SALARIUL MINIM a fost majorat în 2019. Analiză Iancu Guda: cum a evoluat salariul minim în ultimii 15 ani

Salariul minim pe economie a cunoscut majorări de 15 ori în ultimii zece ani, crescând de la 540 lei (anul 2008) la 2.080 lei (începând cu 1 ianuarie 2019), majorarea acestuia fiind realizată într-un ritm mult mai rapid decât creșterea salariului mediu pe economie.

„Astfel, ponderea salariului minim în salariul mediu a crescut de la 27% (anul 2008) la 46% (finalul anului 2018), peste nivelul înregistrat în Ungaria (38%), Cehia
(34%) sau Polonia (32%)”, spune Guda.

El nu a luat în considerare și faptul că în România avem trei salarii minime începând cu 1 ianuarie 2019. Adică pe lângă cel standard menționat, mai sunt două: unul în funcție de studii superioare și vechime, în sumă de 2.350 lei, iar celălalt în construcții, în sumă de 3.000 lei.
Vezi mai multe despre cele trei salarii minime, respectiv aplicarea celui diferențiat, aici
Iancu Guda precizează firmele mari plătesc salarii superioare, deoarece acestea au performanța financiară necesară pentru a susține salarii mai mari, după ce a analizat structura de cheltuieli a companiilor active în România în ultimul deceniu, în funcție de dimensiunea firmelor (veniturile înregistrate).

„Astfel, dinamica fondului total de salariu și a numărului de angajați, reflectă un adevăr absolut: salariile cresc direct proporțional cu dimensiunea companiei”, spune analistul.

Alte articole

BNS acuză un troc în Coaliţie pentru amânarea majorării salariului minim

Guvernul va crește salariul minim la 6.300 de lei începând cu 1 ianuarie 2026, în ciuda deficitului record de 21 de miliarde de lei

Tot el mai spune că microîntreprinderile sunt mai predispuse la economia subterană comparativ cu marile firme.

„Deși s-a vehiculat foarte des această opinie, nu cred că problema optimizării fiscale la limita legii este generalizată în rândul companiilor mari. Dimpotrivă, cred că economia subterană este mai generalizată în rândul microîntreprinderilor”, a arătat președintele AAFBR.

El a prezentat două argumente în acest sens:

Principalele modalități prin care companiilor mari pot diminua artificial profitul înregistrat în România și implicit, impozitul plătit, este creșterea cheltuielilor de aprovizionare (eventual prin achiziția de materie primă sau mărfuri de la companii din grup) sau creșterea costurior netransparente din categoria altor cheltuieli de exploatare (prestații către terți). Din ambele perspective companiile mari sunt mai transparente comparativ cu microintreprinderile. Astfel, ponderea altor cheltuieli de exploatare în totalul cheltuielilor este mai scăzută în cazul firmelor mari, în timp ce marja brută (diferența dintre costurile de aprovizionare cu materia prima și mărfuri) este superioară (probabil pe fondul puterii de negociere mai mare și a termenelor mai reduse de plată, care ajută la obținerea unor discounturi comerciale favorabile);
Principala modalitate prin care companiile pot diminua contribuțiile sociale plătite pentru forța de muncă angajată este munca la negru (angajarea fără carte de muncă) sau salariul la negru (înregistrarea pe cartea de muncă a unui salariu mai mic și plata diferenței „in plic”, deci nefiscalizat). După cum se poate observa în tabelul următor, companiile mari înregistrează un salariu mediu plătit angajaților superior firmelor mici, acestea din urmă raportând un salariu mediu aproape de cel minim atât în anul 2008 cât și 2017. De asemenea, companiile mari se bazează pe o echipă mult mai extinsă comparativ cu firmele mici, crescând dificultatea unor eventuale înțelegeri de optimizare fiscală aferentă salariilor plătite. În contextul diminuării impozitului pe dividend și posibilității de distribuire trimestrială a acestuia, cred că riscul plătii nefiscalizate a salariului prin dividendele încasate este mult mai mare în cazul firmelor mici decât la companiile mari.