Rusia aruncă în aer negocierile de pace. Kievul, acuzat că a atacat cu drone cea mai mare centrală nucleară a Europei

Presa rusă a publicat imagini cu coloane de fum în oraşul Energodar, în care se află centrala nucleară.
Filip Stan
21 iul. 2022, 15:02
Rusia aruncă în aer negocierile de pace. Kievul, acuzat că a atacat cu drone cea mai mare centrală nucleară a Europei

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a declarat că Ucraina nu ia parte la negocieri de pace cu Rusia, deoarece urmează instrucţiunile Statelor Unite, relatează Reuters.

”Administraţia americană interzice protejaţilor săi din Kiev să se gândească chiar şi la negocieri cu noi şi, evident, îi forţează să lupte până la ultimul ucrainean”, a afirmat Maria Zaharova în cadrul unui briefing săptămânal.

Dmitri Peskov anunţă că starea lui Vladimir Putin este bună, doar că a răcit în Iran: „Este pe deplin sănătos”
De asemenea, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat anterior că ideea reluării negocierilor de pace cu Ucraina nu merită ”o atenţie serioasă din partea oamenilor serioşi”.

El a mai spus că ”sarcinile” militare ale Moscovei depăşesc în prezent regiunea estică a Donbasului.  ”Nu este vorba doar despre Doneţk şi Lugansk, ci şi despre Herson, Zaporijie şi o serie de alte teritorii”, a adăugat Lavrov.

Zaharova acuză Kievul de atacuri cu drone asupra centralei nucleare ucrainene Zaporijjea, aflată sub controlul armatei ruse

Diplomaţia rusă acuză joi Kievul de faptul că a atacat cu drone, săptămâna aceasta, instalaţia Centralei Nucleare Zaporijjea, în sudul Ucrainei, aflată sub controlul armatei ruse din martie, relatează AFP.

”Asta confirmă voinţa autorităţilor ucrainene de a crea condiţii ale unei catastrofe nucleare nu doar pe teritoriul lor, ci în toată Europa”, acuză într-o conferinţă de presă săptămânală o purtătoare de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Zaharova nu anunţă însă pagube care să pună în pericol securitatea nucleară a instalaţiei. Ea acuză forţe ucrainene de faptul că au efectuat un atac cu dronă luni, ”la câţiva zeci de metri de structuri vitale securităţii centralei, un rezervor de combustibil nuclear uzat şi rezervorul de răcire al unui reactor”.

Ucraina cere armament şi sancţiuni suplimentare după ce Lavrov anunţă o extindere a ofensivei în Ucraina. ”Ruşii vor sânge, nu negocieri”
Ea acuză Kievul că a atacat din nou miercuri. Presa rusă a publicat imagini cu coloane de fum în oraşul Energodar, în care se află centrala nucleară.

AFP scrie că nu a putut verifica aceste informaţii din surse independente. Maria Zaharova anunţă că Moscova l-a contactat pe secretarul general al Agenţiei Internţaionale a Energiei Atomice (AIEA) după cele două incidente.

Operatorul ucrainean al energiei nucleare, Energoatom, a acuzat săptămâna trecută armata rusă de faptul că a instalat lansatoare de rachetă în incinta centralei Zaporijjea, cea mai mare centrală nucleară din Europa.

Potrivit Energoatom, aproximativ 500 de de militari se află în prezent în instalaţie. Armata rusă a deschis focul asupra unor clădiri din incintă, la începutul lui martie, când a cucerit centrala ucraineană, riscând un accident nuclear major.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT