Rugăciuni pentru copii de citit dimineața, seara, pentru școală și pentru sănătate. Sunt grabnic ajutătoare şi făcătoare de minuni

În familiile în care valorile creştine sunt la loc de cinste, este bine ca cei mici să înveţe cât mai multe rugăciuni pe care să le spună în orice moment al zilei. Este important să înţeleagă faptul că rugăciunea nu trebuie spusă doar atunci când Îi cerem ceva lui Dumnezeu, ci mai ales pentru a-I aduce mulţumiri.
Alina Costache
04 ian. 2022, 19:15
Rugăciuni pentru copii de citit dimineața, seara, pentru școală și pentru sănătate. Sunt grabnic ajutătoare şi făcătoare de minuni

Cele mai multe rugăciuni pentru copii nu sunt lungi şi sunt uşor de reţinut, tocmai pentru a-i atrage şi a le insufla dorința de a le învăța. Părinții și bunicii este bine să le explice celor mici cum îi ajută rugăciunea, simbolurile din rugăciune şi învăţămintele. Copiii trebuie învăţaţi să se roage pentru sănătate, pentru protejarea lor şi a familiei.

Iată, în cele ce urmează, câteva rugăciuni pentru copii care trebuie rostite în diferite momente ale zilei, potrivit Libertatea pentru femei

Rugăciuni pentru copii de spus de dimineață

Rugăciunile de dimineaţă reprezintă, în opinia duhovnicilor, momentul în care credincioşii pot stabili o conexiune puternică cu Dumnezeu.

1. Doamne noaptea a trecut

Doamne noaptea a trecut

Şi noi linişte-am avut;

Al Tău înger preaiubit

Cu-ngrijire ne-a păzit.

Doamne, dă-ne ajutor

Ca s-avem la lucru spor

Voile să-Ţi împlinim

Fii Tăi iubiţi să fim!

Amin

2. Slavă Ţie, împărate

Slavă Ţie, împărate, Dumnezeule Atotputernice, Care cu purtarea Ta de grijă cea Dumnezeiască şi de oameni iubitoare, m-ai învrednicit pe mine păcătosul şi nevrednicul, a mă scula şi a dobândi intrare în Sfântă Casa Ta, primeşte, Doamne, şi glasul rugăciunii mele ca şi al Sfintelor şi înţelegătoarelor Tale puteri, şi binevoieşte ca din inimă curată şi cu duh de umilinţă, să Ţi se aducă Ţie laudă din necuratele mele buze, ca şi eu să mă fac părtaş fecioarelor înţelepte cu luminata făclie a sufletului meu şi să Te slăvesc pe Tine Dumnezeu Cuvântul, Cel slăvit în Tatăl şi în Duhul Sfânt. Amin.

Citeste si Rugaciuni catre Fecioara Maria. Rugaciuni facatoare de minuni de spus la necaz sau cand ti-e greu!

3. Împărate Ceresc

Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti si toate le împlineşti,

Vistierul bunătăţilor si Dătătorule de viaţă,

Vino şi Te sălăşluieşte intru noi şi ne curăţeşte de toata întinarea si mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Amin

Rugăciune pentru copii pe timpul zilei

Doamne Sfinte, Luminate,

Varsă-Ţi marea bunătate

Peste noi, ai Tăi copii

În putere ne-ntăreşte

De greşeli Tu ne fereşte

Sprijin veşnic să ne fii.

Amin

Rugăciuni pentru copii de spus seara

Rugăciunile de seară îi ajută pe copii să se simtă în siguranță și le alungă teama de a visa urât.

1. Doamne, ziua s-a sfârşit

Doamne, ziua s-a sfârşit,

Seara iarăşi a venit.

Peste zi ne-ai ajutat,

De-am lucrat şi-am învăţat.

Ajută-ne, Doamne sfinte,

Şi de-acum înainte.

Binele să-l săvârşim,

Fii tăi iubiţi să fim.

Amin

2. Pentru toate-ţi mulţumesc

Pentru toate-ţi mulţumesc

Scumpul meu Tată ceresc,

Iar Tu, Bunule Iisus,

Ocroteşte-mă de sus.

Fii alăturea de mine

Căci eu Te iubesc pe Tine.

Amin

3. Îngerașul

Îngeraş coboară lin

Lângă patul meu,

Somn uşor tu să-mi aduci,

De la Dumnezeu.

Să adorm pe braţul tău

Dulce, drăgăstos,

Până-n zori când m-oi trezi

Dintr-un vis frumos!

Înger, îngeraşul meu,

Tu păzeşte-mă de rău

Şi mă du la Dumnezeu.

Amin

4. Îngerașul meu

Înger, îngeraşul meu

Ce mi te-a dat Dumnezeu,

Totdeauna fii cu mine

Şi mă-nvaţă să fac bine.

Eu sunt mic, tu fă-mă mare,

Eu sunt slab, tu fă-mă tare,

În tot locul mă-nsoţeşte

Şi de rele mă păzeşte

Amin.

5. Doamne, îngerașii tăi

Doamne, îngerașii tăi

Fie păzitorii mei,

Totdeauna, zi și noapte

Până-n ceasul cel de moarte.

Amin!

Citeste si Rugaciuni pentru sporul casei. Ce rugaciuni sa spui ca sa-ti mearga bine

Rugăciune pentru copiii bolnavi

Doamne Iisuse, Ți-ai arătat iu­birea, ai fost mișcat în fața suferințe­lor și de multe ori ai vindecat pe cei bolnavi, revărsând bucuria asupra fa­miliilor lor. Copilul nostru e bolnav: noi încercăm să-l ajutăm cu tot ceea ce e omenește cu putință. Dar ne simțim neputincioși: viața nu e în mâinile noastre.

Iti oferim suferințele noastre și ale lui și le unim cu suferințele pătimirii Tale. Fă ca aceasta boală să ne ajute să înțelegem mai bine sensul vieții și dăruieste fiului nostru sănătatea, ca împreuna să-ți putem multumi și să Te putem slăvi iîntotdeauna. Facă-se voia Ta! Amin.

Rugăciuni pentru copiii care merg la școală

1. Rugăciune pentru copii înainte de a merge la şcoală

Doamne, azi la şcoală merg

Şi de-aceea eu Îți cer:

Tu ajută-mi să-nvăţ carte,

Să ajung cât mai departe.

Ajută-mă, Doamne Sfinte,

Ca să fiu şcolar cuminte,

Să-nvăţ mult şi să fac bine,

Ca să fiu iubit de Tine.

Amin.

2. Rugăciune pentru copii la intrarea în clasă

Dumnezeule, Prea Sfinte

Noi cei mici te mai rugăm,

Luminează a noastră minte

Carte bună să-nvăţăm

Carte bună, sănătoasă

Care face fericiţi

Pe copiii cei cuminţi.

Amin

3. Rugăciune pentru copii la ieșirea din clasă

Toţi din suflet, cu plăcere,

Doamne, azi Îţi mulţumim

Că ne-ai dăruit putere

Buni şi silitori să fim.

Dă-ne şi de azi înainte

Ajutorul Tău, Preasfinte,

Să-nvăţăm cu drag mereu

Şi să ne ferim de rău.

Amin

Rugăciuni pentru copiii mici

1. Rugăciune pentru copii mici

Doamne, Doamne, ceresc Tată,

Noi pe Tine Te rugăm

Luminează-a noastră minte,

Lucruri bune să-nvăţăm.

Că Tu eşti Stăpânul lumii

Şi al nostru Tată eşti

Şi pe toate cele bune

Numai Tu le împlineşti.

Amin.

2. Rugăciunea copiilor

Doamne Sfinte, Împărate al cerului şi al pământului, caută din înălţimea Sfântului Tău Locaş cu milă şi cu îndurări asupra casei noastre. Dă sănătate şi toate cele bune tatei şi mamei, ca să poată îngriji de noi şi de toţi ai casei noastre, şi ne ajută şi nouă tuturor ca să facem cele bune şi plăcute Ţie. Amin.

3. Rugăciune copiilor foarte mici

Nimănui să nu faci rău

Că te vede Dumnezeu

Tu când vezi un vierme mic,

Nu-l strivi, nu-i fă nimic;

Cât îl vezi de mititel

Dumnezeu ştie de el.

Amin

Rugăciune de mulțumire pentru copii

Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Dumnezeule a toată milostivirea şi îndurarea, Care ai nemăsurată milă, nespusă şi neajunsă iubire de oameni, căzând acum către a Ta slavă, cu frică şi cu cutremur, aduc Ţie mulţumire pentru binefacerile de care m-ai învrednicit pe mine nevrednicul robul Tău.

Te slăvesc, Te laud şi Te cânt ca pe un Domn, Stăpân şi făcător de bine. Şi iarăşi căzând înaintea Ta, îţi mulţumesc şi cu smerenie mă rog nemăsuratei şi negrăitei Tale milostiviri, ca şi de acum înainte să-mi dăruieşti faceri de bine, ca să sporesc în dragostea de Tine şi de aproapele meu.

Izbăveşte-mă de tot răul şi necazul. Dăruieşte-mi linişte şi mă învredniceşte ca în toate zilele vieţii mele totdeauna mulţumire să-ti aduc şi să grăiesc şi să cânt cele preabune Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru părinți

Doamne Dumnezeule cel Atotbun, care mi-ai dăruit părinţi buni, ca prin ei să mă împărtăşesc de multe binefaceri; Cel ce voieşti să le fiu mulţumitor pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine. Ţie mă rog cu umilinţa pentru sănătatea şi mântuirea lor.

Dumnezeule, Cel ce eşti atotîndurat, dar şi atotdrept, Care binecuvintezi pe fii pentru părinţii lor şi adeseori în dreapta Ta mânie îi pedepseşti pentru păcatele lor, primeşte umilita mea mulţumire pentru binefacerile ce le reverşi neîncetat asupra părinţilor mei.

Trimite-le, Stăpâne cel Atotbun, şi în viitor binecuvântările Tale şi le iartă lor toate greşelile pe care ca nişte oameni le-au făcut. Învaţă-mă ca să cinstesc în ei puterea Ta şi să le fiu recunoscător şi mulţumitor pentru viaţa ce mi-au dat-o şi pentru toate îngrijirile ce au avut şi au faţă de mine.

Ajută-mi ca să urmez poruncile Tale cele Sfinte, să le fiu supus, ascultător şi să nu fac nimic care să-i amărască şi să-i întristeze. Răsplăteşte-le, Prea Bunule, cu facerile Tale de bine pentru dragostea şi îngrijirea neadormită ce întotdeauna o au pentru mine. Apără-i de toate nenorocirile şi întristările.

Dă-le viaţă lungă, fericită, liniştită şi paşnică. Fă-i părtaşi la binecuvântarea Sfinţilor Tăi, înmulţeşte roadele ostenelilor lor, fă să prisosească peste ei binefacerile Tale şi să sporească în virtuţi şi în îndestulare ca să Te binecuvântăm în toate zilele vieţii noastre. Amin.

 

 

DailyBusiness
Lovitură de proporții în Europa! Pașapoartele care dispar definitiv. UE le-a declarat ilegale
Spynews
Lele, spulberat de Poliție / Dovada că artistul a ascuns adevărul în scandalul cu Andra Voloș
Bzi.ro
Avertismentul nutriționiștilor privind pufuleții din dieta Mihaelei Rădulescu! „Evitați cât puteți pufuleții cu arome!“
Fanatik.ro
Animalul care merge la export. Carnea lui ajunge într-o țară unde aproape că nu se consumă deloc
Capital.ro
Datorie la ANAF dacă ai acești bani în bancă. Se trimite declarație și suma de plată până la 26 mai
Playtech.ro
Meteorologii EaseWeather anunță o vară neobișnuită. Canicula vine mai devreme vara aceasta. Ce temperaturi vor fi în iunie și iulie
DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Adevarul
Codurile secrete de pe TikTok ale principalilor candidați la prezidențiale. Cum sunt manipulați algoritmii prezidențiabililor
wowbiz.ro
Vestea care a șocat internetul! Vedeta a fost găsită moartă înainte de ziua ei. Ce s-a întâmplat cu ea?
Spynews
Cătălin Moroșanu, mesaj de susținere pentru Mihai Leu. Fostul campion e internat la Spitalul Fundeni, după ce a fost operat / FOTO
Spynews
Cât costă o porție de mici cu muștar și pâine de 1 Mai, în funcție de locul unde îi mănânci. Prețurile variază de la piață la restaurant
Evz.ro
Drum drept spre pace. Ucraina și SUA au semnat acordul pe minerale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
kanald.ro
Destin frânt pe calea ferată! Doi soți din Timiș au murit după ce mașina li s-a oprit pe șine
Cancan.ro
Vești de ULTIMA ORĂ despre Mihai Leu, din spital. A fost detubat și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permisul auto care NU se mai poate schimba. Legea din România o interzice, degeaba depui cerere
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
De ce a pozat Corina Ungureanu într-o revistă pentru bărbați
stirilekanald.ro
A fost ucis de fostul cumnat, pe care l-a ajutat să-și repare casa. Cuprins de aburii alcoolului, agresorul l-a înjunghiat fără milă: „Era în casă jos, plin de sânge”
Importanța mentoratului în lansarea unei cariere cât mai devreme posibil
MediaFlux
Atenție, șoferi! Camerele inteligente din trafic sunt capabile să detecteze dacă vorbești la telefon. Amenda vine direct acasă
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Ministerul Educației retrage sute de diplome ale elevilor olimpici