Salariul minim se majorează. Cu cât cresc veniturile a milioane de români, anunţ oficial de la ministerul Muncii

Inflaţia este galopantă, iar salariile nu ţin pasul cu preţurile. Ministrul Muncii anunţă noi pachete sociale, dar şi o majorare a salariului minim din 2023.
Filip Stan
21 aug. 2022, 07:30
Salariul minim se majorează. Cu cât cresc veniturile a milioane de români, anunţ oficial de la ministerul Muncii

Salariul minm va creşte de anul viitor, anuntul vine de la Ministerul Muncii. „În acest moment salariul minim este de 2550 de lei. Una din măsurile care au făcut parte din pachetele economice și sociale pe care le-am impelmentat a fost și punerea la dispoziție a unei măsuri către mediul privat, o majorare a salariului minim brut garantat în plată cu valoarea de 200 de lei. Să ajungă deja la 2750 de lei, cu mentiunea că acei 200 de lei sunt net și nu vor fi taxați de statul Român și nici impozitați”, a anunțat Marius Budăi în direct la un post tv.

„Din punctul meu de vedere este obligatoriu o asemena creștere, dar nu trebuie să facem creștere la întâmplare și voi demara în consiliul național tripartit o discuție care trebuie să fie onestă între partenerii sociali și guvern și să putem să găsim împreună cea mai bună soluție astfel încât de la 1 ianuarie salariul minim ar trebui să crească din nou”, a încheiat Budăi.

Guvernul crește salariile bugetarilor. Vor fi majorări cu până la 50%, banii intră pe card în septembrie

Salariul minim, topul ţărilor cu cele mai mici venituri pe economie din Europa, în 2022

Unele țări din Europa au salarii minime reglementate, iar altele nu (precum Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia). România se află undeva spre coada clasamentului în privința salariului minim din Europa în 2022. Nu este ultima, fiind alte țări după.

Bulgaria are cel mai mic salariu minim din Europa, conform datelor Eurostat, cu 363 euro/lună. (De precizat că ne-am uitat mai aproape de noi – UE, mai jos fiind în Albania, de exemplu, cu 268 euro). Anul trecut, în iulie, salariul minim în Bulgaria era de 332 euro, iar în 2020 de 312 euro.

Pe următoarea poziție, de la coadă, în privința salariului minim din Europa în 2022 se află Letonia cu 500 euro, urmată de Ungaria cu 503 euro.

Următoarea pe listă este România, cu 515 euro (datele pe iulie – de precizat că suma e la cursul de schimb de atunci). Reamintim că de la începutul acestui an, salariul minim a urcat la 2.550 lei, însemnând că după plata taxelor angajatul ia în mână 1.524 lei.

După noi urmează Croația și Polonia cu 622 euro, respectiv 641 euro.

Bineînțeles, dacă ne mai uităm în jur, mai vedem salarii minime de 373 euro în Turcia, 401 euro în Serbia, ori 532 euro în Muntenegru.

Țările cu cel mai mare salariu minim pe economie

În topul clasamentului celor mai mari salarii minime pe economie în 2022 se află, pe primul loc, așa cum ne-am obișnuit, Luxembourg cu 2.313 euro/lună.

Este urmată de Belgia cu 1.842 euro, Irlanda cu 1.774 euro, Olanda cu 1.756 euro sau Germania cu 1.744 euro.

Domeniul din România unde se câştigă mii de euro pe lună. Se fac angajări pe bandă rulantă

Taxarea salariilor face diferența

Deși nu avem cel mai mic salariu minim, în România taxarea acestora este foarte mare. De exemplu, deși salariul minim de la noi este mai mare decât în Ungaria, în practic omul ia mai puțin în mână.

Conform unui raport din 2019 al KPMG, în Ungaria salariile sunt taxate cu 33,5%, de unde rezultă că un om ia în mână circa 334 euro, în timp ce în România suma este de 311 euro (la cursul de azi al BNR).

Asta fix pentru că avem o taxare prea mare a muncii. Nu mai menționăm că, mai nou, am luat o măsură unică în Europa: supra-taxarea part-time.

  • În România mai avem un salariu minim de 3.000 de lei în construcții, industria alimentară și agricultură. Aceste salarii beneficiază de facilități: zero impozit pe venit, zero contribuție la sănătate și, opțional, zero la Pilonul II. De asemenea, facilitățile se aplică până la 10.000 lei.

Dacă ne uităm la Bulgaria, având în vedere că taxarea salariilor este de 22,4%, la acel brut menționat mai sus ar rezulta un net de 281 euro.

În Slovacia, unde salariul minim este de 646 euro brut, taxarea este de 17,86%, iar în Polonia unde este de 641 euro, de 29,29%. În România e 41,5%.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Diandra Doris, fosta ispită de la Insula Iubirii, pe mâna esteticianului! La ce intervenție a apelat
Bzi.ro
Gina Pistol a pozat goală pe plajă! Imaginile au stârnit reacții aprinse! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Top cele mai frumoase jucătoare de tenis din lume. Pe ce loc se află Sorana Cîrstea, Emma Răducanu prezență surpriză
Capital.ro
Traian Băsescu avertizează: Pe 28 septembrie, Putin și ai lui pot fi la granița României
Playtech.ro
Problema de matematică pe care orice elev de clasa a II-a o poate rezolva, dar care dă bătăi de cap adulţilor
Adevarul
Val de reacții după ce o femeie a fost agresată verbal în Cluj pentru că vorbea în maghiară la telefon
wowbiz.ro
El este Răzvan, băiatul de 13 ani care a murit în fața școlii. Martorii povestesc cum au decurs ultimele clipe din viața sa
Economica.net
Când se schimbă banii în România?
Prosport.ro
Imaginile cu cea mai frumoasă hocheistă au stârnit controverse. „Abia dacă acoperă ceva”
kanald.ro
Doliu în lumea academică! A murit Gheorghe Secară. Era unul dintre cei mai iubiți profesori universitari din Pitești
Cancan.ro
O nouă tragedie în clanul Pian! Lider Nicușor a murit în Penitenciarul Rahova, la doar 42 de ani
iamsport.ro
Breaking news! FRF a luat decizia în privința lui Mircea Lucescu. Urmează anunțul oficial
MediaFlux
Vacanța de iarnă din anul școlar 2025-2026. Surpriză pentru elevi și profesori 
stirilekanald.ro
(P) Ghidul rebelului energetic: cum să îți reduci factura fără să renunți la Netflix și aer condiționat
substantial.ro
Angajații de la stat vor lucra mai mult în 2026! Zilele libere legale care ar putea fi eliminate de anul viitor