„Săptămâna meseriilor”, în şcolile care vor avea clase de învăţământ profesional

Unităţile de învăţământ care vor avea clase de învăţământ profesional organizează în perioada 5-9 martie, în parteneriat cu agenţii economici, şcoala "Săptămâna meseriilor", care are rolul de a informa elevii şi părinţii acestora cu privire la oferta pentru această formă de pregătire.
Romania TV
04 mart. 2012, 17:59

„De la momentul preluării mandatului de ministru, un obiectiv important a fost consolidarea învăţământului profesional şi reluarea tradiţiei referitoare la dobândirea unei meserii solicitate pe piaţa muncii, în acestă formă de pregătire. Am reanalizat tot ceea ce am găsit în minister pe acest subiect şi am luat decizii care să permită aplicarea prevederilor noii legi cu privire la învăţământul profesional”, a declarat, duminică, ministrul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, Cătălin Baba, potrivit Mediafax.

Ministrul a spus că termenele privind învăţământul profesional au fost devansate, site-ul destinat acestuia fiind operaţional.

„Am reuşit devansarea unor termene, astfei încât site-ul www.alegetidrumul.edu.ro este operaţional mai repede decât era pevăzut. Informaţiile care pot fi găsite în acest moment pe site vizează: calificările ce pot fi dobândite prin învătământul profesional, informaţii privind înscrierea, respectiv etapele de înscriere, documentele necesare, candidaţii care se pot înscrie, dar şi alte date privind structura pregătirii prin învăţământul profesional”, a precizat ministrul Educaţiei. De asemenea, pe site este descris programul „Alege-ţi drumul” şi avantajele acestuia.

Potrivit lui Cătălin Baba, în cursul săptămânii viitoare se vor fundamenta alte elemente, precum oferta pentru învăţământul profesional la nivel naţional, respectiv numărul de locuri disponibile pentru fiecare calificare, calificările care pot fi dobândite, uniţătile de învăţământ în care se organizează învăţământul profesional. De asemenea, va fi publicată o hartă interactivă cu şcolile care organizează învăţământ profesional şi partenerii acestora, adică angajatorii cu care unităţile au contract pentru acestă formă de pregătire.

„Totodată, în perioada 5 – 9 martie, în unităţile care îşi propun clase de învăţământ profesional se desfăşoară acţiunea „Săptămâna meseriilor”. Acţiunea se desfăşoară în parteneriat cu agenţii economici parteneri ai şcolii şi are rolul de a informa elevii şi părinţii acestora cu privire la oferta pe care şcoala o propune pentru învăţământul profesional”, a mai spus ministrul.

Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, a anunţat în 8 februarie că ” anul şcolar 2012-2013 va însemna un an de cotitură în ceea ce priveşte învăţământul profesional din România”.

Un ordin al fostului ministru Funeriu din februarie stabileşte reperele pentru învăţământul profesional. Astfel, pentru acest tip de învăţământ vor putea opta elevii care finalizează cu succes clasa a IX-a în anul şcolar 2011-2012. Deci vor putea intra absolvenţii clasei IX-a, elevi de 15-16 ani. Această rută de formare se va desfăşura în cadrul liceelor tehnologice. Învăţământul profesional va dura doi ani. În primul an vor avea 40 la sută formare teoretică, adică 525 de ore şi 60 la sută formare practică, adică 740 de ore. Practrica durează şase săptămâni şi se defăşoară la angajator. Al doilea an va avea 25 la sută formare teoretică, adică 315 ore şi 75 la sută, formare practică, adică 885 de ore, cu cinci săptămâni de practică la angajator.

Elevul va ieşi din acest învăţământ profesional cu un certificat de calificare, nivel III din cadrul european al calificărilor.

De asemenea, elevii care vor urma această rută vor primi o bursă al cărei cuantum minim este de 200 de lei pe lună. Mai mult, va exista o ofertă înclusiv în limbile minorităţilor naţionale.

Nu în ultimul rând elevii care vor finaliza acest învăţământ, dar care ulterior vor dori să contine pe o rută a liceului vor putea face clasele a XI-a şi a XII-a pentru a merge spre bacalaureat.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Dan Șucu, mai bogat decât Gigi Becali! Anunțul șocant al lui Mitică Dragomir
Capital.ro
Vârsta de pensionare pentru femei crește până la 65 de ani. Calendarul complet până în 2035
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Atacul fostului procuror general al Ucrainei asupra instituțiilor anticorupție ar putea declanșa o criză politică
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Horoscop 16 septembrie. Se întoarce roata pentru unele zodii! Apar bani când se așteaptă mai puțin, iar o veste schimbă planurile zilei
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte