România va avea, în premieră, un vicepreşedinte la BEI. Mihai Tănăsescu va prelua funcţia

Fostul ministru al Finanţelor Mihai Tănăsescu va fi numit vicepreşedinte al Băncii Europene pentru Investiţii (BEI), pentru un mandat de şase ani, în locul grecului Plutarchos Sakellaris, poziţie pe care România o va deţine în premieră.
Romania TV
25 mart. 2012, 13:17
România va avea, în premieră, un vicepreşedinte la BEI. Mihai Tănăsescu va prelua funcţia

Din poziţia de vicepreşedinte al BEI, Tănăsescu, în prezent reprezentantul României la FMI, va coordona activitatea băncii în Grecia, Cipru, Danemarca, Irlanda, statele ACP (Africa, Caraibe şi Pacific) şi Africa de Sud. BEI are opt vicepreşedinţi.

Toţi oficialii români contactaţi de MEDIAFAX, inclusiv Tănăsescu, au refuzat să discute pe acest subiect.

Banca Europeană pentru Investiţii este o instituţie europeană creată în 1958, prin Tratatul de la Roma. Acţionarii BEI sunt cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. În afara finanţării proiectelor din statele UE, BEI activează şi din Africa, Asia şi Rusia, acoperind în total peste 150 de ţări.

Instituţia este cea mai mare bancă internaţională nesuverană atât din punct de vedere al finanţărilor acordate, cât şi al emisiunilor pe pieţele de capital.

În 2010, aproape 90% din finanţarea BEI de 72 miliarde de euro a fost alocată pentru proiecte din UE. BEI a semnat în perioada 2007-2011 contracte de finanţare de 4,09 miliarde de euro în România.

Tănăsescu este din 2007 reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional şi ocupă poziţia de director general adjunct în Constituanta Olandeză.

În vârstă de 56 de ani, Tănăsescu este absolvent al facultăţii Finanţe-Contabilitate de la ASE şi a urmat mai multe specializări în străinătate, dintre care două chiar la FMI – „Statistica Finanţelor Publice” şi „Politici macroeconomice şi finanţe publice”.

La începutul anilor ’90, el studiază timp de un an politică bugetară, execuţie şi control la Paris, Ecole Nationale d’Administration (ENA), pentru ca în 1998 să urmeze un curs de politici economice executive la Harvard Business School.

Tănăsescu a activat în ministerul Finanţelor începând din 1990 ca director general al mai multor departamente, coordonând, pe rând, Departamentul Veniturilor Statului-impozite directe, Departamentul Bugetului de Stat şi Departamentul Datoriei Publice.

În 1997, el este numit reprezentant al României la Banca Mondială, iar în 2000 preia poziţia de ministru al Finanţelor Publice, pe care o deţine până la alegerile din 2004.

Tănăsescu rămâne unul dintre cei mai apreciaţi miniştri ai Finanţelor de după ’90, perioada în care a condus ministerul fiind caracterizată de o puternică discipliă financiară.

El a fost primul demnitar în funcţie care a vorbit de introducerea cotei unice în România, în anul 2003, când a propus un nivel de 23%.

Tănăsescu a fost decorat Cavaler al Legiunii de Onoare în grad de Comandor de către preşedintele Franţei în 2002 şi, în acelaşi an, primeşte Steaua României în grad de Cavaler, conferită de preşedintele României.

El este unul dintre cei trei români care fac parte din Comisia Trilaterală, una dintre cele mai influente organizaţii la nivel mondial.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Cheloo, Gabi Torje, Maurice Munteanu și Mirela Vaida, printre vedetele ce pornesc pe Drumul Mătăsii în noul sezon Asia Express
Fanatik.ro
Mihai Stoica, dezvăluiri despre transferurile din vară de la FCSB: „Trei-patru jucători trebuie să vină. Pe 31 mai vreau să avem lista”. Exclusiv
Capital.ro
Lege la bloc. Documentul care nu trebuie înregistrat în mod legal. Decizia care mai mult complică decât rezolvă
Playtech.ro
Ce trebuie să declari la ANAF dacă ai venituri din afara țării. Situațiile în care plătești CASS
Adevarul
Războiul din Iran arată limitele puterii americane
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Prețurile pentru benzină și motorină în Europa. Țările în care alimentezi cel mai ieftin. Războiul din Iran a zguduit piața europeană
MediaFlux
Alertă majoră de securitate în Republica Moldova. Maia Sandu a convocat Consiliul Suprem
stirilekanald.ro
De ce să cumperi un produs pentru mătreaţă din farmacie
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj