Romii au „vocaţie” să vină şi să rămână în România. Ajutorul de repatriere era „perversiune”

Ministrul francez de Interne Manuel Valls a declarat duminică dimineaţa că un ajutor de repatriere acordat romilor a făcut Franţa "atractivă", dar că populaţii de romi au "vocaţia" să revină şi să rămână în România, în cadrul unei emisiuni.
Romania TV
09 dec. 2012, 15:41
Romii au

„Populaţiile de romi au vocaţia să revină şi să rămână în România”, a apreciat Valls, adăugând că acordarea unui ajutor de repatriere către romi este „suprimată, o măsură care se aplică înainte de sfârşitul acestui an”. „Organizaţii nonguvernamentale (ONG) franceze şi româneşti considerau că acest sistem era o perversiune”, a adăugat ministrul în cadrul emisiunii „Grand Rendez-vous Europe 1- iTélé/Le Parisien-Aujourd’hui en France”, relatează cotidianul Le Parisien.

„Ajutorul umanitar pentru repatriere este suprimat, dar (costul) călătoriei de întoarcere continuă să fie suportat” de autorităţile franceze, care urmează că ofere suma de aproximativ 50 de euro persoanelor vizate, a anunţat ministrul francez.

„Ajutorul de repatriere voluntară este menţinut, dar va fi aliniat prevederilor din restul Europei, adică 500 de euro de persoană, în loc de 2.000 de euro, cât se acordă în prezent”, a mai spus Valls.

El a anunţat totodată o continuare a acţiunilor de desfiinţare a taberelor de romi. „Taberele trebuie să fie desfiinţate. Deci, vor exista evacuări la frontieră. Au fost efectuate, deja, câteva mii (de astfel de acţiuni), de când sunt eu ministru”, a subliniat Valls, precizând că, prin intermediul unor asemenea măsuri, autorităţile franceze doresc să „restaureze, fără a stigmatiza, autoritatea statului”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Breaking News! Incident grav în stația de metrou Piața Victoriei! O tânără s-a aruncat pe șine
Fanatik.ro
Șumudică i-a făcut primul 11 lui Gigi Becali la FCSB: „Hai că m-am enervat deja!”
Capital.ro
Banii intră mai devreme pe card în noiembrie 2026. Calendarul oficial pentru pensii, alocații și indemnizații
Playtech.ro
Ai cumpărat un produs care s-a ieftinit a doua zi? Când poți recupera diferența de preț
Adevarul
Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în București! Antonia-Alina, o fetiță de 13 ani, a dispărut de acasă și este căutată de polițiști
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Bani în plus la pensie înainte de Crăciun. Ministrul Muncii anunță trei categorii de pensionari beneficiari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT