Românii care obțin venituri din chirii sau drepturi de autor, obligați să folosească e-Factura. Ce amenzi riscă cei care nu se supun noilor reguli

Românii care obțin venituri din chirii sau drepturi de autor vor fi obligați de la 1 iunie să folosească sistemul RO e-Factura. Această măsură se aplică inclusiv celor care emit facturi pentru servicii sau bunuri, fără a avea PFA ori SRL.
Loredana Brumă
14 mai 2026, 13:42
Românii care obțin venituri din chirii sau drepturi de autor, obligați să folosească e-Factura. Ce amenzi riscă cei care nu se supun noilor reguli

Noi categorii de români, obligate să folosească sistemul e-Factură de la 1 iunie. Cei care nu respectă noua măsură riscă amenzi de până la 10.000 de lei.

Românii care obțin venituri din chirii sau drepturi de autor, obligați să folosească e-Factura de la 1 iunie

Sistemul RO e-Factura va deveni obligatoriu și pentru persoanele fizice impozabile care desfășoară activități economice și emit facturi folosind CNP-ul drept element de identificare fiscală. Măsura face parte din extinderea sistemului național RO e-Factura către noi categorii de contribuabili care, până în prezent, nu aveau această obligație.

Administrația Județeană a Finanțelor Publice Bihor a anunțat că Guvernul a stabilit o perioadă de tranziție până la 1 iunie 2026, iar după această dată, folosirea sistemului va deveni obligatorie inclusiv pentru persoanele fizice care obțin venituri din activități economice și care nu au PFA sau societăți comerciale.

Citește și Anunț de ultimă oră pentru clienţii BCR, sunt probleme mari inclusiv pentru cei care folosesc e-factura. Cum să nu rămâi fără bani pe card

Potrivit reprezentanților Fiscului, noua măsură permite desfășurarea unor activități economice de către persoane identificate prin CNP, iar acestea vor intra sub incidența noilor obligații privind utilizarea sistemului e-Factura.

Printre exemplele oferite se numără activitățile desfășurate în baza drepturilor de autor, cum ar fi cele realizate de scriitori, jurnaliști, artiști sau creatori de conținut. De asemenea, sunt vizate și veniturile obținute din chirii, inclusiv cele provenite din închirierea pe termen scurt a camerelor din locuințele personale, potrivit capital.ro. 

Obligația de utilizare a sistemului RO e-Factura se va aplica și anumitor activități agricole. Persoanele fizice care vând produse agricole sau oferă servicii agricole și aplică regimul special pentru agricultori vor trebui să emită facturile prin platforma electronică națională.

Fiscul mai precizează că, în cazul închirierii a peste șapte camere din proprietăți personale, veniturile sunt tratate fiscal similar activităților independente. În aceste situații, persoanele respective vor avea obligația de a utiliza sistemul RO e-Factura.

Pentru accesarea platformei, contribuabilii trebuie să își creeze un cont în Spațiul Privat Virtual (SPV) și să depună formularul 082  „Cerere privind înregistrarea în Registrul RO e-Factura” cu cel puțin trei zile înainte de 1 iunie 2026.

Facturile vor putea fi emise prin aplicația gratuită pusă la dispoziție de Ministerul Finanțelor, iar transmiterea acestora se va face prin platforma ANAF, în secțiunea dedicată sistemului RO e-Factura, folosind datele de autentificare ale contului SPV.

 

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Culisele discuțiilor Reghecampf – Gigi Becali! Patronul FCSB a dezvăluit în direct ce-i va impune antrenorului: „Joacă ăia în 10 și nu le dăm gol!?”
Capital.ro
Pensionarea femeilor la 67 de ani. Avertisment pentru românce. Ce se întâmplă odată cu încheierea activității
Playtech.ro
Proprietarii care au dărâmat un perete în apartament pot avea probleme la vânzare. Când trebuie actualizat cadastrul
Adevarul
Pâinea la țest și murăturile atrag privirile, dar nu și cumpărătorii. Atmosfera de la târgul de toamnă din Slatina
wowbiz.ro
Vlad Bălțățeanu, audiat în cazul crimei Valentinei, tânăra găsită în valiză. Avocatul Adrian Cuculis: „S-a prevalat de dreptul la tăcere”. Ce spune unchiul suspectului: „El a omorât-o”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Șterge pe jos cu un titular din naționala României: ”E foarte, foarte, foarte slab! Nu știu cum au dat ăia atâția bani pe el”
MediaFlux
Trei zodii care își vor schimba destinul începând cu mijlocul lunii octombrie. Astrele sunt de partea lor!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte