Rusia celebrează Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste. Paradă militară, organizată în Piaţa Roşie

Rusia celebrează astăzi Ziua Victoriei asupra fascismului. Pentru a cea de-a 74 aniversare a victoriei Uniunii Sovietice asupra Germaniei în timpul celui de al Doilea Război Mondial, autorităţile ruse au organizat o paradă militară la Moscova.
Romania TV
09 mai 2019, 09:29
Rusia celebrează Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste. Paradă militară, organizată în Piaţa Roşie

Peste 13.000 de militari şi 130 de sisteme de arme, între care rachete intercontinentale, baterii antirachetă şi altă tehnică militară modernă, au participat la Parada de Ziua Victoriei de la Moscova. Defilarea a început la ora locală 10:00 şi a durat în jur de o oră.

Conform tradiţiei, vedeta defilării a fost legendarul tanc T-34, care a înscris ‘pagini de glorie’ în luptele cu armata nazistă în cursul a ceea ce este numit în Rusia drept Marele Război Patriotic, dar tancul de generaţie nouă are de asemenea un rol de prim-plan în cadrul armatei ruse.

Din cauza condiţiilor meteorologice, exerciţiul aerian programat în finalul defilării a fost anulat.

Comandantul paradei, generalul Oleg Saliuko, şeful trupelor terestre ruse, a trecut în revistă dispozitivele aliniate în Piaţa Roşie împreună cu ministrul apărării, Serghei Şoigu într-o maşină decapotabilă de nouă generaţie Aurus.

Kremlinul a anunţat că nu a invitat niciun lider străin la ceremonia din acest an din Piaţa Roşie, eveniment boicotat de principalii lideri occidentali de la anexarea Crimeii de către Moscova în 2014. Doar fostul preşedinte kazah Nursultan Nazarbaev s-a aflat alături de Putin la tribuna oficială din Piaţa Roşie.

Lecţiile celui de-al Doilea Război Mondial sunt şi în prezent actuale, iar Rusia va continua să-şi dezvolte potenţialul de apărare, dar rămâne deschisă cooperării cu alte ţări în lupta împotriva terorismului, extremismului şi a neonazismului, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, informează agenţia de presă rusă TASS, citată de Agerpres.

‘Am făcut şi vom continua să facem tot ceea ce este necesar pentru a asigura o capacitate ridicată de luptă pentru trupele noastre, un potenţial de apărare la cel mai modern nivel, vom consolida şi mai mult prestigiul serviciului militar, autoritatea soldaţilor şi ofiţerilor, apărători ai Patriei’, a afirmat preşedintele rus.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT