Românii, printre europenii care stau cel mai puţin în faţa televizoarelor

Românii sunt printre europenii care stau cel mai puţin timp în faţa televizoarelor după terminarea orelor de program sau pe telefoane.
Romania TV
09 mai 2018, 16:23
Românii, printre europenii care stau cel mai puţin în faţa televizoarelor

Românii se află pe locul al treilea, după italieni şi austrieci într-un clasament format din 15 state, în care populaţia petrece cel mai puţin timp în faţa ecranelor după terminarea orelor de program, arată un studiu al Eurostat.

Europenii cu vârste cuprinse între 20 şi 74 de ani petrec după serviciu între două şi trei ore pe zi în faţa unui ecran.

Un sondaj realizat în 15 ţări membre ale Uniunii Europene, între 2008 şi 2015, arată că timpul pe care adulţii îl petrec în afara serviciului şi implică activităţi legate de utilizarea ecranelor (cum ar fi timpul petrecut în faţa televizorului sau a altor mijloace de informare în masă, jocuri pe calculator sau alte activităţi bazate pe ecrane), variază între 3 ore în Grecia până la doar două ore în Italia, potrivit Mediafax.

Cele mai mici ponderi ale timpului petrecut în faţa ecranelor după terminarea orelor de program s-au înregistrat în Italia (84,5%), unde localnicii petrec sub 2 ore în faţa gadgeturilor. Italienii sunt urmaţi de austrieci (87%), care petrec puţin peste 2 ore, şi de români (91,5%), care petrec sub 2 ore şi 30 de minute în faţa ecranelor.

La polul opus se clasează Grecia unde cei mai mulţi dintre respondeţi petrec peste 3 ore în faţa ecranelor (95,1%), urmată de Belgia şi Finlanda

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Ștefan Baiaram, ”părăsit” de soție în scandalul cu fanii! De unde s-a pozat frumoasa luptătoare
Capital.ro
Liber la construcții fără autorizație din 25 august. Ce lucrări poți face fără să anunți autoritățile
Playtech.ro
Stațiunea din România care rămâne aglomerată și în septembrie. Cât costă cazarea după încheierea sezonului
Adevarul
Tatuajele românilor din urmă cu 125 de ani. Studiul fascinant al lui Nicolae Minovici despre semnele de pe pielea oamenilor
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Afacerea lui Radu Drăgușin care i-ar putea aduce de 183 de ori mai mult decât a investit
MediaFlux
Mihai Bobonete a slăbit! Cum arată astăzi actorul din „Las Fierbinți”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat