Rumen Radev a fost învestit oficial preşedinte al Bulgariei

Generalul bulgar Rumen Radev, câștigătorul alegerilor prezidențiale desfășurate pe 13 noiembrie, a fost duminică învestit oficial ca președinte al Bulgariei în urma unei ceremonii militare care s-a desfășurat în centrul capitalei Sofia, după ce săptămâna trecută el a depus jurământul în cadrul unei prime ceremonii la Parlament, consemnează agenția EFE.
Filip Stan
22 ian. 2017, 17:48
Rumen Radev a fost învestit oficial preşedinte al Bulgariei

Fost comandant al Forțelor Aeriene bulgare, Rumen Radev și-a întrerupt cariera militară pentru a candida la președinție, susținut de Partidul Socialist. El a învins-o în alegeri pe candidata conservatorilor, Țețka Țaceva, sprijinită de premierul Boiko Borisov, acesta din urmă dându-și demisia după alegeri.

Conform ceremonialului din Bulgaria, președintele a fost învestit cu onoruri militare. Mandatul lui Radev va avea cinci ani, dar el se anunță agitat încă din primele zile, întrucât prima măsură pe care va trebui să o ia este dizolvarea Parlamentului și convocarea alegerilor legislative anticipate — probabil pentru luna martie—, în încercarea de a soluționa criza provocată de demisia guvernului Borisov, rămas deocamdată interimar. 

‘Am fost martorii a trei decenii de erori, un timp pierdut. Dar nu ne-am abătut de la calea noastră, de la tranziția pașnică înspre o societate membră a Uniunii Europene’, a spus Radev în discursul rostit alături de președintele care și-a încheiat mandatul, Rosen Plevneliev, la ceremonia desfășurată în fața Catedralei Alexander Nevski.

‘Voi lucra activ împreună cu partenerii noștri pentru o integrare europeană accelerată a Bulgariei, dar în același timp voi apăra drepturile, interesele și demnitatea națiunii și a poporului meu’, a continuat noul președinte bulgar. El a subliniat săptămâna trecută, în discursul susținut la ceremonia de depunere a jurământului, că Bulgaria trebuie să rămână în Uniunea Europeană și în NATO, dar să-și apere interesele în interiorul acestor organizații, insistând că ‘politica externă a Bulgariei trebuie formulată acasă și susținută în exterior, nu invers’.

Dar în niciunul din discursurile rostite la cele două ceremonii el nu făcut vreo referire la Rusia. În timpul campaniei electorale, Radev s-a arătat îngăduitor față de acțiunea Rusiei de anexare a Crimeii și a susținut relaxarea sancțiunilor occidentale impuse Moscovei, poziții ce au stârnit unele preocupări cu privire la modul în care el va aborda politica externă, deși în Bulgaria atribuțiile președintelui sunt mai degrabă simbolice. 

Într-o declarație dată după încheierea ceremoniei de duminică, Radev a enunțat printre principalele probleme ale Bulgariei erodarea democrației, corupția și percepția că justiția este absentă, precum și inegalitățile în creștere dintre bogați și săraci.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Cum a trăit Gică Hagi din tribuna VIP Turcia – România 1-0! Adrian Ilie, dezvăluiri de la Istanbul
Capital.ro
Probleme cu cartea electronică de identitate. Românii care s-au trezit blocați după și-au făcut buletin cu cip
Playtech.ro
Nou standard în construcții. Locuințele și clădirile comerciale noi din România, obligate să își producă energia, conform unei directive europene
Adevarul
Punctul sensibil al lui Putin. Ce ar putea determina Moscova să pună capăt războiului
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O familie și-a găsit sfârșitul după ce a mâncat același mic-dejun. Cum s-a petrecut tragedia
iamsport.ro
Legenda Stelei acuză că un coleg al său a fost ”lucrat” pentru a i se face loc lui Gică Hagi: ”Întrebați-l pe Iordănescu!”
MediaFlux
Iranul pregătește bomba nucleară. Răsturnare de situație în războiul din Orientul Mijlociu
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj