Românii, printre cei mai optimişti din Europa în ceea ce priveşte redresarea economică

Românii, alături de germani şi austrieci, sunt cei mai optimişti din Europa în ceea ce priveşte redresarea economică a statelor în care locuiesc în perioada următoare, la polul opus situându-se portughezii, francezii şi grecii, se arată într-un studiu al GfK realizat pentru primul trimestru.
Romania TV
26 apr. 2013, 09:09
Românii, printre cei mai optimişti din Europa în ceea ce priveşte redresarea economică

„Prognoza consumatorilor, când vine vorba despre modul în care economia ţării lor va evolua în lunile care urmează, variază foarte mult în Europa. Deşi speranţele într-o redresare economică au crescut în mod destul de perceptibil în unele ţări, în altele acestea au stagnat sau au dispărut”, se arată în studiul GfK, „Climatul de consum în Europa şi SUA”.

Cele mai ridicate valori ale indicatorului privnd încrederea în economie le prezintă Germania şi Austria (ambele 0,6 puncte), urmate de România (-13,6 puncte), iar cele mai pesimiste prognoze cu privire la redresarea economică s-au înregistrat în Portugalia (-43,4 puncte), Franţa (-41,6 puncte) şi Grecia (-36,9 puncte).

„Românii sunt în general optimişti în ceea ce priveşte viitorul. Creşterea economică continuă, în timp ce şomajul este în scădere. (…) Un număr mai mare de locuri de muncă determină o creştere a veniturilor populaţiei. Acest lucru este reflectat în mod clar de indicatorul aşteptărilor privind veniturile, care în prezent se situează la -5,36 puncte. O comparaţie cu valoarea de anul trecut (-22,7 puncte) arată în mod clar că, în ultimele 12 luni, situaţia de pe piaţa muncii s-a schimbat în mod considerabil”, conform GfK.

Printre statele în care consumatorii sunt încrezători că veniturile vor rămâne stabile sau vor creşte se numără Germania (29,4 puncte), Austria (7,6 puncte) şi Cehia (-3,3 puncte). Pesimiştii sunt consumatorii francezi (-57,9 puncte), italieni (-51 puncte) şi portughezi (-50,8 puncte), care anticipează cu toţii alte reduceri salariale, precum şi creşteri ale impozitelor şi contribuţiilor.

În ceea ce priveşte dorinţa de cumpărare, cetăţenii din majoritatea ţărilor europene a trebuit să îşi strângă cu stricteţe baierele pungilor şi să îşi reducă bugetele. Însă, germanii (36,2 puncte), austriecii (18,2 puncte) şi bulgarii (10,9 puncte) continuă să fie destul de dornici să cheltuiască bani. Prin contrast, portughezii (-44,7 puncte), italienii (-44,4 puncte) şi francezii (-36,2 puncte) sunt mult mai precauţi.

În cazul românilor indicatorul este de -18,3 puncte, care îi plasează între cei care vor să cheltuiască şi cei care sunt mai precauţi privind cheltuielile.

„În următoarele câteva luni însă, inflaţia ar putea deveni o problemă (în România – n.r.). Conform Comisiei Europene, aceasta se situează în prezent la 3,8%, însă experţii anticipează o creştere de până la 4,6% în cursul acestui an. Preţurile produselor alimentare îndeosebi vor determina o creştere a preţurilor în prima jumătate a anului. Preţurile la energie urmează şi ele să crească şi mai mult în lunile şi anii care urmează, ca urmare a dereglementării pieţei energiei”, se arată în studiu.

Potrivit GfK, ţările care se îndreaptă spre redresare economică sunt situate în principal în nordul şi estul Europei, pentru cele din sud şi vest va fi în continuare un an dificil.

Studiul a fost realizat în rândul consumatorilor din 12 ţări europene şi din SUA.

DailyBusiness
Bolojan răspunde criticilor PSD: „Mi-am respectat mandatul și programul de guvernare”
Spynews
Dorian Popa, la un pas de moarte în Japonia! Influencerul a trecut prin clipe cumplite
Fanatik.ro
Marele antrenor, sfat de aur pentru Sabin Ilie: “Când îţi merge bine, să nu…”
Capital.ro
Renunțarea la bani cash. Momentul în care se va trece de la numerar la bani în bancă. Bancnotele, abandonate treptat
Playtech.ro
Ce înseamnă că Armata SUA a ridicat nivelul de alertă la Baza Deveselu la nivelul „BRAVO”. Ce urmează dacă se ajunge la „CHARLIE” sau „DELTA”
Adevarul
Slăbiciunea fatală a baronilor drogurilor: femeile care i-au dus direct în mâinile forțelor speciale
wowbiz.ro
Pensia neîncasată înainte de deces în România. Ce se întâmplă cu banii și cine poate intra în posesia lor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de un an și cinci luni din Bistrița a intrat în stop cardiorespirator după ce a înghițit o alună
iamsport.ro
Milionarul român anunță că va investi din nou la o echipă de tradiție din SuperLiga: ”Am vorbit cu ei, voi reveni în perioada următoare cel mai probabil”
MediaFlux
Vedete din România blocate în mijlocul conflictului din Iran. Horia Brenciu și Anca Țurcașiu nu se pot întoarce în țară
stirilekanald.ro
VIDEO 28 de elevi din Focșani și profesoarele lor, blocați în Dubai după închiderea spațiului aerian
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj