România sub COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de NINSORI abundente şi VISCOL. A1 a fost închisă

Bucureştiul şi zece judeţe din sudul ţării sunt, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori şi viscol, alte 16 judeţe fiind avertizate cu cod galben. În premieră, directorul ANM a declarat că e posibil să avem şi un cod roşu de viscol.
Romania TV
25 ian. 2014, 05:51
România sub COD PORTOCALIU ŞI GALBEN de NINSORI abundente şi VISCOL. A1 a fost închisă

UPDATE: Incepand cu ora 06.15 se va inchide Autostrada A1 Bucuresti – Pitesti, din cauza vizibilitatii foarte redusa din cauza viscolului (20 m). Aceasta masura a fost luata la initiativa politiei rutiere pentru evitarea accidentelor. Ruta ocolitoare DN 7 Bucuresti – Titu – Gaiesti – Pitesti, anun ţă CNADNR. De asemenea, începand cu ora 06.20 se va inchide DN 22 km 0+000 – km 30+000 Ramnicu Sarat – Boldu – Limita jud Braila, din cauza vizibilitatii foarte redusa din cauza viscolului la sol (vizibilitzte redusa sub 20 m).

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA recomandă participanţilor la trafic să evite zonele afectate de zapadă şi viscol. Dacă totuşi nu se poate evita deplasarea în aceste zone, recomandăm ca participanţii la trafic să nu plece la drum fără a avea autovehiculele echipate corespunzător pentru condiţiile de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, combustibil, paturi, saculeţ cu material antiderapant, alimente, apă, etc.).

De asemenea, rugăm participanţii la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360 sau de pe pagina de web a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA (www.cnadnr.ro/ Situaţia Drumurilor Naţionale), cât şi de la Dispeceratele DRDP Bucureşti (021-318.66.97), DRDP Craiova (0251-408.700), DRDP Timisoara (0256-246.620).

În cursul zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică, viscolul se va intensifica în Muntenia, iar în judeţele Giurgiu, Călaraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila şi Ilfov, inclusiv municipiul Bucureşti, temporar vor fi rafale ale vântului de peste 75 – 80 de kilometri pe oră, va ninge abundent, iar ninsoarea va fi puternic viscolită.Potrivit avertizării cod portocaliu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de vineri seară, ninsorile vor fi abundente în cea mai mare parte a Olteniei (judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj şi Vâlcea), unde stratul de zăpadă va depăşi local 30 – 40 de centimetri, iar vântul va sufla cu peste 70 de kilometri pe oră, viscolind şi troienind zăpada.

Judeţele Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Bacău, Vrancea, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Argeş, Covasna, Braşov, Sibiu, Hunedoara şi Caraş-Severin vor fi de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 18.00, sub avertizare cod galben.

În sudul şi estul ţării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. Vântul va avea la rafală 60 – 70 de kilometri pe oră în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, precum şi în zona Munţilor Banatului, a Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, zone în care şi stratul de zăpadă va fi consistent.

Potrivit avertizării, vor fi precipitaţii mixte şi se va depune polei local în Dobrogea, iar în prima parte a intervalului şi în Banat, sudul Olteniei şi al Munteniei. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 20 de litri pe metru pătrat în 24 de ore. În restul teritoriului ninsorile vor fi în general slabe.

Vremea va fi geroasă în cursul nopţilor şi al dimineţilor mai ales în estul şi sud-estul ţării.

Directorul general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a precizat, la comandamentul de iarnă organizat la Guvern, că este posibil ca atenţionarea cod portocaliu să fie extinsă, sâmbătă, şi pentru judeţele Olt, Teleorman, Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, iar judeţele din sud-vestul ţării, precum Mehedinţi, să fie scoase, sâmbătă seara, de sub această atenţionare.

El nu a exclus însă posibilitatea ca această atenţionare cod portocaliu, valabilă în prezent până duminică, ora 18.00, să fie prelungită până luni.

Primăria Capitalei este pregătită pentru codul portocaliu de ninsori şi viscol cu 455 de utilaje pentru deszăpezire, peste 30 de tone de antiderapant şi permanenţă la sediile instituţiilor din subordine şi la cele ale operatorilor de servicii publice, potrivit măsurilor dispuse de Sorin Oprescu.

Reprezentanţii municipalităţii precizează că, în urma avertizărilor emise de meteorologi, primarul general Sorin Oprescu a cerut instituţiilor publice aflate în subordine, operatorilor de servicii publice (RADET, RATB, Apa Nova, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement, Administraţia Cimitirelor şi Crematoriilor Umane, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Direcţia Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti, Luxten, Poliţia Locală), precum şi direcţiilor implicate în programul de deszăpezire din cadrul primăriei, să asigure permanenţă 24 din 24 ore la sediile instituţiilor şi să ia măsuri astfel încât dispeceratele să preia toate eventualele sesizări.

DailyBusiness
NU mai ai voie să te plimbi cu TROTINETA în parc! Primăria cere blocarea lor completă
Spynews
Încă o despărțire în casa Mireasa! Maria și Valentin au încheiat relația: „Nu a fost capabil”
Fanatik.ro
Frații Pavăl, cei mai bogați investitori din fotbalul românesc, la un pas de a da lovitura în sectorul dezvoltărilor imobiliare. Orașul în care vor să construiască un turn de 160 de metri
Capital.ro
Curs valutar vineri, 4 septembrie. Cât valorează euro, dolarul și celelalte monede la final de săptămână. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Oraşul din România unde oamenii se tem să iasă din case din cauza lupilor. Animalele umblă în haită pe străzi
Adevarul
De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II lea
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Anca Pandrea s-a întors la marea ei iubire. Actrița își va dormi somnul de veci alături de Iurie Darie. Imagini de la înmormântare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Adriana Piteșteanu, actriță de teatru și film, s-a stins din viață la 90 de ani
iamsport.ro
70.000.000 de lei. Mihai-Angelo Borcea, fiul lui Cristi Borcea, investiție masivă în România
MediaFlux
Ce se va întâmpla cu pensiile și salariile în 2027. Anunțul zilei: Nici nu se poate negocia așa ceva
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor