Ruinele Academiei Domneşti de la „Sf. Sava” (1694), descoperite în curtea Universităţii din Bucureşti

Săpăturile arheologice desfășurate în această perioadă în curtea clădirii Universității din București (Bulevardul Regina Elisabeta), imobil înscris în lista monumentelor istorice de importanță națională, au scos la lumină mai multe rămășițe ale fostei Academii Domnești de la "Sf. Sava".
Romania TV
29 nov. 2017, 10:57
Ruinele Academiei Domneşti de la

„Arheologii de la Muzeul Municipiului București și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, implicați în săpăturile din curtea Universității din București, asistați de cadrele didactice de specialitate de la Facultatea de Istorie, au descoperit ziduri vechi de peste 300 de ani, care au aparținut vechii Academii Domnești de la „Sf. Sava”. Aceasta este prima școală de învățământ superior din Țara Românească, înființată de Constantin Brâncoveanu la 1694″, se arată într-un comunicat de presă al UB,citat de Agerpres.

Totodată, specialiștii au descoperit ziduri ale vechii clădiri a Universității din București, înființată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza la 1864 și construită sub îndrumarea arhitectului Alexandru Orăscu.

„Ruinele vechii Universități, dezvăluite acum, sunt rezultatul afectării clădirii de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial care au determinat demolarea unei părți a imobilului în anii ’50 ai secolului trecut. Descoperirile din curtea interioară a Universității din București se integrează în cadrul mai larg al cercetărilor arheologice efectuate de Muzeul Municipiului București și Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” începând cu anul 2011 pe locul unde astăzi se găsește parcarea subterană din Piața Universității. Săpăturile au scos atunci la lumină ruinele Ansamblului Mănăstiresc „Sfântul Sava”, compus din Biserica „Sf. Sava”, ctitorită de Constantin Brâncoveanu la 1709, dar și o parte din clădirile adiacente Academiei Domnești”, afirmă sursa citată.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
“Gică Hagi poate să facă minuni la naționala României!” Ce jucători noi ar putea fi selecționați
Capital.ro
Vor primi buletin electronic cu cip. Decizia statului român pentru moldoveni: Regret enorm că am ajuns aici
Playtech.ro
Ce să adaugi în varul pentru copaci pentru un efect dublu. Protejează pomii și nici nu se curăță după ploi
Adevarul
Cum l-au extras comandourile SEAL pe pilotul american rănit în Iran, de la 2.100 de metri altitudine: strategia secretă a CIA
wowbiz.ro
Codruța Filip, dezvăluiri șocante despre divorț: „Tot ce am trăit în anii ăștia nu a fost real”. Reacția lui Valentin Sanfira: „Nu tac pentru că nu am ce spune…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Mircea Lucescu a făcut infarct. Anunțul făcut de Spitalul Universitar despre starea de sănătate a selecționerului
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, reacție nervoasă în studioul Digi Sport: ”Să vină el și să vă facă emisiunile și întrebările!”
MediaFlux
Biserica din Ierusalim va fi închisă de Paște pentru credincioși. Anunț important!
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj