Coşmarul românilor devine istorie. S-a interzis dosarul cu șină la stat. Legea a intrat deja în vigoare

Din 4 iulie 2023, autorităților publice centrale și locale li se interzice să mai ceară contribuabililor dosare cu șină atunci când vine vorba de furnizarea la cerere a serviciilor publice, de concursuri publice sau de proceduri de achiziții publice. Măsura este dintr-o lege oficializată la începutul anului.
Mircea Filipescu
04 iul. 2023, 12:13
Coşmarul românilor devine istorie. S-a interzis dosarul cu șină la stat. Legea a intrat deja în vigoare

În esență, documentul prevede interzicerea dosarelor cu șină care erau cerute până acum, în multe cazuri, la depunerea solicitărilor pentru prestarea de servicii publice. Totodată, regula se aplică și pentru concursurile pentru funcții publice sau procedurilor de achiziții publice.

„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluționării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, dosare, dosare cu șină, precum și niciun alt articol sau obiect de birotică sau papetărie.

Prevederile  se aplică și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la concursurile pentru ocuparea unei funcții publice, precum și în cazul depunerii actelor necesare pentru participarea la procedurile de achiziții publice”, scrie în actul normativ, consultat de Avocatnet.

Pe deasupra, autoritățile centrale și locale nu pot nici măcar să ceară taxe suplimentare pentru a acoperi costurile pentru a achiziționa dosare cu șină sau alte obiecte de birotică și papetărie.

Citește și: Concediu de odihnă 2023. În ce condiții se poate face compensarea în bani a concediului neefectuat

„Instituțiile publice, organele de specialitate ale administrației publice centrale și locale, precum și persoanele juridice de drept privat care, potrivit legii, au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, nu pot percepe taxe suplimentare pentru acoperirea costurilor articolelor sau obiectelor prevăzute”, scrie în document, cu referire la dosare, dosare cu șină și alte obiecte de birotică sau papetărie.

„Trebuie eliminată practica, moștenită de la birocrația comunistă, de a solicita persoanelor fizice sau persoanelor juridice, plătitoare de taxe și impozite, dosare, dosare cu șină, precum și alte articole sau obiecte de birotică sau papetărie. Acest amendament va elimina această practică inacceptabilă”, era motivat în raportul prin care a fost introdus amendamentul în lege.

Citește și: Angajări 2023, se caută cofetari. Salarii de până la 4.000 de lei, tichete de masă și transport gratuit

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Cristela Georgescu îi avertizează pe cei care îi critică soțul: Există un Dumnezeu și totul se plătește
Playtech.ro
Cât mai ține frigul în România. ANM anunță când revin temperaturile normale și unde va fi mai cald
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
După 20 de ani de încercări, o nouă țară ar putea deveni al 28-lea stat membru UE până în 2028: „Ne-am făcut toate temele”
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT