Rusia strânge relaţiile cu Iran, un duşman declarat al occidentului. Lavrov s-a întâlnit la Teheran cu preşedintele Ebrahim Raisi

Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a sosit miercuri în Iran, a relatat televiziunea de stat iraniană, într-un context în care puterile mondiale şi Teheranul încearcă să restabilească acordul nuclear din 2015, însă negocierile se află în impas.
Filip Stan
23 iun. 2022, 08:53
Rusia strânge relaţiile cu Iran, un duşman declarat al occidentului. Lavrov s-a întâlnit la Teheran cu preşedintele Ebrahim Raisi

„În cursul vizitei lui Lavrov vor fi discutate acordul nuclear din 2015 al Iranului, intensificarea cooperării bilaterale şi energetice, precum şi subiecte internaţionale şi regionale”, a informat televiziunea de la Teheran.

Postul TV a prezentat imagini de la întrevederea lui Lavrov cu preşedintele iranian Ebrahim Raisi, de la care însă nu a dat detalii.

Ministerul de Externe iranian a transmis luni că vizita şefului diplomaţiei ruse vizează ‘extinderea cooperării cu regiunea eurasiatică şi Caucazul’.

Luna trecută, Moscova a declarat că Rusia şi Iran – ambele aflate sub sancţiuni occidentale şi deţinătoarele unora dintre cele mai mari rezerve de hidrocarburi din lume – au discutat despre tranzacţionarea de mărfuri la schimb cu petrol şi gaze şi crearea unui hub logistic.

Această deplasare intervine în condiţiile în care Iranul şi Rusia, două ţări supuse sancţiunilor internaţionale, au declarat în luna mai că doresc să-şi întărească relaţiile în sectoarele energetic şi comercial, în timpul unei vizite a vicepremierului rus la Teheran.

Citeşte şi: Premierul Estoniei critică aspru planul NATO pentru cazul unui atac rusesc asupra ţărilor baltice: „Secole de istorie, inclusiv poporul şi cultura noastră, ar fi şterse de pe hartă”

Ea survine, de asemenea, în contextul negocierilor asupra programului nuclear iranian, lansate la Viena în aprilie 2021 între Iran şi marile puteri (Rusia, SUA, China, Franţa, Regatul Unit şi Germania) şi aflate într-un punct mort din martie, scrie Agerpres.

Discuţiile de la Viena, la care SUA participă în mod indirect, sunt menite să readucă Washingtonul în acordul internaţional din 2015, ce prevede limitarea activităţilor nucleare iraniene în schimbul unei relaxări a sancţiunilor internaţionale.

Potrivit agenţiei de stat iraniene IRNA, Serghei Lavrov va avea joi o întâlnire cu omologul său Hossein Amirabdollahian.

Citeşte şi: Bodyguard-ul lui Putin, împuşcat în cap. Colonelul care îi purta valiza nucleară a fost găsit într-o baltă de sânge

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT