Rovana Plumb, scrisoare deschisă către Alina Gorghiu: Tăcerea dvs în cazul Adomniţei este una complice

Președintele Consiliului Național al PSD, Rovana Plumb, i-a transmis, duminică, o scrisoare deschisă co-preşedintei PNL, Alina Gorghiu, în care îi cere să pună capăt "tăcerii cu privire la problemele cu legea ale domnului Cristian Adomniței" şi să ia atitudine, în condițiile eşecurilor sale în lupta anti-corupție din propriul partid.
Romania TV
10 mai 2015, 09:32
Rovana Plumb, scrisoare deschisă către Alina Gorghiu: Tăcerea dvs în cazul Adomniţei este una complice

„Tăcerea dumneavoastră în cazul Adomniței este una complice! Deși el este aflat sub control judiciar, a fost ferit chiar și de cea mai mică mustrare din partea dumneavoastră! Cred că în asemenea condiții este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva tratamentul preferențial vine ca urmare a susținerii de care v-ați bucurat din partea dânsului pentru conducerea PNL?”, se arată în scrisoarea deschisă transmisă de președintele Consiliului Național al PSD.

Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei, a fost reţinut, joi seară, de procurorii DNA, după aproximativ cinci ore de audieri, el fiind acuzat de favorizarea făptuitorului şi fals intelectual, după ce le-ar fi ajutat pe Teodora Jinga şi Carmen Irimescu, angajate ale CJ, să acopere nereguli privind un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a judeţului.

Ulterior, Tribunalul Iaşi a respins propunerea procurorilor DNA de arestare preventivă a liberalului Cristian Adomniţei şi a decis cercetarea acestuia sub control judiciar.

Aceeaşi măsură a fost dispusă şi pentru Cristina Teodora Jinga, director executiv al Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă din cadrul CJ, şi Carmen Ingrid Irimescu, şeful Serviciului Proiecte şi Parteneriate din Direcţia Proiecte şi Dezvoltare Durabilă tot din CJ, dar şi pentru Letiţia Popa, administrator al Laser CO SRL, firma cu care Consiliul Judeţean a încheiat un contract pentru tipărirea de materiale de promovare a judeţului.

Redăm integral scrisoarea deschisă către Alina Gorghiu:

„Stimată colegă,

Fac un apel ferm către dumneavoastră, în calitate de co-președinte al PNL, să nu vă mai protejați corupții din partid! Vă cer, doamnă Gorghiu, să puneți capăt tăcerii cu privire la problemele cu legea ale domnului Cristian Adomniței, să luați atitudine și să arătați românilor că aveți coloană vertebrală!

Tăcerea dumneavoastră în cazul Adomniței este una complice! Deși el este aflat sub control judiciar, a fost ferit chiar și de cea mai mică mustrare din partea dumneavoastră! Cred că în asemenea condiții este legitim să ne întrebăm dacă nu cumva tratamentul preferențial vine ca urmare a susținerii de care v-ați bucurat din partea dânsului pentru conducerea PNL?

Dar adevărata ipocrizie în acest caz vine din virulența cu care v-ați repezit să atacați PSD pentru cazul primarului Nichita, care nici măcar nu este cercetat în vreun dosar de corupție și care, spre deosebire de domnul Adomniței, s-a autosuspendat din toate funcțiile din partid!

Ați câștigat șefia PNL asumându-vă public că veți reforma PNL, într-o așa-zisă campanie de curățare a formațiunii politice pe care o conduceți. De atunci și până acum vorbiți încontinuu despre stat de drept, justiție și lupta anti-corupție. Cu toții am crezut că, un lider tânăr ca dumneavoastră, va veni cu o abordare nouă, proaspătă în politică!

Dar iată că, privind retrospectiv, ați ratat toate șansele de a transpune în realitate obiectivele pe care vi le-ați asumat! Mai mult decât atât, ați preluat ipocrizia, demagogia și minciuna prin care s-a consacrat vechiul PDL. Nu pot să nu observ cum așa-numitul nou PNL a fost cotropit, de fapt, de noul PDL. Iar aceasta în doar câteva luni.

Ați vorbit neîncetat despre integritatea politică din România. Ați fluturat câteva cuvinte în spațiul public, dar n-ați făcut nimic! Nicio acțiune concretă! Nu mai clamați principii pe care nu le aveți! Spre deosebire de PSD, care a adoptat deja cele mai ferme criterii de integritate – pe care le respectă după cum bine se vede – dumneavoastră veniți doar cu discursuri mincinoase!

Doamnă Alina Gorghiu, puneți fapte în locul vorbelor, întrucât lista eșecurilor dumneavoastră în lupta anti-corupție din propria ogradă devine neîncăpătoare!”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT