Rusia şi Ucraina negociază zilnic, dar Serghei Lavrov susţine că regimul de la Kiev nu răspunde propunerilor de pace ale Kremlinului

Şeful negociatorilor din partea Rusiei, Vladimir Medinski, susţine că delegaţiile Kremlinului şi Kievului au discuţii în fiecare zi, punctând faptul că şi vineri au avut loc ample negocieri în vederea încetării războiului din Ucraina.
Filip Stan
22 apr. 2022, 20:53
Rusia şi Ucraina negociază zilnic, dar Serghei Lavrov susţine că regimul de la Kiev nu răspunde propunerilor de pace ale Kremlinului

În urmă cu câteva zile, Preşedinţia Rusiei a anunţat că a transmis echipei de negociere din Ucraina o propunere scrisă ce conţine termenii ceruţi de Kremlin pentru a pune capăt războiului, dar acuză regimul de la Kiev că tărăgănează discuţiile şi că nu au transmis până în prezent niciun răspuns.

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat vineri că negocierile cu Ucraina ”trenează” şi că nu a primit încă un răspuns din partea Kievului asupra propunerilor formulate de Rusia cu cinci zile în urmă, potrivit Agerpres.

Şeful diplomaţiei ruse s-a declarat de asemenea sceptic cu privire la dorinţa liderilor ucraineni de a continua aceste negocieri. ”Mi se pare straniu când aud în fiecare zi declaraţii, inclusiv ale preşedintelui (ucrainean Volodimir Zelenski) şi ale consilierilor săi, care lasă impresia că nu au deloc nevoie de aceste negocieri”, a mai spus Lavrov, vorbind la Moscova la o conferinţă de presă comună cu omologul său kazah Muhtar Tleuberdi.

Totuşi, negociatorul-şef rus Vladimir Medinski a anunţat pe Telegram că a avut chiar în aceeaşi zi noi discuţii cu negociatorul-şef ucrainean David Arahamia, fără a da detalii.

Citeşte şi: Boris Johnson recunoaşte că Marea Britanie antrenează militari ucraineni pe teritoriul său: „Instruim ucraineni atât în Polonia, cât şi în Regatul Unit”

La negocierile desfăşurate pe 29 martie la Istanbul pentru găsirea unui acord pentru a pune capăt războiului provocat de invazia declanşată de Rusia pe 24 februarie, Ucraina a propus Rusiei ca, în schimbul neutralităţii, să primească garanţii de securitate din partea unui grup de ţări, iar aceste garanţii să nu acopere şi peninsula Crimeea. O altă propunere formulată de Kiev către Moscova a fost negocierea într-un termen de 15 ani a statutului peninsulei anexate de Rusia.

Între timp, potrivit Rusiei, un nou document primit din partea Ucrainei nu mai conţine propunerea privind excluderea Crimeii din garanţiile de securitate, iar Moscova a acuzat Kievul de inconsecvenţă pentru că a revenit asupra acestei propuneri, dar şi asupra altora formulate la Istanbul, ministrul Lavrov considerând că aceste schimbări sunt rezultatul unor influenţe ale Washingtonului asupra Kievului.

Prin urmare, Rusia a prezentat săptămâna aceasta Ucrainei un document cu un nou set de propuneri, pe care nu le-a făcut publice, document despre care preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a susţinut că nu l-a primit.

Întrebat vineri la conferinţa de presă despre declaraţia lui Zelenski, ministrul de externe rus a răspuns: „Nu sunt eu cel care să poată judeca cât de bine este el informat asupra situaţiei, dar aceasta ilustrează unde se află procesul numit „negocieri””.

Citeşte şi: O publicaţie de propagandă a Kremlinului a publicat din greşeală bilanţul victimelor ruseşti în războiul din Ucraina

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT