SANITAS: Luna aceasta vom avea pichetări la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor. Vom organiza un miting cu 20.000 de oameni

Sindicaliştii din sănătate au decis luni declanşarea protestelor, nemulţumiţi de salarizarea personalului medical, acestea debutând cu patru zile de pichetări la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor, în 20, 22, 27 şi 29 martie, iar în luna aprilie va fi organizat un miting cu peste 20.000 de participanţi.
Romania TV
12 mart. 2018, 14:01
SANITAS: Luna aceasta vom avea pichetări la Ministerele Muncii, Sănătăţii şi Finanţelor. Vom organiza un miting cu 20.000 de oameni

„S-au stabilit acţiunile pe care le vom urma. Pe 20, 22, 27 şi 29, luna aceasta, vom avea pichetări la cele trei ministere, Muncă, Sănătate şi Finanţe. Începând de mâine (marţi n.r.) vom strânge semnături în vederea declanşării unei greve generale, iar când vom avea destule semnături strânse, vom stabili şi data grevei, iar pentru luna aprilie am stabilit un miting şi un marş. Sunt mai multe date luate în calcul, astfel încât să nu mai păţim ca data trecută să ne respingă solicitarea de autorizaţie a acestui miting. Vom propune mai multe date şi bănuiesc că pentru una dintre ele vom avea aprobare şi vom organiza un miting. Estimăm 20.000 de participanţi, pentru că s-a întrebat fiecare lider judeţean cu câţi oameni poate participa şi s-a ajuns la această cifră”, a declarat preşedintele SANITAS Bucureşti, Viorel Huşanu, după încheierea Consiliului Naţional.

Acesta a precizat că în cadrul Consiliului au fost votate trei revendicări, şi anume eliminarea pragului de 30% prevăzut în Legea Salarizării pentru sistemul de sănătate, respingerea anexei 10 privind sporurile, dar şi majorarea salariilor pentru toţi salariaţii din sănătate şi asistenţă socială.

„În unanimitate, toţi liderii din Consiliul Naţional au votat următoarele revendicări: eliminarea pragului de 30% prevăzut în articolul 25 din Legea salarizării pentru sistemul de sănătate şi respingerea în totalitate a anexei 10 privind sporurile, care practic reprezintă un ajutor social pentru unii, în niciun caz un regulament corect de sporuri. Solicităm aplicarea regulamentului de sporuri aşa cum a fost publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii, cu sporuri între 0-85%. A treia revendicare, poate cea mai importantă, este majorarea salariilor pentru toţi salariaţii din sănătate şi asistenţă socială, alţii decât asistenţii şi medicii, cărora le-a crescut de la 1 martie 2018. Ei aveau aşteptări de o creştere de 25%, aşa cum prevedea Legea salarizării, numai că odată a cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat s-a anulat această creştere. Vrem o creştere reală de 25% pentru toate aceste categorii”, a spus Huşanu.

În data de 7 martie, într-o scrisoare deschisă transmisă parlamentarilor, Federaţia SANITAS a atras atenţia că ignorarea solicitărilor sindicaliştilor din sănătate nu face decât să concentreze nemulţumirile celor peste 100.000 de membri ai organizaţiei şi ar putea conduce la proteste sindicale generalizate.

Sindicaliştii solicită public susţinerea amendamentelor depuse de organizaţie în vederea modificării OUG nr 91/2017 pentru completarea Legii-cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, reprezentanţii federaţiei cer eliminarea discriminării unor categorii profesionale din sănătate şi asistenţă socială, „discriminare pe care parlamentarii au legiferat-o prin adoptarea Legii-cadru nr. 153/ 2017”, dar şi un mod corect şi legal de relaţionare cu organizaţiile sindicale.

Consiliul Naţional SANITAS s-a întrunit luni, 12 martie, la solicitarea membrilor care au cerut sancţionarea drastică a tuturor decidenţilor pentru atitudinea constant discriminatorie faţă de angajaţii din sănătate şi asistenţă socială.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Produsul care poate genera 1.000.000.000 de dolari la CM 2026. Se vinde și în România și e bătaie pe el
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Țara europeană care ia în calcul schimbarea Bacalaureatului din cauza căldurii extreme. Autoritățile vor să modifice programul probelor
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Cristi, tatăl care a sfârșit după ce și-a salvat fratele de la înec. Avea doar 27 de ani și un bebeluș de câteva luni
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Lista completă a miniștrilor din Guvernul Veștea. Care sunt surprizele înainte de depunerea listei în Parlament (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?