Sâmbătă intră în vigoare RETRAGEREA BECURILOR cu incandescenţă din ţările UE

Începând cu data de 1 septembrie intră în vigoare directiva europeană ce prevede retragerea becurilor cu incandescenţă pe ansamblul Uniunii Europene, o măsură menită să conducă la economisirea energiei.
Romania TV
31 aug. 2012, 05:52
Sâmbătă intră în vigoare RETRAGEREA BECURILOR cu incandescenţă din ţările UE

Această dată încheie perioada tranzitorie începută în luna septembrie 2009, când au fost retrase de la comercializare becurile cu incandescenţă cu o putere de peste 100 de waţi, în anii 2010 şi 2011 fiind retrase şi cele de peste 75 şi respectiv 60 de waţi, scrie Agerpres.

Consumatorii vor putea să le înlocuiască cu becuri fluorescente compacte, care consumă cu 75% mai puţină energie decât cele cu incandescenţă, sau cu halogene, echivalente cu cele incandescente din punctul de vedere al calităţii iluminării, dar care consumă cu 25-50% mai puţin decât acestea din urmă.

Lămpile moderne LED se prefigurează a fi succesoarele naturale ale celor cu incandescenţă din punctul de vedere al calităţii, ele permiţând în plus economisirea a până la 70% din energia consumată. Dar preţul lor ridicat, cuprins între 15 şi 25 de euro, în comparaţie cu un euro cât costă un bec tradiţional, este obstacolul major ce împiedică extinderea utilizării lămpilor LED.

Odată cu înlocuirea becurilor tradiţionale, Comisia Europeană estimează că fiecare cămin va economisi în medie 50 de euro pe an. Va exista şi un impact favorabil asupra mediului înconjurător, durata de viaţă mai mare a noilor becuri permiţând reducerea cantităţii de reziduuri şi vor scădea şi emisiile de dioxid de carbon.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„FCSB NU se califică în play-off!”. Verdictul AI devastator pentru Reghe și Gigi Becali
Capital.ro
Schimbare în obiceiurile de consum ale românilor. Cine decide, de fapt, ce ajunge în coșul de cumpărături
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă ai luat din greșeală o pastilă expirată. Medicii explică dacă poate deveni periculoasă
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT