S-A AFLAT! Când va fi eliberat condiţionat Cristian Borcea. DATA la care va ieşi din PUŞCĂRIE

Cristian Borcea, 49 de ani, aflat în Penitenciarul Rahova, ar putea fi liberat pe 2 septembrie 2019, când se va putea prezenta în faţa instanţei cu o nouă cerere de eliberare condiţionată. Prima sa tentativă de a ieşi anticipat, de la revenirea în detenţie, s-a soldat cu un eşec.
Filip Stan
27 iul. 2019, 14:01
S-A AFLAT! Când va fi eliberat condiţionat Cristian Borcea. DATA la care va ieşi din PUŞCĂRIE

Cristian Borcea a fost eliberat condiţionat pe 2 iulie 2018 după condamnarea din „Dosarul transferurilor”, dar s-a întors după gratii în februarie 2019, ca urmare a procesului penal ce a vizat retrocedările ilegale de terenuri din Constanţa.

Afaceristul a depus, prin apărătorii săi, o cerere de eliberare condiţionată, pe motiv că a ispăşit fracţia de două treimi din pedepeapsă, necesară unui astfel de demers. Acţiunea nu ar fi fost însă posibilă fără propunerea venită de la comisia de eliberare condiţionată a penitenciarului Rahova. Chiar dacă au fost judecate în dosare diferite, faptele imputate lui Cristian Borcea (din intervalul 1998 – 2005) au fost concurente, astfel că s-a ajuns la contopirea lor şi stabilirea unei pedepse de 7 ani şi 6 luni închisoare”.

Cristi Borcea refuză să muncească în puşcărie. Ce face fostul acţionar al lui Dinamo după gratii: „E cel mai bun, e campion”

Motivele invocate nu au înduplecat însă instanţa, care a decis respingerea solicitării pe motiv că a fost depusă prematur, scrie ProSport. Instanţa i-a făcut şi recomandări: „Pentru a demonstra că într-adevăr poate fi învestit cu încredere și repus în libertate înainte de executarea pedepsei (aceasta fiind regula, iar liberarea anticipată excepția), petentul trebuie să dea dovadă în continuare de implicare în programele educaționale și activitățile derulate în cadrul locului de detenție, de un comportament exemplar, de implicare în activitățile lucrative”.

Cristi Borcea s-a trezit cu un NOU DOSAR după gratii. Care sunt NOILE ACUZAŢII

Cristian Borcea poate să folosească toate aceste argumente pe 2 septembrie 2019, când i s-a acordat următorul termen pentru depunerea cererii de eliberare condiţionată. Dacă va fi un deţinut model în această perioadă, Cristian Borcea ar avea şanse mari de a fi eliberat la data stabilită.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Cât valorează anii de muncă la calcularea pensiei. Diferențele dintre 15, 25 și 35 de ani de cotizare în 2026
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Pensia după 15, 25 sau 35 de ani de vechime în muncă. Calculele care se fac pentru 2026
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT