Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a deschis: Editurile au reduceri de până la 70%

Cea de-a VIII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest şi-a deschis miercuri porţile la Complexul Expoziţional Romexpo, cititorii fiind aşteptaţi la standurile principalelor edituri cu reduceri de până la 70%.
Cristina Dinu
29 mai 2013, 16:22
Salonul Internaţional de Carte Bookfest s-a deschis: Editurile au reduceri de până la 70%

Importante personalităţi ale lumii culturale şi artistice, dar şi cunoscuţi oameni de presă, politicieni şi specialişti în diverse domenii vor participa la Bookfest 2013, Germania, Austria şi Elveţia fiind ţările invitate de onoare la sărbătoarea cărţii româneşti, scrie Agerpres.

„Este o întâlnire istorică între cea mai mare piaţă de carte din Europa şi România”, a afirmat, la deschiderea oficială, preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER), Grigore Arsene, în timp ce reprezentantul Ministerului Culturii, Ioan Matei, i-a asigurat pe organizatori de tot sprijinul instituţiei pe care o reprezintă.

„Nu cărţile ne lipsesc, ci cititorii”, a spus Arsene, care a anunţat că anul viitor invitatul de onoare al salonului va fi Polonia.

Preşedintele Uniunii Editorilor din România (UER), Mario Demezzo, a afirmat că cine vrea să cumpere cărţi vine la târg miercuri şi joi, cine vrea să vadă evenimente vine sâmbătă şi duminică iar cine vrea să le vadă pe toate vine în fiecare zi.

„Noi avem evenimente în fiecare zi”, a spus în replică ambasadorul Confederaţiei Elveţiene la Bucureşti, Jean-Hubert Lebet, care, din partea ţărilor invitate la această ediţie, a fost însoţit de Marc Bruchez, de la Ambasada Elveţiei în România, directoarea Institutului Goethe, Beate Köhler, şi Elisabeth Marinkovic, directoarea Forumului Cultural Austriac.

Evenimentul care se desfăşoară timp de cinci zile reuneşte peste 200 de expozanţi, pe o suprafaţă de 10.000 de metri pătraţi urmând să aibă loc peste 300 de evenimente şi să fie prezentate un milion de volume, din care câteva mii de titluri noi vor fi pregătite special pentru Bookfest.

Programul-maraton al târgului din acest an cuprinde: lansări de carte, sesiuni de lectură şi autografe, întâlniri cu personalităţi ale lumii literare şi artistice, dar şi politice, concerte, proiecţii cinematografice, reprezentaţii de teatru pentru copii, workshopuri de fotografie, scriere creativă şi live drawing, dezbateri profesionale.

La această ediţie sunt prezenţi numeroşi scriitori de limbă germană, alături de aceştia, la Bookfest participând autori de cărţi pentru copii şi tineret şi de non-fiction, specialişti în marketing editorial şi digital publishing din echipa Târgului de Carte de la Frankfurt, specialişti în traductologie din echipa Fundaţiei Traduki, muzicieni şi ilustratori de carte.

Bookfest este organizat de AER, sub egida Federaţiei Editorilor din România, invitaţii de onoare urmând să participe la salon sub genericul „Trei ţări, aceeaşi limbă”.

Intrarea publicului este liberă iar programul de vizitare este miercuri şi joi, între orele 10,00 şi 20,00, iar de vineri până duminică, între orele 10,00 şi 22,00.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Sorin Căliniuc, bătaie ca în filmele cu Van Damme la PFC 1. De ce a picat lupta cu colosul de 140 kg: „Îl aștept pe MM Stoica”
Capital.ro
Horoscop 22-28 iunie 2026. Zodia care simte sentimente de izolare sau singurătate. Devine din ce în ce mai dificil
Playtech.ro
Ce temperatură trebuie setată la aerul condiționat pentru a evita șocul termic. Greșeala pe care mulți români o fac în timpul caniculei
Adevarul
Un veteran rus rămas fără piciorare în războiul din Ucraina a ataca cu un cuțit polițiștii care făceau razii pe străzi
wowbiz.ro
Afecțiunea de care suferă Cheloo. Rapperul a dezvăluit chiar el ce problemă are
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În timp ce mașina se prăbușea în râpa din Transfăgărășan, șoferița era... Vezi mai mult
iamsport.ro
Membrul Generației de Aur îl pune la zid pe Anghel Iordănescu pentru decizia luată la CM 1994 în privința unui tricolor: ”Nu a procedat corect cu el!”
MediaFlux
Vechimea în muncă se verifică online. Ce trebuie să faci, pas cu pas
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?