Alina Costache
28 apr. 2023, 22:24
România primește o nouă lovitură din partea Austriei. Ministrul austriac de Externe:

România primește o nouă lovitură din partea Austriei. Ministrul de Externe al Austriei, Alexander Schallenberg, a anunțat că Viena îşi va menţine veto-ul faţă de aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen până când va observa o scădere susţinută a numărului solicitanţilor de azil politic.

Citește și Lucian Bode, hotărât să ducă România în Schengen: ”Decizia de anul trecut a fost nedreaptă, dar trebuie să depășim momentul și să acționăm”

România primește o nouă lovitură din partea Austriei

„Ceea ce este important pentru noi, ca să fiu cât se poate de sincer, este ca numărul (migranţilor) să coboare şi să fie o scădere susţinută”, a declarat ministrul Alexander Schallenberg.

Alexander Schallenberg a descris veto-ul Austriei ca fiind ”un semnal de avertizare către Bruxelles, ce trebuie să înţeleagă că, atunci când avem peste 100.000 de cereri de azil în 12 luni, este dificil pentru noi, Austria, să lăsăm pur şi simplu acest sistem disfuncţional să meargă mai departe”.

Mai mult, ministrul de Externe al Austriei nu a vrut să spună cât timp vor menține oficialii de la Viena acest veto, dar a subliniat faptul că, în condiţiile în care sosirile migranţilor ilegali continuă să crească, ieşirea din acest impas nu se întrevede pe termen scurt.

Totodată, șeful diplomației austriece a transmis că guvernul de la Viena este încurajat de planul de acţiune al UE pentru consolidarea controalelor la graniţe şi accelerarea procedurilor de azil, însă este nevoie de mai multe progrese.

„Ca ţară situată în inima Europei, Austria este o mare beneficiară a spaţiului Schengen şi dorim ca el să funcţioneze”, a mai spus ministrul austriac de Externe.

Declarația șefului diplomației austriece vine la scurt timp după întâlnirea dintre ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner și ministrul Lucian Bode, care a avut loc la București.

În cadrul acestei întâlniri cei doi oficiali au discutat printre altele despre cooperarea şi coordonarea dintre România şi Austria în domeniul afacerilor interne, dar şi despre deblocarea aderării la Spaţiul Schengen, despre care Bode a spus că este un obiectiv de importanţă majoră pentru România.

”Avem determinarea de a coopera strâns şi suntem foarte hotărâţi să ajungem la o soluţie în cursul acestui an. Este în interesul României şi Austriei să discutăm despre ceea ce ne preocupă, astfel încât să deblocăm situaţia actuală şi să continuăm să dezvoltăm relaţia bilaterală mai departe. În cadrul discuţiilor avute, l-am asigurat pe omologul meu că am înţeles foarte bine preocuparea Austriei în ceea ce priveşte gestionarea migraţiei ilegale şi i-am prezentat în detaliu modul profesionist în care România asigură protecţia frontierelor externe ale UE. Ca de fiecare dată, acţionăm solidar şi responsabil în gestionarea provocărilor europene şi contribuim la găsirea de soluţii constructive pentru problemele comune. Am toată încrederea că astăzi, Austria, s-a convins că spaţiul Schengen va fi mai puternic şi mai rezilient cu România, ca ţară membră Schengen”, a declarat Lucian Bode,

Citește și Ministrul de Interne austriac, cel care se opune aderării României la Schengen, a fost în vizită la București: „Nu pot să ofer o dată fixă”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Ce și-a cumpărat Maria Sharapova, în 2004, după ce a învins-o pe Serena Williams. A cheltuit 8.000 de lire sterline
Capital.ro
O categorie de pensionari poate primi bani în plus la pensie. Înalta Curte a stabilit cine beneficiază de majorare
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă radarul te prinde cu 60 km/h unde limita este 50. Regula pe care mulți șoferi o înțeleg greșit
Adevarul
Ilie Bolojan este socru mic: fiica cea mare a fostului premier se căsătorește la Oradea. Cine este alesul
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România