Rusia, avertisment pentru SUA. Ar putea rupe legăturile diplomatice. Care este motivul

Rusia ar putea rupe legăturile diplomatice cu Statele Unite dacă Washingtonul confiscă activele rusești înghețate din cauza războiului din Ucraina, a declarat vineri ministrul adjunct de externe, Serghei Riabkov, citat de agenția de presă Interfax, relatează Reuters.
Filip Stan
22 dec. 2023, 18:50
Rusia, avertisment pentru SUA. Ar putea rupe legăturile diplomatice. Care este motivul

Statele Unite ”nu trebuie să-și facă iluzia că Rusia se agață cu ambele mâini de relațiile diplomatice cu această țară”, a declarat Riabkov.

Citește și Zelenski, despre criza cerealelor: „Slavă Domnului, a apărut România inteligentă şi preşedintele României, Klaus Iohannis, m-a ajutat pur şi simplu”

Moscova a descris relațiile cu Statele Unite ca fiind ”sub zero” din cauza ajutorului militar și financiar acordat de SUA Ucrainei în războiul care se apropie de-acum de sfârșitul celui de-al doilea an, scrie News.ro.

Riabkov a precizat că Rusia, care a trimis forțe în Ucraina în februarie 2022 în ceea ce a numit o ”operațiune militară specială”, nu va fi cea care va iniția o rupere a relațiilor diplomatice, dar o astfel de ruptură ar putea fi provocată de o varietate de factori.

Moscova, pregătită ”pentru orice scenariu”

„Declanșatorul ar putea fi confiscarea activelor, o nouă escaladare militară, multe alte lucruri. Nu aș intra aici în previziuni negative”, a spus diplomatul, adăugând că Moscova este ”pregătită pentru orice scenariu”.

Unii politicieni occidentali îndeamnă ca activele rusești înghețate, în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari, să fie date Ucrainei pentru a ajuta la reconstrucția economiei sale distruse de război.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că orice astfel de mișcare ar da o lovitură serioasă sistemului financiar global.

El a amenințat că Rusia ”nu va părăsi niciodată în pace” o țară care i-a confiscat activele și că, într-un astfel de scenariu, ar analiza ce active occidentale ar putea confisca ca represalii.

Rusia a ripostat în diverse moduri la sancțiunile occidentale menite să o pedepsească pentru războiul din Ucraina și să îi împiedice capacitatea de a se finanța.

Citește și Diana Șoșoacă se declară putere mondială: ”Datorită mie s-au menținut relații cu Rusia. Dacă aveau chef, ne făceau pulbere”

Săptămâna aceasta, președintele Vladimir Putin a ordonat ca două concerne europene, Wintershall Dea și OMV, să fie lăsate fără participațiile de mai multe miliarde de dolari în proiecte din domeniul gazelor în zona arctică rusă, potrivit Profit.ro.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Dacă faci atac de panică, folosește acest truc simplu! Te poate calma instant
Fanatik.ro
Cu cine joacă U Cluj în turul 2 preliminar din Conference League după ce a fost eliminată de Dinamo Kiev din Europa League
Capital.ro
Inteligența artificială schimbă modul în care elevii învață. Profesorii recunosc că le este tot mai greu să evalueze cunoștințele reale
Playtech.ro
O nouă taxă de aproape 1 leu pe litrul de carburant, în discuție la nivelul UE. România se opune măsurii
Adevarul
Conflict la vârful puterii în Ucraina. Sîrski îi răspunde lui Fedorov: „Datorită apărării Kievului, astăzi se pot ține briefinguri”. Budanov face un apel disperat la unitate
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie din Galați, găsită fără suflare în casa concubinului ei. Era moartă de două săptămâni
iamsport.ro
Ioan Andone și-a stăpânit cu greu lacrimile! Răzvan Lucescu: ”Pe tata nu îl mai pot suna, dar dacă aș suna pe cineva acum, ar fi nea Ando”
MediaFlux
1.500 de euro lunar pentru tineri. Domeniile disponibile și pentru absolvenții din învățământul profesional și tehnic
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România