Sprijinul se face prin alocarea de certificate verzi producătorilor de energie din surse regenerabile, certificate pe care producătorii le vând pe piaţă, iar furnizorii de energie sunt obligaţi să le cumpere. Preţurile minime şi maxime pentru aceste certificate sunt de 27 şi 55 de euro şi ele vor fi indexate anual  de ANRE. Costul este ulterior transferat în facturile de energie electrică ale consumatorilor finali. Numărul de  certificate pe care furnizorii trebuie să le achiziţioneze sunt stabilite de ANRE, pe baza cotelor anuale obligatorii pentru energia electrică produsă din surse regenerabile. Astfel, procentul de energie verde din totalul consumului va creşte, anual, de la 8,3%, cât a fost în 2010, la 16% în 2015 şi la 20% în 2020.  

Potrivit documentului, autorităţile de la Bucureşti estimează că vor fi maximum 500 de companii producătoare de enetrgie verde care se vor califica la schema de sprijin. Certificatele verzi se acordă, diferenţiat, producătorilor de energie din surse eoliene, solare, geotermale, biomasă, dar şi capacităţilor hidro cu o putere de sub 10 MW, noi sau reutilizate. Interesaţi sunt în primul rând producătorii din surse eoliene, vântul fiind cea mai folosită resursă din România: peste 1.000 MW instalaţi la sfârşitul anului trecut. Investitorii în eoliene primesc câte două certificate pentru fiecare MWh produs.

Alte Articole

Eva Măruţă câștigă bani frumoși din TikTok. Cât încasează ...

Marius Budăi, anunț de ultimă oră despre posibile tăieri ...

Vot în Uniunea Europeană: Fără maşini pe benzină şi motorină ...

Autorităţile române au acceptat o rată internă de rentabilitate cuprinsă între 2,1% petru centralele hidro existente şi 11,8% pentru centralele pe biogaz obţinut din deşeuri muncipale. Pentru eoliene, rata internă de rentabilitate este de 10,9%. Schema de sprijin prin certificate verzi poate fi cumulată şi cu alte ajutoare acordate producătorilor pentru investiţii, dar în acest caz numărul certificatelor verzi va fi diminuat. De asemenea, Guvernul a dat asigurări Comisiei că va monitoriza periodic nivelul costurilor şi veniturilor producătorilor, pentru a se asigura că nu apare riscul de supracompensare, iar dacă aceasta apare, schema de sprijin va fi ajustată corespunzător.