Sabrina Ionescu, star în L’Equipe. „Lady Liberty are totul pentru a deveni o mare vedetă”

Baschetbalista de origine română Sabrina Ionescu, care a făcut pasul către campionatul profesionist feminin nord-american (WNBA) "are totul" pentru a deveni o mare vedetă a acestui sport, consideră cotidianul L'Equipe, care îi dedică un articol jucătoarei care a uimit prin evoluţiile sale în campionatul universitar din Statele Unite.
Filip Stan
21 mai 2020, 09:21
Sabrina Ionescu, star în L'Equipe.

Fiica unor imigranţi români, Sabrina Ionescu s-a născut în California, iar în ultimele patru sezoane a jucat la echipa Oregon Ducks, din campionatul universitar american, reuşind statistici „aproape absurde”, conform ziarului sportiv francez.

Sabrina Ionescu a devenit primul jucător din NCAA (bărbaţi şi femei) care a cumulat 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări şi 1.000 de pase decisive, deţinând de asemenea recordul de „triple duble” (26), în condiţiile în care cea mai apropiată concurentă a sa a reuşit doar 12. Graţie prestaţiilor Sabrinei Ionescu, echipa Oregon Ducks şi-a mărit de şase ori afluenţa în ultimii patru ani.

Citeşte şi Sabrina Ionescu, noua senzaţie a Americii. A impresionat cu discursul la funeraliile lui Kobe Bryant şi a stabilit un record pe teren

L’Equipe subliniază că Sabrina Ionescu a fost foarte afectată de dispariţia lui Kobe şi Gianna Bryant, pe 26 ianuarie, într-un accident de elicopter. Fiica fostului star al lui Los Angeles Lakers era „un mare fan” al jucătoarei formaţiei din Oregon, aducându-l deseori pe tatăl ei să vadă meciurile echipei Ducks. Între cei trei a existat o relaţie foarte strânsă, Sabrina numărându-se de altfel printre persoanele care au luat cuvântul în cursul ceremoniei funerare dedicate idolului şi fiicei acestuia.

Chiar în seara respectivă, ea a devenit prima jucătoare cu 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări şi 1.000 de assist-uri din NCAA. „Kobe mă priveşte de sus şi este cu adevărat mândru de mine„, a declarat Sabrina, foarte emoţionată, imediat după meci.

L’Equipe aminteşte, totodată, că tatăl baschetbalistei a părăsit România în timpul revoluţiei din 1989, soţia sa alăturându-i-se în 1995, în timp ce Sabrina a venit pe lume doi ani mai târziu.

Supranumită deja „Lady Liberty” de presa americană, Sabrina Ionescu a semnat luna trecută un contract multianual cu celebra firma de echipament sportiv Nike, a cărui valoare nu a fost dezvăluită. Ea a fost prima alegere la draftul WNBA şi va juca pentru New York Liberty.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT