România, tot mai aproape de ”clubul bogaților”. Câți bani putem încasa datorită aderăriii la OCDE

România este tot mai aproape de intrarea în ”clubul bogaților” - Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care ne-ar putea băga în conturi 3,5 miliarde de euro pe an, dacă guvernul va implementa anumite reforme și crește taxele.
Alina Costache
02 iul. 2026, 08:12
România, tot mai aproape de ”clubul bogaților”. Câți bani putem încasa datorită aderăriii la OCDE

Supranumit ”clubul țărilor dezvoltate”, OCDE este un for internațional cu 38 de state membre, fondat în 1961 pentru promovarea de politici economice și sociale care să îmbunătățească bunăstarea globală. România este foarte aproape să adere la acest ”club” – demers considerat obiectiv esențial.

Aderarea la OCDE poate aduce țării noastre 3,5 miliarde de euro pe an, cu condiția ca Executivul să implementeze anumite reforme, recomandate de organizație, și să nu crească taxele, consideră reprezentanții Blocului Național Sindical (BNS), care au lansat studiul ”Efectul OCDE. Aderarea României la OCDE”.

”România își propune să finalizeze procesul de aderare în cursul anului 2026, la patru ani de la deschiderea negocierilor și la aproape trei decenii după state precum Polonia sau Ungaria. Până în prezent, România a închis 24 dintre cele 25 de capitole aflate în negociere, fiind în curs finalizarea evaluării privind Deschiderea Pieței. După încheierea acestui proces, Consiliul OCDE va decide, prin consens, dacă invită România să devină cel de-al 39-lea stat membru al organizației”, se arată în studiul citat de agenția Agerpres, potrivit economica.net.

Potrivit cercetării BNS, aderarea la OCDE reprezintă o oportunitate majoră pentru economia românească, însă beneficiile nu sunt automate și nu decurg exclusiv din dobândirea statutului de membru. Acestea depind în mod direct de capacitatea statului de a implementa reforme structurale credibile și de a îmbunătăți funcționarea instituțiilor publice.

O informare comunicată BNS de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) arată că aderarea la OCDE ar putea contribui cu circa 1 la sută din PIB la creșterea economică anuală. Cercetarea BNS completează estimările MAE, anticipând că aderarea poate genera suplimentar investiții străine directe de aproximativ 3,5 miliarde euro anual și poate reduce costurile de finanțare ale datoriei publice cu aproximativ 840 milioane euro anual, prin scăderea primei de risc a României.

”Aceste beneficii sunt însă condiționate de realizarea unor reforme esențiale: reducerea deficitului bugetar pe o traiectorie credibilă, diminuarea decalajului de TVA și îmbunătățirea calității instituțiilor publice. În lipsa acestor reforme, efectele aderării se reduc semnificativ, iar România riscă să transforme un obiectiv strategic într-un succes exclusiv formal’, spun reprezentanții confederației sindicale.

Una dintre principalele concluzii ale studiului este că România dispune deja de resurse suficiente pentru consolidarea fiscală fără a transfera costurile asupra populației și mediului de afaceri prin noi majorări de taxe.

Citește și Furtunile au costat asigurătorii peste 62 de milioane de lei anul trecut, în baza polițelor CASCO. În medie, 15 mașini și 15 case au fost distruse de vijelii zilnic

Tot în analiza BNS se estimează că reducerea muncii nedeclarate și diminuarea evaziunii fiscale în domeniul TVA pot genera venituri suplimentare de peste 5 la sută din PIB, valoare care depășește deficitul structural pe care România trebuie să îl corecteze în cadrul procedurii europene de deficit excesiv.

”Reducerea muncii nedeclarate nu reprezintă doar o măsură fiscală. Formalizarea economiei conduce la creșterea productivității, extinde accesul lucrătorilor și companiilor la finanțare și protecție socială și elimină avantajele concurențiale incorecte de care beneficiază firmele care operează în afara economiei oficiale”, se arată în studiu.

BNS avertizează că recomandările OCDE sunt adesea prezentate în mod eronat în spațiul public ca justificare pentru majorarea taxelor. În realitate, organizația acordă prioritate consolidării capacității administrației fiscale de a colecta eficient impozitele deja existente și combaterii evaziunii fiscale.

În opinia celor de la BNS, există riscul ca autoritățile să substituie și de această dată reformele structurale prin creșteri de taxe și impozite, invocând în mod nejustificat procesul de aderare la OCDE. O asemenea abordare ar afecta competitivitatea economiei, investițiile și puterea de cumpărare, fără să rezolve cauzele reale ale dezechilibrelor bugetare.

Liderii sindicali consideră că aderarea României la OCDE trebuie să reprezinte începutul unei etape de modernizare a administrației și de consolidare a economiei, nu un pretext pentru transferarea costurilor ajustării fiscale asupra contribuabililor corecți.

Mesajul central al studiului, în viziunea realizatorilor, este că înainte de a introduce noi taxe sau de a majora impozitele existente, statul trebuie să colecteze eficient ceea ce are deja de colectat, să reducă economia gri și evaziunea fiscală și ”să implementeze reformele pe care chiar OCDE le recomandă”.

În concluzie, ”efectul OCDE” nu este produs de aderarea în sine, ci de reformele care trebuie să o însoțească. România poate obține investiții mai mari, costuri mai mici de finanțare și o economie mai competitivă numai dacă modernizează administrația fiscală și își consolidează instituțiile, nu dacă încearcă să acopere deficitul bugetar prin noi poveri fiscale asupra contribuabililor, menționează BNS.

În prezent, România a închis 24 dintre cele 25 de capitole din negocierea pentru aderarea la OCDE, fiind în curs finalizarea evaluării privind Deschiderea Pieței. După încheierea acestui proces, Consiliul OCDE va decide, prin consens, dacă invită țara noastră să devină al 39-lea stat membru al organizației.

Citește și BNR: Rezervele valutare ale României au ajuns la aproape 65 de miliarde de euro la sfârșitul lunii iunie, în scădere față de luna precedentă

DailyBusiness
Ministerul Energiei convoacă un comandament de urgență. Sistemul Energetic Național, monitorizat în plin val de caniculă
Spynews
O tiktokeriță celebră din România vrea să recurgă la un gest necugetat!?! Ar fi intrat în patima substanțelor interzise
Fanatik.ro
Tranzacția anului în România, finalizată de cei mai bogați patroni din fotbalul intern: 823 milioane de euro! Mesajul transmis de frații Pavăl, proprietarii Dedeman, pentru angajați
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 2 iulie. Cât costă cea mai ieftină benzină din România. Lista celor mai mici tarife pentru șoferi
Playtech.ro
Cât trebuie să câștigi pentru o pensie de 4.000 de lei. Exemplu de calcul după legea pensiilor din 2026
Adevarul
Atunci când iadul s-a pogorât pe Pământ. Unul dintre cele mai terifiante cazuri de posedare din istorie, rămas deocamdată un mister științific
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andrei Singureanu, fost concurent la un show de talente, dispărut de o lună în Portugalia. Familia îl caută cu disperare
iamsport.ro
Ce pachet de acțiuni deține, de fapt, Andrei Nicolescu la Dinamo: ”Atât mai am după ultima actualizare”
MediaFlux
Notificare privind consumul de energie electrică. Românii vor primi alertă înainte de o factură mai mare
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?