Raport PwC: Industria de media şi divertisment din România îşi va contracta rata de creştere în 2020 din cauza coronavirusului

Rata de creştere a industriei de media şi divertisment din România se va reduce în acest an la 0,26%, de la peste 8% în 2019, ca urmare a restricţiilor impuse de pandemia COVID-19, conform celei de-a 21-a ediţii a raportului PwC Global Entertainment & Media Outlook 2020-2024 (GEMO), citat de Mediafax.
Romania TV
02 sept. 2020, 08:00
Raport PwC: Industria de media şi divertisment din România îşi va contracta rata de creştere în 2020 din cauza coronavirusului

Valoarea pieţei urmează să atingă 2,613 miliarde euro. Estimările arată o revenire a creşterii din 2021 la o rată anuală medie de 6,76% până în 2024.

România este cea mai puţin afectată de criza COVID-19 dintre pieţele din Europa Centrală şi de Est incluse în raport şi singura care va înregistra creştere în 2020. Se estimează că celelalte ţări din regiune vor raporta scăderi în 2020 faţă de anul precedent: Ungaria de 7%, Polonia de 5% şi Cehia 5%.

Veniturile generate de industrie în acest an reflectă încetinirea economiei declanşată de pandemia COVID-19, dar perspectivele pe termen lung rămân în ansamblu pozitive. Distanţarea socială şi restricţiile de mobilitate au accelerat tranziţia consumatorilor către consumul digital, care se manifestă deja de câţiva ani, astfel că, în 2020, lumea divertismentului şi a mass-media a devenit mai distanţată, mai virtuală şi mai personală ca niciodată. Ca urmare, cererea consumatorilor pentru o gamă variată şi extinsă de opţiuni media oferite în această perioadă va continuă să crească”, spune Florin Deaconescu, Partener şi Liderul echipei de servicii dedicate sectorului de Tehnologie, Media şi Telecom, PwC România.

Cu cea mai mare parte a oamenilor acasă, piaţa de servicii OTT (ex. Netflix sau HBO Go) din România va avea cea mai mare creştere pe piaţa media şi de divertisment, de 32%, comparativ cu 2019, la 29 milioane euro. Şi va continua să crească în următorii ani, cu o rată medie anuală de 16,5%, la 48 milioane euro.

A doua cea mai mare creştere la nivelul pieţei este estimată pentru segmentul de jocuri video şi e-sports (sporturi electronice), de 19%, atingând 136 milioane euro în acest an şi 195 milioane euro în anul 2024.

Cheltuielile pentru accesul la internet continuă să rămână cel mai mare sector al industriei, cu 47% din piaţă şi respectiv 1,23 miliarde euro, fiind în creştere cu 9,7% comparativ cu 2019. Până în 2024, acestea vor totaliza 1,89 miliarde euro, cu un avans mediu anual de 11%.

Următoarea creştere este estimată pentru publicitatea pe internet, de 7,4%, la 107 milioane euro. Acest segment va continua să crească cu o medie de 9% la 153 milioane euro până în 2024. Piaţa este foarte sensibilă la schimbarea comportamentului consumatorilor, publicitatea pe internet mobil fiind în creştere deosebit de puternică, deoarece smartphone-urile devin din ce în ce mai mult dispozitivul principal de consum media.

Restricţiile determinate de pandemie a avut un efect pozitiv şi pentru vânzările de carte, pentru care este estimat un avans de 5,1% în 2020, mai mare decât în anul precedent, de 3%, până la valoarea de 69 milioane euro. Până în 2024, raportul PwC estimează o rată medie anuală de creştere de 2,42%.

Pandemia COVID-19 şi-a desemnat însă şi pierzătorii şi aici ne referim la cinema, piaţa de publicitate outdoor, segmentul ziarelor şi revistelor tipărite, piaţa de evenimente B2B, veniturile din publicitatea TV, segmentul media B2B (Business to business) şi radio.

Cu cinematografele închise şi cea mai mare parte a veniturilor provenind din vânzările de bilete, cea mai mare scădere, de 58%, va fi raportată de industria cinematografică, până la o valoare de 26 milioane euro. Totuşi, până în 2024 este estimată o revenire treptată a acestui sector până la 58 milioane euro, dar sub nivelul din 2019, de 62 milioane euro.

Un alt segment care a pierdut din cauza pandemiei este piaţa de publicitate outdoor (-25%), care va ajunge în acest an la o valoare de 25 milioane euro. Perspectivele până în 2024 arată însă o revenire până la 43 milioane euro.

Pentru sectorul media B2B (Business to business), care cuprinde anuarele şi cataloagele cu informaţii de afaceri şi publicitatea din acestea, revistele nişate, cărţile profesionale, târgurile şi expoziţiile, este estimată de asemenea o scădere de 13,7%, la 194 milioane euro, dar şi o revenire în următorii ani cu o rată medie de creştere de 3,27% pe an.

Deja afectat de declin în ultimii ani, segmentul ziarelor şi revistelor tipărite din România şi-a adâncit scăderea la 13% în acest an, până la 62 milioane euro, urmând să rămână la un nivel similar până în 2024, când valoarea pieţei este estimată la 61 milioane euro.

Şi televiziunea şi conţinutul video consumat acasă vor avea o scădere uşoară în acest an, previzionată la 6%, respectiv venituri de 465 milioane euro. Acesta este al doilea cel mai mare segment din România în termeni de venituri generate, după accesul la internet.

În acest context, şi veniturile din publicitatea TV sunt estimate să scadă cu 7%, la 295 milioane euro, dar vor trece pe creştere din anul următor, urmând să ajungă la 388 milioane euro până în 2024.

După ce înregistrase creştere anul trecut, segmentul radio, muzică şi podcast este aşteptat să scadă cu 9% în acest an, la 27 milioane euro, dar va reveni pe creştere şi va ajunge la 38 milioane euro peste patru ani.

Raportul Global Entertainment & Media Outlook analizează 14 segmente ale industriei de media şi divertisment din 53 de teritorii şi facilitează compararea datelor referitoare la consumatori şi cheltuielile de publicitate. Segmentele acoperite de acest raport sunt; cărti, media B2B, cinema, acces la internet, publicitate pe internet, ziare şi reviste, muzică, radio şi podcasturi, publicitate outdoor, video OTT, televiziune tradiţională şi consum de video acasă, publicitate TV, jocuri video şi sporturi electronice, realitate virtuală.

DailyBusiness
De ce mamele aflate în concediu maternal trebuie să plătească CASS. Premierul Ilie Bolojan: „Nu ne mai putem permite să fim o țară de excepții”
Spynews
Un cioban a fost atacat de urs, într-o comună din Argeș. Un incident asemănător a avut loc în aceeași zonă în urmă trei zile
Bzi.ro
Irina Columbeanu și-a arătat gențile de lux! Costă peste 18.000 de euro! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Prognoza meteo 8 iulie – 4 august. Meteorologii ANM anunță zile de foc în România. Când scăpăm de caniculă
Capital.ro
O nouă lovitură pentru Elena Udrea. I se ia tot. S-a luat deja decizia. Nu mai poate face nimic
Playtech.ro
Un nou val de foc peste România. Zonele care se află sub Cod Roşu de caniculă până mâine
DailyBusiness
Pensii 2025. Cu cât vor scădea pensiile de peste 3000 de lei, de la 1 august, după taxarea CASS
Adevarul
Piața imobiliară, în fierbere: apartamentele cu 3 camere din București se apropie de 200.000 de euro. Cu cât se scumpesc în alte mari orașe
wowbiz.ro
Anna, soția lui Mihai Leu, interviu în lacrimi: „I-am spus să se odihnească… și el mi-a răspuns cu o lacrimă, deși era în comă profundă”. Ultimele clipe ale campionului povestite în exclusivitate
Spynews
Iubita lui Iustin Petrescu, dezvăluiri exclusive la Un Show Păcătos! Hara a spus cum era influencerul când l-a cunoscut și a vorbit și despre Marilu Dobrescu: "A dat în el"
Spynews
Iustin Petrescu a ajuns la tribunal, alături de iubita lui. Astăzi are loc primul termen din procesul cu Marilu Dobrescu
Evz.ro
România ia foc. S-a ajuns la Cod Roșu prelungit. Va fi mai rău decât a fost vreodată
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Arată ca un manechin, dar a fost livratoare de mâncare
kanald.ro
Definitivat 2025. Peste 9.900 de profesori susțin azi proba scrisă! Au 4 ore la dispoziție pentru a rezolva subiectele
Cancan.ro
Ilie Bolojan a vorbit despre demisie: 'Altfel nu voi mai fi premier'
Playsport.ro
CALCUL: Cât vor plăti românii pe benzină și motorină de la 1 august, după majorarea accizelor și a TVA-ului
Capital.ro
Cutremur în Dosarul Caracal după 6 ani. Cazul NU s-a încheiat. Telefonul Luizei...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV care întoarce toate privirile la 34 de ani e fericită, după ce iubitul cu 11 ani mai mic decât ea a semnat contractul vieții
stirilekanald.ro
Infern după inundațiile din Texas: crește bilanțul la 82 de morți. Mai multe fete din tabăra de vară, încă dispărute
VIDEO | Incendiu la AFI Cotroceni. Pompierii intervin cu 10 autospeciale pentru stingerea flăcărilor. Mai multe mașini sunt blocate în parcarea subterană | UPDATE
MediaFlux
Putin e dispus să facă pace! Condițiile Rusiei pentru a opri războiul din Ucraina
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Electoratul PSD: de la covrigi electorali la gogoși trrricolore