Rovana Plumb: Suntem pregătiţi să ducem Preşedinţia Consiliului UE până la capăt

Presedinţia Consiliului Uniunii Europene deţinută de România este o preşedinţie realistă, dar în acelaşi timp una ambiţioasă şi suntem pregătiţi să o ducem până la capăt, a declarat, miercuri, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la Antena 3.
Romania TV
09 ian. 2019, 19:35
Rovana Plumb: Suntem pregătiţi să ducem Preşedinţia Consiliului UE până la capăt

„Coordonarea întregii preşedinţii este asigurată de doamna prim ministru Viorica Dăncilă. (…) Atâta timp cât vorbim de preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, când sunt toate temele economice şi sociale este firesc ca preşedinţia CE, dar şi la Consiliul European ar fi firesc să participe doamna prim ministru atât timp cât coordonează tot ce înseamnă miniştri. (…) Normal şi firesc ar fi ca pe tot ce înseamnă tematici economice, sociale să participe premierul. Şi de ce spun asta? Şi la utimul şi la următorul Consiliu European tema principală va fi cadrul financiar multianual, care înseamnă câţi bani primeşte UE prin statele membre pe politicile mari, pe coeziune şi Politica Agricolă Comună, tot ce înseamnă buget al UE. Din punctul meu de de vedere ştiu că există o decizie a Curţii Constituţionale şi al înţelegerii între preşedinte şi premier la Consilii şi este normal acum ca în Consilii dacă se discută temele economice să participe premierul”, a spus ministrul Fondurilor Europene.

Rovana Plumb a subliniat că în acest an electoral şi-a dorit să existe un consens şi o cooperare pentru că miza este foarte mare în ceea ce priveşte preşedinţia, dar „sigur că nu se poate”.

„Ne-am dorit să existe un consens, să existe o cooperare, pentru că miza este foarte mare. Sigur că nu se poate. Nu este normal să avem două ministere, Dezvoltare şi Transporturi, care să aibă miniştri interimari. Suntem obişnuiţi să avem această responsabilitate de a nu exista niciun fel de rămânere în urmă pe aceste domenii. Atât eu cât şi colegul meu Eugen Teodorovici suntem pregătiţi pe cele două domenii de a face faţă în preşedinţie, dar firesc ar fi fost ca la o propunere a primului ministru care are responsabilitatea Guvernului (…) trebuia să fie acceptată”, a spus Plumb.

Întrebată dacă are o explicaţie în ceea ce priveşte refuzul preşedintelui Klaus Iohannis de a numi miniştri la cele două ministere, Rovana Plumb a subliniat că singura explicaţie este cea politică, „a contextului electoral”.

„Sigur că domnul preşedinte este în campanie electorală, dar cel puţin în această perioadă a deţinerii preşedinţiei, mesajele atât din partea premierului cât şi ale Comisie Europene au fost că trebuie să existe un consens. Nu trebuie să mai existe disensiuni între palate. Deşi doamna prim-ministru a întins o mână, se întâmplă ceea ce dumneavoastră observaţi. Nu ne este uşor nici nouă. (…) Normal ar fi fost ca la apelul făcut de premier şi nu doar o dată, normal ar fi fost ca domnul preşedintele Iohannis să respecte propunerile doamnei prim ministru”, a adăugat Plumb.

Întrebată dacă s-a vorbit despre o eventuală suspendare a preşedintelui, ministrul Fondurilor Europene a răspuns: „Eu nu ştiu să se fi discutat în partid acest lucru. Vom vedea când ne vom reuni cu toţii în perioada următoare în cadrul Comitetului Executiv, care va fi acţiunea noastră pe viitor în ceea ce priveşte guvernarea performantă şi preşedinţia de succes”.

Rovana Plumb a menţionat că joi va fi marcat debutul preşedinţiei, iar vineri vor fi întâlniri între Colegiul comisarilor şi miniştrii Guvernului României şi se va discuta pe dosarele de politică europeană pe care România le are de gestionat în beneficiul fiecărui stat membru.

„România trebuie să acţioneze ca un mediator, ca un facilitator de consens. Acesta ar trebui să fie şi rolul domnului preşedinte, de facilitator de consens (…). Deşi eu am fost educată întotdeauna ca bărbatul să facă primul pas, ducându-mă pe zona politică, poate că noi femeile avem o altă abordare. Politic, aţi văzut că doamna prim ministru a întins o mână şi a spus că vrem consens şi cooperare în beneficiul României. Aşteptăm să vedem dacă din partea cealaltă va exista consensul, până acum s-a demonstrat că nu. Dar niciodată nu este prea târziu”, a mai spus Rovana Plumb.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele miniştrilor interimari pentru portofoliile Transporturilor şi Dezvoltării Regionale. Ministrul interimar al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice este Eugen Orlando Teodorovici, iar ministrul interimar al Transporturilor este Rovana Plumb. Şeful Statului a refuzat să-i numească pe Lia Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici în aceste funcţii.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Marcel Andrei de la Insula Iubirii a transmis un mesaj clar pentru cei care îl critică! Ce le spune răutăcioșilor
Fanatik.ro
Andrei Vochin a explodat după ce l-a auzit pe Gigi Becali: „Toți care vin la FCSB sunt proști, iar când pleacă sunt buni!”
Capital.ro
Primăria Iași lansează licitația pentru sala polivalentă de 113 milioane de euro
Playtech.ro
Cum vor da banii înapoi pensionarii care au primit sume mai mari. Situația celor care au încasat pensii mai mici
Adevarul
Satul unde o nuntă întreagă a dispărut în apele Siretului. Gheața s-a rupt sub săniile pline cu nuntași și doar mirele a scăpat
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Imagini sfâșietoare de la înmormântarea Mădălinei Apostol. Mariachi, lacrimi și scene sfâșietoare la mormânt. Mama ei a fost dusă la spital
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Ce i-a transmis Adrian Mititelu lui Siegfried Mureșan, după ce acesta a acceptat propunerea lui Nicușor Dan pentru funcția de premier
MediaFlux
Reguli în Uniunea Europeană privind banii cash. Cardurile bancare au învins numerarul
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte