S-a încheiat epoca Mourinho, pe Bernabeu. Momente memorabile cu The Special One VIDEO

La un an după ce Jose Mourinho a semnat prelungirea contractului cu Real Madrid până în 2016, preşedintele madrilenilor a anunţat luni despărţirea de antrenorul lusitan. Cu portughezul pe bancp, Real a câştigat trei trofee, însă portughezul s-a făcut remarcat şi printr-o serie de alte momente.
Daniel Spătaru
21 mai 2013, 07:22
S-a încheiat epoca Mourinho, pe Bernabeu. Momente memorabile cu The Special One VIDEO

După trei ani petrecuţi la Madrid a sosit momentul inevitabilei despărţiri între Jose Mourinho şi Real. Florentino Perez a anunţat luni că lusitanul nu va mai antrena pe Los Blancos şi în sezonul viitor.

În mandatul său pe Santiago Bernabeu, Mourinho a câştigat un titlu de campion al Spaniei (2012), o Cupă a Regelui (2011) şi Supercupa Spaniei (2012), dar s-a făcut remarcat şi printr-o serie de controverse, precum scoaterea din primul 11 a căpitanului naţionalei Spaniei, Iker Casillas, un simbol al Realului.

Au existat însă şi destule momente amuzante sau care vor rămâne ca amintire de neşters a trecerii lusitanului pe la Madrid. Iată câteva dintre aceste momente memorabile:

Celebrarea în genunchi a golului marcat de Cristiano Ronaldo, în poarta lui Manchester City

Poveste extrem de amuzantă despre Mario Balotelli

Jose Mourinho făcând glume cu şeful securităţii de la Real Madrid

Socotelile lui Mourinho. Cu 18 antrenori, în 21 de ani, real a jucat cinci semifinale de Liga Campionilor. Cu Jose Mourinho a jucat trei semifinale în trei ani.

Jose Mourinho şi copiii

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„A apus sclavagismul, iar banii nu întotdeauna primează” – Marcel Pușcaș, editorial exploziv după umilirea FCSB la Craiova
Capital.ro
Pensii 2026. Muncești și plătești contribuții, dar nu primești aceste puncte. Regula din Legea pensiilor
Playtech.ro
O nouă taxă pentru coletele de pe Temu și Shein. Ce vor plăti românii de la 1 noiembrie
Adevarul
Plaja unică din Europa unde femeile și bărbații nu au voie să stea împreună: un zid de 74 de metri îi separă de peste un secol
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicodim Nechita, un îndrăgit preot din Botoșani, a fost găsit fără suflare în casa parohială
iamsport.ro
Decizia luată de Elena Ceaușescu împotriva Nadiei Comăneci din cauza relației cu Nicu Ceaușescu: ”A fost îngrijorată”
MediaFlux
Exclusiv George Simion, aniversare de șapte stele „acasă” la Gruia Stoica. Petrecere de zile mare într-o locație ascunsă | Foto și Video Paparazzi  
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte