Românii nu se mai tem de criză, vânzările de produse IT&C au crescut

Magazinul HP Brand Store, operat de Altex în parteneriat cu HP a vândut în primul an de la deschidere de peste 800.000 de dolari, iar vânzările Altex pe segmentul IT au crescut cu 30%, semn că piaţa îşi revine după declanşarea crizei din 2009.
Laurenţiu Matache
08 dec. 2011, 12:53
Românii nu se mai tem de criză, vânzările de produse IT&C au crescut

“Cu vânzări de peste 45 de milioane de euro în 2011, sectorul IT a reprezentat o miză importantă pentru Altex, creşterea a fost de 30% faţă de anul 2009. HP reprezintă un motor important pentru noi”, a declarat Dan Ostahie, preşedintele Altex.

Potrivit acestuia, în 2012 e important să avem creştere economică şi de 0%,  iar piaţa IT să se stabilizeze.

HP Brand Store a atras 90.000 de vizitatori, iar 3.000 dintre aceştia au ales să şi cumpere din magazinul aflat în Plaza România. Investiţia în magazin a fost de 130.000 de euro, iar la un an de la deschidere marja de profit a fost de 2%.

Florin David, marketing manager al Altex, a declarat că anul viitor se intenţionează deschiderea a încă două magazine sub brandurile HP şi Altex.

 

HP e lider pe PC-uri

 

HP a fost lider pe piaţa locală de PC-uri în al treilea trimestru al anului cu o cotă de piaţă de peste 18%. Aceasta a crescut cu 3,5% faţă de perioada similară a anului trecut

Pe segmentul imprimante, HP a avut o cotă de 60% pe inkjet şi de 36% pe laser.

 

Afaceri de 200 de milioane de euro

 

Altex estimează că va înregistra în acest an afaceri de 200 de milioane de euro, în creştere cu 8% faţă de 2010 când s-au înregistrat afaceri de 185 milioane de euro.

Vânzările în luna decebrie vor reprezenta 20% din totalul celor anuale, în creştere faţă de anii trecuţi când erau de 15%.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Valerie Lungu și Alex Gîlcă, scrisori emoționante la Asia Express. Ce declarații de dragoste și-au făcut după ce au fost despărțiți
Fanatik.ro
Câte bilete s-au vândut la Universitatea Craiova – Egnatia! Dezinteres neașteptat
Capital.ro
Prețuri carburanți marți, 3 noiembrie. Cât costă benzina și motorina în marile orașe din România. Cele mai mici tarife
Playtech.ro
Cum verifici pensia privată Pilonul II. Unde vezi fondul la care ești înscris și suma acumulată
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Unul dintre cele mai așteptate stadioane din România prinde contur: ”O arenă care va duce mai departe numele unei legende”
MediaFlux
S-a decis cu cât cresc pensiile. Anunț de ultimă oră făcut de ministrul Muncii pentru milioane de pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT