Rusia se pregăteşte pentru o invazie în Ucraina

Șeful Statului Major al forțelor armate ucrainene, Viktor Mujenko, a declarat miercuri că Rusia se pregătește pentru o invazie în Ucraina în trei direcții, nord, est și sud.   
Romania TV
06 mart. 2019, 16:03
Rusia se pregăteşte pentru o invazie în Ucraina

„Noi prognozăm ameninţări militare în trei dintre cele patru direcţii geografice – nord, est şi sud. Partea rusă încheie (în prezent) completarea la frontierele Ucrainei a „unităţilor ofensive”, care împreună cu structuri ale trupelor speciale vor forma baza forţelor de invazie”, a afirmat generalul de armată Viktor Mujenko într-o întâlnire cu ataşaţi militari ai misiunilor diplomatice străine de la Kiev.

Dar „mobilitatea ridicată, adaptabilitatea şi autonomia trupelor noastre, combinate cu factorul „pământului natal”, reprezintă avantajul nostru strategic faţă de trupele ocupanţilor”, a spus generalul ucrainean.

Mai mult, el a spus că nu exclude ca Rusia să comită diversiuni şi acţiuni de sabotaj pe timpul campaniei electorale şi în ziua alegerilor prezidenţiale, care se vor desfăşura pe 31 martie în Ucraina.

Această perioadă tulbure de campanie electorală în Ucraina este folosită de Rusia pentru a desfăşura un complex de operaţiuni speciale destinate să submineze potenţialul de apărare al ţării, a declarat generalul Mujenko, adăugând că „urmărim o intensificare semnificativă a activităţii inamicului în spaţiul informaţional, unde, printr-o serie de operaţiuni informaţionale şi psihologice, se încearcă influenţarea cadrelor militare” ale armatei ucrainene.

„Luăm măsuri adecvate pentru a preveni astfel de scenarii, bazându-ne pe profesionalismul serviciilor speciale, poliţiei naţionale, precum şi pe patriotismul şi vigilenţa cetăţenilor noştri”, a subliniat acesta, indicând că, la ora actuală, Ucraina dispune atât de cadre, cât şi de mijloace pentru a opri tancurile şi avioanele ruseşti.

„Cred că nu există nicio îndoială că armata ucraineană, apărând Ucraina, suveranitatea şi independenţa ei, apără de fapt întreaga Europă”, a ţinut să menţioneze şeful Statului Major al armatei ucrainene, potrivit căruia armata Ucrainei reprezintă un avanpost de securitate în zona euroatlantică.

Recent, preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a afirmat în discursul său rostit în faţa Adunării Generale a ONU în cadrul dezbaterilor speciale dedicate ‘situaţiei din teritoriile ocupate temporar în Ucraina’ că, potrivit situaţiei din februarie 2019, Rusia dispune în Crimeea de un contingent de circa 32.500 de militari, de 88 de sisteme de artilerie, 52 de lansatoare multiple de rachete, 372 de blindate, 113 avioane de luptă, 62 de elicoptere de atac, 6 nave de război şi 6 submarine echipate cu sisteme de rachete de croazieră de tipul Kalibr.

Structurile militare ruse care acţionează în Donbas (regiunile Doneţk şi Lugansk) dispun de 496 de tancuri, 938 de vehicule blindate, 128 de lansatoare multiple de rachete şi 776 de sisteme de artilerie (inclusiv autopropulsate), a indicat preşedintele ucrainean, citat de Ukrinform.

Criza în relaţiile dintre Rusia şi Ucraina s-a declanşat în 2014, după venirea forţelor prooccidentale la putere la Kiev ca urmare a unei ample mişcări de contestare, care a dus la fuga fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici în Rusia. Moscova a anexat în acelaşi an Crimeea, iar la scurt timp a început conflictul din estul Ucrainei între rebelii separatişti proruşi şi trupele guvernamentale ucrainene. În pofida încercărilor occidentale de a rezolva acest conflict, războiul din Donbas continuă chiar dacă a scăzut în intensitate, informează Agerpres.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Dezvăluiri despre Ricardo Pădurariu, noul star al FCSB care ”i-a distrus pe Alex Dobre și Macalou în 9 zile!” 
Capital.ro
Primăria Capitalei introduce reguli stricte pentru trotinetele electrice! În ce zone va fi interzisă utilizarea lor? Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Playtech.ro
Impozitul pentru balcoanele închise, explicat pe înțelesul tuturor. Ce trebuie să știe proprietarii și ce pregătesc primăriile
Adevarul
„Îmi era prea rușine să spun că sunt nepalez”. Cum este văzută România prin ochii lucrătorilor nepalezi și ce probleme înfruntă
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT