Anunţul momentului pentru românii care au carduri Visa şi Mastercard. Vine de la UE!

Dependența Uniunii Europene de rețelele de plăți operate de companii americane, precum Visa și Mastercard, a devenit o preocupare tot mai mare pentru instituțiile europene. În contextul tensiunilor geopolitice dintre UE și SUA, această situație poate afecta autonomia financiară a Europei.
Marius Gherghe
05 mart. 2026, 20:16
Anunţul momentului pentru românii care au carduri Visa şi Mastercard. Vine de la UE!
Anunţul momentului pentru românii care au carduri Visa şi Mastercard. Vine de la UE!

Ce trebuie să ştie românii care deţin carduri Visa și Mastercard. Uniunea Europeană a lansat în 2024 sistemul WERO, un proiect menit să ofere o infrastructură de plăți instant la nivel european și să reprezinte o alternativă la rețelele internaționale de carduri, scrie Capital.

Dependența de rețelele americane de plăți

În prezent, o mare parte dintre tranzacțiile digitale realizate în Europa sunt procesate prin sistemele Visa și Mastercard. Cele două companii au gestionat în 2023 plăți în valoare de aproximativ 4,7 trilioane de dolari în Uniunea Europeană. Situația este și mai evidentă în zona euro, unde în 13 dintre cele 21 de state membre plățile cu cardul sunt realizate exclusiv prin scheme internaționale. În total, aproximativ 61% dintre tranzacțiile cu cardul din zona euro sunt procesate de branduri de carduri din SUA.

Citeşte şi: Care români beneficiază de reducere la impozit local. Sunt vizaţi proprietarii de locuinţe şi de maşini

În aceste condiții, aproximativ 450 de milioane de cetățeni europeni ar putea deveni vulnerabili dacă accesul la aceste rețele ar fi restricționat. Banca Centrală Europeană a atras atenția asupra acestui risc, subliniind că pierderea controlului asupra sistemelor de plată poate avea consecințe serioase asupra economiei: „Dacă pierdem controlul asupra banilor noștri, pierdem controlul asupra destinului nostru economic. Și renunțăm la un atribut cheie al suveranității”.

WERO – sistemul european de plăți instant

Din aceste motive, UE încearcă să dezvolte propriile sisteme de plată, iar una dintre principalele inițiative este WERO, sistem lansat inițial în Germania, în 2024. Proiectul reprezintă primul portofel digital paneuropean și un sistem de transferuri instant între persoane, dezvoltat de sectorul privat din Uniunea Europeană prin European Payment Initiative (EPI). Prin intermediul platformei, utilizatorii pot trimite și primi bani direct între conturi bancare folosind numărul de telefon, adresa de e-mail sau coduri QR, fără a mai utiliza rețelele clasice de carduri.

Citeşte şi: Ce sancțiuni riști dacă întorci mașina pe autostradă. Cât este amenda

În prezent, serviciul funcționează pentru transferuri între persoane în Germania, Franța și Belgia, iar dezvoltatorii intenționează să extindă sistemul în întreaga Europă și să includă treptat și plăți comerciale online. Obiectivul este ca, până în 2027, WERO să devină o alternativă completă la Visa și Mastercard.

„WERO vizează completarea arhitecturii suveranității plăților Europei cu o alternativă europeană scalabilă”, a spus Ludovic Francesconi, membru director și responsabil de strategie în cadrul European Payment Initiative.

Ce spun specialiștii

Experții consideră că inițiativa poate contribui la creșterea independenței financiare a Europei, însă succesul proiectului depinde de mai mulți factori. Astfel, pentru a putea concura cu giganții americani, sistemul trebuie să fie avantajos pentru comercianți, simplu de utilizat pentru consumatori, sigur împotriva fraudelor și să ofere mecanisme eficiente de rezolvare a disputelor. Specialiștii mai susţin că scopul proiectului nu este neapărat eliminarea Visa sau Mastercard, ci crearea unei alternative europene solide, care să funcționeze în paralel cu sistemele existente.

„Trebuie să îndeplinească condiții cheie pentru a concura cu Visa și Mastercard. Trebuie să fie rentabil pentru comercianți, convenabil pentru consumatori, sigur împotriva fraudei și să ofere sisteme adecvate de soluționare a litigiilor”, a spus Judith Arnal, cercetător senior la Centrul pentru Studii de Politici Europene și Institutul Regal Elcano.

Citeşte şi: Diferențele salariale dintre bărbați și femei în România, în 2026. Ce venituri au pentru aceleași profesii TABEL

Avertisment de la Bruxelles

Oficialii de la Bruxelles avertizează că, teoretic, accesul Europei la anumite infrastructuri financiare controlate de SUA ar putea fi limitat. Un exemplu a fost decizia din martie 2022, când Visa și Mastercard și-au suspendat operațiunile în Rusia după invazia Ucrainei, ceea ce a afectat major sistemul de plăți din acea țară. Tocmai din acest motiv, s-a intensificat dezbaterea privind necesitatea dezvoltării unui sistem european independent de plăți, capabil să reducă dependența de rețele externe și să consolideze suveranitatea financiară a Uniunii Europene.

„În loc să elimine Visa sau Mastercard, UE ar trebui să își construiască propriile alternative alături de sistemele americane”, a mai adăugat Judith Arnal.

DailyBusiness
FMI și Banca Mondială revizuiesc drastic prognozele pentru România. Creștere economică aproape înjumătățită în 2026
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
Unde a fost surprins Laurențiu Reghecampf la revenirea în România. Antrenorul a fost însoțit de Corina Caciuc
Capital.ro
Limită pentru plățile cash. Ordin de la UE. Reguli obligatorii începând cu 2027
Playtech.ro
Ce nu au voie să facă femeile în Grecia: Amenzile sunt de mii de euro, multe românce nici nu ştiu de restricţii
Adevarul
Masacru în SUA: opt copii uciși într-un atac armat în Louisiana. Atacatorul, împușcat mortal de poliție
wowbiz.ro
Valentin Sanfira vine cu o „replică” zguduitoare. Ce a apărut pe pagina artistului la scurt timp după ce Codruța a vorbit despre divorț : „Mă știu curat și drept”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un microbuz plin cu copii s-a ciocnit violent cu un autoturism, în județul Mureș. Zece persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
MediaFlux
Bani în plus pentru pensie. Cum se poate obține o sumă considerabilă
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj