S-a emis RO-Alert de superciclon. Elena Mateescu, declarații exclusive: „Într-un interval de 24 de ore va ploua de două, trei ori mai mult decât ar trebui în această perioadă din octombrie”

România este lovită de ciclonul „Barbara”, o furtună extremă care aduce condiții meteorologice severe, inclusiv ploi torențiale și furtuni puternice. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis mai multe alerte meteo, inclusiv un cod roșu pentru zonele cele mai afectate din sudul țării. În fața acestor fenomene periculoase, autoritățile au ridicat nivelul de alertă și au mobilizat forțele de intervenție pentru siguranța cetățenilor. De asemenea, pentru Capitală s-a emis mesaj RO-Alert!
Irina Dumitrescu
07 oct. 2025, 18:34
S-a emis RO-Alert de superciclon. Elena Mateescu, declarații exclusive: „Într-un interval de 24 de ore va ploua de două, trei ori mai mult decât ar trebui în această perioadă din octombrie”

Din cauza ciclonului „Barbara”, mai multe județe din România se află sub cod roșu de ploi torențiale și furtuni. Fenomenele meteo extreme vor aduce cantități mari de precipitații într-un timp scurt, putând provoca inundații locale. Autoritățile din Capitală au emis mesaj RO-Alert.

„Evitați deplasările și luați măsuri de adăpostire și autoprotecție! Mai multe informatii obtineti accesand aplicatiile din mediul on-line ale DSU, IGSU, ANM si CNAIR”, se arată în mesaj.

În această seară, bucureștenii au primit un mesaj Ro-Alert prin care au fost sfătuiți să evite deplasările și să rămână în siguranță acasă. Autoritățile recomandă tuturor cetățenilor să urmeze instrucțiunile de siguranță și să ia măsuri de adăpostire imediat ce sunt anunțate alerte meteo. Se estimează că fenomenul se va extinde și în alte regiuni, iar măsurile de prevenire și intervenție vor rămâne în vigoare până la ameliorarea condițiilor meteorologice.

Șefa Administrației Naționale de Meteorologie a intervenit în direct, la România TV, unde a oferit cele mai recente informații despre ce se va întâmpla cu vremea în următoarele 24 de ore.

„De la ora 21 va intra în vigoare codul roșu, până mâine. Vorbim de 4 județe și Capitala, cantitățile de precipitații pot fi abundente și avea caracter torențial, până la 140 l/mp. Spre comparație, acum ar fi trebuit să fie 30-40 l/mp. Este posibil ca, într-un interval de 24 de ore, să plouă de două, trei ori mai mult decât ar trebui să plouă în această perioadă din octombrie. Zone extinse din sudul, estul și sud-estul României se vor afla sub incidența acestor coduri. De joi, vremea va intra într-un proces de ameliorare, chiar și din punct de vedere termic, până la finalul săptămânii este posibil să avem 21 de grade în lunca Dunării”, a explicat Elena Mateescu.

Ce este ciclonul „Barbara” și cum a fost denumit

Ciclonul care va lovi România face parte dintr-un sistem mai mare de furtuni care a afectat deja alte țări europene. Numele „Barbara” a fost atribuit furtunii de către Serviciul Meteorologic Italian, Aeronautica Militare – Servizio Meteorologico, pe 5 octombrie 2025, atunci când Italia a fost prima țară europeană grav afectată. Denumirea a fost aleasă în conformitate cu reglementările europene privind identificarea fenomenelor meteorologice puternice.

În Europa, serviciile meteo naționale colaborează în cadrul unor rețele regionale, iar fenomenelor extreme, cum ar fi furtunile și ciclonii extratropicali, le sunt atribuite nume pentru a facilita comunicarea și prevenirea confuziilor. Astfel, țara care este prima afectată de un astfel de fenomen are prioritatea de a-i atribui un nume.

În cazul ciclonului „Barbara”, Italia a fost prima țară europeană care a emis avertizări de intensitate mare (coduri portocalii și roșii), iar astfel a preluat responsabilitatea de a denumi furtuna. Ulterior, pe măsură ce sistemul s-a extins în estul și nordul Europei, inclusiv în România, numele „Barbara” a fost preluat de celelalte țări.

Practicile de denumire a furtunilor nu sunt o noutate. În trecut, furtunile erau identificate pe baza datelor calendaristice, a zilelor de sărbători religioase sau a localizării geografice. Cu toate acestea, în ultimele decenii, a apărut necesitatea unei comunicări mai eficiente, iar utilizarea unui nume scurt și ușor de reținut s-a dovedit mult mai eficientă.

DailyBusiness
Petrișor Peiu: Criza politică va continua până în 2028 sau până la alegeri anticipate. „Majoritățile nu mai pot fi construite în culise”
Spynews
Scandal la Evaluarea Națională. Ce s-a întâmplat după ce lucrările au fost predate. Dezvăluirile făcute de un profesor
Fanatik.ro
Cât a costat rochia impresionantă purtată de Corina Caciuc la botezul fiului ei și al lui Laurențiu Reghecampf. Este creația unui român
Capital.ro
ANAF schimbă regulile pentru veniturile din străinătate: ce trebuie depus și când apare obligația 
Playtech.ro
Limită de plăţi impusă de bancă fără cererea clientului. Poți rămâne fără posibilitatea de a plăti dacă ai depăşit acest număr de tranzacţii
Adevarul
SUA intră în era cuantică. Trump vrea să aibă super-computerul care poate sparge codurile lumii până în 2028
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Toto Dumitrescu, săltat de polițiști și internat la Psihiatrie. Fiul lui Ilie Dumitrescu a făcut prăpăd într-un magazin și s-a certat cu iubita
iamsport.ro
BREAKING | Gigi Becali a mai dat un jucător afară de la FCSB! Fotbalistul mai avea un an de contract, dar tocmai a semnat rezilierea
MediaFlux
Horoscop 24 iunie: O zi a alegerilor inspirate și a întâlnirilor care pot schimba planuri de viitor
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?