Salarii profesori 2026. Cât vor câștiga cadrele didactice potrivit noii Legi a salarizării

Ministerul Muncii a publicat vineri, 17 iulie, proiectul noii Legi a salarizării. Documentul, care include noile grile de salarizare pentru personalul din învățământul preuniversitar, urmează să fie dezbătut în Parlament.
Oana Anghel
23 iul. 2026, 14:44
Salarii profesori 2026. Cât vor câștiga cadrele didactice potrivit noii Legi a salarizării

Proiectul stabilește coeficienții pe baza cărora vor fi calculate salariile profesorilor, directorilor, inspectorilor școlari, cadrelor didactice din învățământul universitar, precum și ale personalului didactic auxiliar și administrativ.

Conform documentului, profesorii diriginți vor beneficia de un spor de aproximativ 240 de lei net, echivalentul a 10% din valoarea de referință de 4.100 de lei. Această valoare de referință, în funcție de care vor fi calculate salariile prin aplicarea coeficienților specifici fiecărei categorii de personal, va intra în vigoare începând cu anul 2027.

Citeste si Liceele tehnologice pierd teren. De ce nu mai sunt elevii interesați să obțină o calificare la finalul studiilor liceale

Pe forma înaintată acum, cel mai mare salariu îi revine rectorului, 12.713 lei net, iar cel mai mic coeficient este pentru supraveghetorul de noapte, 2.662 lei net. Legea ar urma să intre în vigoare din decembrie 2026, dacă va rămâne în această variantă.

Salarii profesori 2026. Cât vor câștiga cadrele didactice potrivit noii Legi a salarizării

Salariile din învățământ vor fi astfel:

  • Profesori cu studii superioare de lungă durată (grad didactic I): între 8.077 lei (coef. 1,97) și 9.758 lei (coef. 2,38 pentru vechime peste 25 de ani).
  • Profesori cu studii superioare de lungă durată (grad didactic II): între 7.954 lei (coef. 1,94) și 8.979 lei (coef. 2,19).
  • Profesori cu studii superioare de lungă durată (grad didactic definitiv): între 7.831 lei (coef. 1,91) și 8.446 lei (coef. 2,06).
  • Profesori debutanți cu studii superioare de lungă durată (indiferent de grad): 7.790 lei (coef. 1,90).
  • Cadre didactice cu studii superioare de scurtă durată (grad I, peste 25 de ani vechime): 8.856 lei (coef. 2,16 – maximul menționat).
  • Cadre didactice debutante cu studii superioare de scurtă durată: 7.626 lei (coef. 1,86).
  • Institutori și maiștri instructori cu studii de lungă durată (coeficient maxim menționat): 8.856 lei (coef. 2,16).
  • Institutori și maiștri instructori cu studii de scurtă durată (coeficient maxim menționat): 8.528 lei (coef. 2,08).
  • Învățători, educatoare și educatori-puericultori (studii de nivel liceal): între 7.462 lei (coef. 1,82) și 8.446 lei (coef. 2,06 pentru grad I și peste 25 de ani).
  • Antrenori cu studii superioare de lungă durată: între 7.421 lei (coef. 1,81 pentru debutanți) și 8.815 lei (coef. 2,15 pentru categoria I – titlul de maestru).
  • Antrenori cu studii de nivel liceal: între 6.929 lei (coef. 1,69 pentru debutanți) și 8.036 lei (coef. 1,96 pentru titlul de maestru).
  • Spor pentru profesorii diriginți: aproximativ 240 de lei net (reprezentând 10% din valoarea de referință de 4.100 lei).

Citeste si Schimbări pentru profesori și elevi în noul an școlar 2026-2027. Apar materii noi și se schimbă admiterea la liceu