Mai multe amendamente au fost aprobate în Guvern la proiectul de Lege privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, fiind vorba despre reducerea indemnizaţiilor şi a structurilor de personal, dar şi despre faptul că, până la 31 decembrie 2028, membrii Comitetului ANRE, membrii Consiliului ASF, preşedinţii şi vicepreşedinţii ANCOM nu beneficiază de bonusuri sau prime.
Guvernul anunţă, luni, că a aprobat forma finală a proiectul de Lege privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, în urma analizării şi aprobării unor amendamente depuse de senatori şi deputaţi, în cadrul procedurii de angajare a răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului.
a) numărul posturilor din structurile organizatorice care asigură suportul autorităţilor autonome reprezintă cel mult 20% din numărul total de posturi;
b) este interzisă includerea unor posturi care nu au corespondent în Clasificarea Ocupaţiilor din România (COR).
c) atribuţiile posturilor de directori generali nu pot dubla activitatea prestată de vicepreşedinţi.
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la asumarea răspunderii în Parlament pe pachetul doi de măsuri, că Guvernul vrea să pună capăt câştigurilor nemeritate din conducerile unor companii publice, iar oamenii care vor conduce aceste companii să facă performanţă în beneficiu cetăţenilor.
Premierul Ilie Bolojan a declarat la angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului asupra proiectului de lege pentru modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 109 pe 2011 privind guvernanţa corporativă a întreplindelor publice, că Guvern-ul îşi angajează azi răspunderea şi pentru reforma companiilor publice.
”Proiectul cu care vin azi în faţa Parlamentului are mai multe obiective. Vrem să punem capăt câştigurilor nemeritate din conducerile unor companii publice, vrem ca oamenii care vor conduce aceste companii să facă performanţă în beneficiu cetăţenilor şi agenţia guvernamentală care supraveghează aceste companii să aibă o putere mai mare de a garanta că oamenii potriviţi ajung în funcţii de conducere potrivite”, a spus premierul. Bolojan a arătat că, în acest sens, modificările pe care le propun sunt pe mai multe paliere.
”Nu va mai fi posibil ca managementul acestor companii să încaseze sume semnificative dacă nu au nicio legătură cu performanţa companiilor şi mai ales cu calitatea produselor sau serviciilor pe care le oferă oamenilor. Membrii neexecutivi ai Consiliului de Administraţie vor primi o indemnizaţie lunară egală cu maxim două salarii medii din acea clasă de activitate. Membrii executivi vor primi maximum trei astfel de salarii, ca venit fix. Dacă sunt performanţi şi îndeplinesc toate criteriile de performanţă, vor putea primi maxim încă două indemnizaţii ca bonus. Astfel de bonusuri vor putea fi acordate doar o dată pe an şi doar în funcţie de situaţiile financiare. Înainte, puteau primi până la nouă indemnizaţii”, a spus premierul. Ilie Bolojan a mai declarat că a doua măsură vizează indicatorii reali de performanţă şi plafonarea beneficiilor.
”De acum înainte, cel puţin jumătate din indicatorii de performanţă vor fi financiari şi vor fi cuantificabili, profit, grad de îndatorare, investiţii realizate. Nu vom mai plăti pentru numărul de şedinţe ţinute, ci pentru ceea ce se întâmplă după acele şedinţe. Am plafonat diurnele, sporurile, maşinile de serviciu şi alte beneficia, care în unele cazuri erau folosite abuziv şi discreţionar ca supliment de venit”, a anunţat premierul.
A treia măsură prezentată de Guvern este legată de Consiliile de administraţie care vor fi mai mici cu aproximativ o treime decât în prezent.
”Până acum, numărul maxim posibil de membri într-un Consiliu de administraţie era şapte. La Regiile autonome vor rămâne trei, la societăţile cu sistem dualist, consiliile de supraveghere vor fi între trei şi cinci membri, iar în companiile mari, companiile de administraţie, tot de trei-cinci membri. Mai puţin membri, dar mai buni. Pentru companiile cu peste cincizeci de angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 7,3 milioane euro, selecţia se va face prin firme de recrutare cu experienţă crescută care au capacitatea de a atrage profesionişti”, a menţionat premierul. El a mai spus că de asemenea, un funcţionar public va putea face parte într-un singur Consiliu de administraţie.
”A patra măsură, putere mai mare pentru agenţia guvernamentală care supraveghează numirile în companiile publice şi performanţele lor. Agenţia pentru monitorizarea şi evaluarea performanţelor întreprindelor publice va deveni pivotul acestui sistem, va valida sau anula procedurile de selecţie, va veghea ca indicatorii de performanţă să fie stabiliţi corect şi să fie respectaţi, va crea un nucleu de profesionalizare pentru viitorii membri ai consiliilor. Un management eficient va face economii semnificative, va oferi servicii mai bune, iar banii economisiţi îi vom putea aloca acolo unde nevoile sunt cele mai mari”, a mai spus premierul Bolojan.
Mai multe amendamente s-au decis în Guvern şi la Legea pentru stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice au fost aprobate de către Guvern, între acestea fiind menţinerea în continuare a impozitului minim pe cifra de afaceri pentru companiile mari. Capitalul social al SRL-urilor va fi stabilit în funcţie de cifra de afaceri netă şi se impune o cotă suplimentară de impozitare pentru marile averi.
Principalele amendamente aprobate de Guvern vizează următoarele aspecte:
Pentru start-up-uri nu se aplică sancţiunile şi nici obligaţia de conversie a datoriilor faţă de acţionari în capital social, având în vedere natura specifică a activităţii acestora şi particularităţile de dezvoltare din etapa incipientă, cu condiţia respectării cadrului legal aplicabil. Au fost aprobate şi unele amendamente privind simplificarea modului specific în care sunt finanţate startup-urile de tehnologie. Pentru a creşte, ele primesc finanţări succesive de la fondatori şi de la primii investitori – deseori business angels – sub formă de împrumuturi convertibile, un instrument esenţial, folosit peste tot în lume pentru flexibilitatea lui.
În aceste condiţii, au fost aprobate în Guvern următoarele modificări la Art.XXIV
(49) Alineatele 41 şi 42 nu se aplică acţionarilor/asociaţilor care:
a) au ca scop sau obiect de activitate efectuarea de investiţii sau administrarea fondurilor de investiţii alternative sau cu capital de risc eligibile si sunt entităţi care aparţin unor grupuri de tip fonduri de investiţii alternative, fonduri cu capital de risc eligibile sau sunt administratori ai unor asemenea fonduri;
b) au ca scop sau obiect principal de activitate efectuarea de investiţii, deţinerea de participaţii în societăţi sau finanţarea cu titlu profesionist a companiilor la care deţin părţi sociale/acţiuni (CAEN 64);
c) au calitatea de investitori profesionali, definiţi conform Directivei 2014/65/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 mai 2014 privind pieţele instrumentelor financiare şi de modificare a Directivei 2002/92/CE şi a Directivei 2011 /61 /UE;
d) au calitatea de investitori într-un proiect de finanţare participativă, în sensul Regulamentului (UE) 2020/1503 al Parlamentului European şi al Consiliului din 7 octombrie 2020 privind furnizorii europeni de servicii de finanţare participativă pentru afaceri şi de modificare a Regulamentului (UE) 2017/1129 şi a Directivei (UE) 2019/1937, fie direct, fie indirect, prin intermediul unei entităţi care deţine direct o participaţie într-un asemenea proiect; sau
e) sunt persoane fizice care au investit, o sumă cuprinsă între 2.500 de euro şi 200.000 de euro, echivalentul în lei la cursul Băncii Naţionale a României din ziua investiţiei, într-o microîntreprindere sau întreprindere mică, astfel cum sunt definite de Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, şi nu deţin, direct sau indirect, mai mult de 25% din capitalul social al societăţii în cauza, cu condiţia ca, în oricare din situaţiile prevăzute la lit. a)-e) din prezentul alineat, împrumuturile să nu fie restituite acţionarilor/asociaţilor într-un termen de 4 ani de la data acordării împrumuturilor.