România-Ungaria de la CM de handbal se anunţă de risc maxim, presa maghiară pune paie pe foc: „Luptați, luptați, le vom da bătaie!”

Handbalistele din Ungaria au transmis că vor lupta pentru victorie împotriva României. Confruntarea decisivă de la CM de handbal feminin are loc miercuri, după ce naţionala României a pierdut în faţa Danemarcei.
Filip Stan
02 dec. 2025, 13:48
România-Ungaria de la CM de handbal se anunţă de risc maxim, presa maghiară pune paie pe foc:

Ungaria a avansat în grupa semifinală cu trei victorii din trei la Campionatul Mondial, co-găzduit de Germania și Olanda. Următorul adversar al echipei maghiare va fi România.

Antrenorul echipei naționale a Ungariei, Vladimir Golovin, a spus că România este o echipă foarte bună. „Știm că sunt o echipă foarte bună și că s-au schimbat mult de anul trecut”, a declarat antrenorul pentru Agenția de știri maghiară.

Echipa maghiară a învins România cu 37-29 în semifinala de la Debrecen, la Campionatul European de anul trecut. „Atunci, puterea lor de tragere a dominat, dar acum joacă un joc ușor diferit cu noul lor coleg”, a spus Golovin.

Antrenorul a adăugat că se așteaptă la un meci dificil, la fel ca în confruntarea de luni din faza grupelor, 32-25, împotriva Elveției, nou-venită la Cupa Mondială.

Echipa națională a României este singura echipă care a participat la toate Cupele Mondiale, potrivit site-ului federației internaționale. Aceasta este a 27-a participare la Cupa Mondială pentru România.

 

România – Ungaria: Ce spun jucătoarele maghiare

Albek Anna, care își sărbătorește marți cea de-a 24-a aniversare, a spus că echipa maghiară nu își poate permite să înceapă meciul împotriva echipelor mai bune la fel de lent cum a făcut-o împotriva Elveției. Ea a spus despre România: „Poate că sunt mai buni la lupte”.

Luca Csíkos a declarat că trebuie să dea totul și să fie foarte concentrați. „Mă aștept la un meci dificil, o atmosferă grozavă și mulți fani în arenă”, a spus Gréta Márton.

Potrivit Petrei Vámos, meciurile dintre Ungaria și România au întotdeauna o atmosferă încinsă. Nikoletta Papp speră că la meci vor merge mulți fani maghiari, pentru că echipa are nevoie de încurajările lor.

Ea a subliniat că nu au nevoie de motivație suplimentară pentru un astfel de meci. „Temperatura va fi ridicată pe teren și în tribune, va fi o bătălie, o luptă, vom da totul și vom face tot ce putem”, a promis Júlia Hársfalvi.

Meciul decisiv pentru calificare
Româncele se pregătesc intens pentru meci, deoarece această confruntare va decide probabil care echipă, în afară de Danemarca, va avansa în sferturile de finală din această grupă semifinală. Echipa Ungariei a fost impecabilă până acum, în timp ce România a suferit deja o înfrângere cu opt goluri în fața Danemarcei.

România-Ungaria, la CM de handbal

1 Decembrie, „zi de doliu” pentru Ungaria: „Ceea ce pentru români înseamnă bucurie, pentru maghiari înseamnă doliu”

Contextul istoric al zilei de 1 Decembrie 1918 a fost resimțit diferit în partea maghiară. Votul populației române, majoritare, demografic, în Transilvania, de a se uni cu Regatul României era începutul simbolic al sfârșitului, iar Tratatul de la Trianon, care recunoștea Unirea, este, în mentalul colectiv maghiar, „o traumă”.

„Data de 1 decembrie este o zi de doliu în istoria națiunii maghiare, fiind ziua în care Transilvania a fost desprinsă de Ungaria. Ceea ce, pentru unii (România, n. red.), înseamnă prilej de bucurie, pentru cealaltă parte, cea maghiară, înseamnă pierdere și doliu”.

Noi probleme în justiție pentru Ionel Ganea după accidentul în care a murit fiul lui. Fostul fotbalist a fost dat în judecată

Sunt cuvintele directorului general al Institutului pentru Cercetarea Maghiarilor, Gabriella Lezsák, în cadrul unei conferințe care a avut loc luni, la Budapesta, în contextul zilei de 1 decembrie.

Discuția a fost dedicată rolului militarilor secui (așa-numita Divizie Secuiască), în episodul denumit de aceasta „trauma Trianonului”.

„Divizia Secuiască este un simbol al curajului, al dârzeniei și al solidarității”, a spus Lezsák, arătând, mai departe, că este important ca „trauma Trianonului să fie înfățișată tinerilor și publicului actual, într-un mod care să consolideze identitatea”.

Potrivit acesteia, Estul Transilvaniei, care rămăsese, după prăbușirea Imperiului Austro-Ungar, fără o autoritate centrală, a rezistat în fața trupelor române datorită Diviziei Secuiești.

De asemenea, istoricul militar Zoltán Babucs, cercetător la Centrul de Studii Istorice din cadrul Institutului pentru Cercetarea Maghiarilor, a susținut că destrămarea Imperiului Austro-Ungar nu a venit din interior, ci a fost rezultatul politicii militare a Antantei.

Au cumpărat proiectile de artilerie pe 3.000 de țigări
Acesta a mai adăugat că guvernul Károlyi „a comis o crimă istorică, impardonabilă” și a subliniat că nu poate fi iertat faptul că, în noiembrie 1918, militarilor întorși de pe front li s-au confiscat armele.

„Acea mică parte de 1,2 milioane de militari maghiari ar fi putut opri trupele de ocupație (române, n. red.) pe care Károlyi le-a lăsat să intre fără să fie tras niciun foc de armă”.

Barna Gottfried, specialist la Institutul și Muzeul de Istorie Militară al Ministerului Apărării din Ungaria, l-a calificat pe Károlyi drept un „politician lipsit de talent și neadecvat”.

El a spus că dispozitivele de ochire au fost demontate de pe tunurile solicitate de unitate, iar secuii au fost nevoiți să cumpere la Budapesta grenade și proiectile de artilerie, în schimbul a trei mii de țigări. Între timp, partea română era pregătită „pentru preluarea Transilvaniei”.

În contrapunct, partea maghiară a fost luată pe nepregătite. Moderatorul conferinței a spus că Divizia Secuiască a fost prinsă la mijloc, între partea română și ofensiva comuniștilor maghiari, „care vedeau în secui un potențial pericol intern”.

1 decembrie 1918 este ziua în care, la Alba Iulia, Adunarea Națională a Românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș a proclamat Unirea cu Regatul României.

În Transilvania, decizia politică a fost luată de reprezentanții aleși ai românilor, majoritari, demografic.

În contextul prăbușirii Imperiului Austro-Ungar, popoarele fostului imperiu își formau propriile state naționale (cehii, slovacii, croații, etc…).

De asemenea, românii din Transilvania au profitat de acest context și au decis unirea cu România, un moment vital pentru istoria noastră, pentru că, sub Imperiul Austro-Ungar, aceștia nu aveau reprezentare, cu atât mai puțin putere politică.

Pentru Ungaria, ziua de 1 decembrie este privită ca „zi de doliu”, după cum s-au exprimat participanții la conferința din Budapesta, amintită mai sus, pentru că reprezintă începutul pierderii Transilvaniei.

În mentalul colectiv maghiar, această dată este legată de tragedia națională numită „Trianon” (Tratatul de la Trianon din 1920 a confirmat pierderea Transilvaniei).

Cum a devenit Ion Ţiriac cel mai bogat român: „M-a ajutat foamea”

Naţionala României a fost învinsă luni, la Rotterdam, de reprezentativa Danemarcei, scor 39-31 (21-18), în ultimul meci din grupa preliminară A la Campionatul Mondial. Tricolorele încheie pe locul 2 şi continuă competiţia în grupa principală I, în care vor juca în compania echipelor calificate din grupa B – Ungaria, Elveţia şi Senegal.