S-au deschis patinoarele în Bucureşti VEZI PROGRAMUL

Patinoarele artificiale din parcurile Cişmigiu, Herăstrău şi Tineretului din Capitală s-au deschis joi, un al patrulea patinoar urmând să fie inaugurat în 9 decembrie în Parcul Unirea, informează Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB).
Romania TV
30 nov. 2011, 19:24
S-au deschis patinoarele în Bucureşti VEZI PROGRAMUL

Accesul pe patinoarul din Cişmigiu va fi gratuit joi, de la 16.00 până la 21.00, şi din 2 până în 23 decembrie, între orele 10.00 şi 12.00, de luni până vineri, potrivit Mediafax.

De asemenea, vizitatorii care vor să patineze în Parcul Herăstrău vor avea acces gratuit în perioada 1-16 decembrie, în intervalul 10.00-12.00, de luni până vineri.

Programul celor două patinoare va fi de luni până joi, între orele 10.00-21.00, respectiv 22.00 vineri şi sâmbătă şi 24.00 duminică. Taxa de intrare pe patinoare va fi de 10 lei în cursul săptămânii (de luni până joi) şi de 15 lei în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică. Preţul pentru închirierea de patine este de 10 lei pentru două ore.

Patinoarul din Parcul Tineretului va fi deschis de luni până duminică în intervalul 10.00-22.00, iar preţurile sunt de 10 lei pentru acces şi 10 lei pentru închiriere patine.

De asemenea, în 9 decembrie va fi inaugurat şi patinoarul din Parcul Unirea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
300.000 de euro, suma pentru care Alex Pașcanu ezită să prelungească înțelegerea cu Rapid!
Capital.ro
Laura Codruța Kovesi încheie mandatul la conducerea Parchetului European: „Am făcut tot ce ne-a stat în putinţă pentru a demonstra că, în UE, justiţia este în slujba cetăţenilor”
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Un român care susține că a luptat în Ucraina a răspuns curiozităților internauților. „Voluntarii au un moral bun, dar sunt frustrați de anumite decizii venite de sus”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Se împlinesc 11 ani de la focarul din Colectiv. Cei responsabili pentru cumplitul eveniment nu au plătit nici acum despăgubirile victimelor
iamsport.ro
Radu Banciu, impresionat de fotbalistul cu care Becali vrea să dea lovitura: 'O performanță rarisimă'
MediaFlux
Americanii ne sfătuiesc să nu provocăm Rusia. Avertisment de la Pentagon
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT