Şapte oameni ucişi, într-un atac cu cuţitul, în apropierea unei şcoli. Alte şapte persoane, rănite, au fost spitalizate

Cel puțin șapte persoane au fost ucise și alte șapte rănite în urma unui atac cu cuțitul care a avut loc în apropierea unei școli dintr-un orășel situat în nord-estul Chinei.
Daniel Spătaru
28 dec. 2020, 08:55
Şapte oameni ucişi, într-un atac cu cuţitul, în apropierea unei şcoli. Alte şapte persoane, rănite, au fost spitalizate

Atacul cu cuțitul a avut loc în micul oraș Kaiyuan, din provincia Liaoning. Martori oculari povestesc că au văzut un bărbat care a început să înjunghie lumea pe stradă, la întâmplare, puțin după ora 8.00. Şapte oameni ucişi în urma atacului, iar alţi şapte au fost răniţi, fiind duşi la spital.

Potrivit poliției locale, un ofițer care a intervenit și l-a confruntat pe atacator a fost rănit, însă nu au fost făcute publice alte detalii.

Un alt martor ocular a precizat că atacul a început în fața unei școli, iar majoritatea victimelor ar fi persoane de vârstă mijlocie sau femei în vârstă. „A fost un noroc faptul că școala este închisă astăzi. Altfel, ar fi putut fi și mai multe victime”, a spus femeia.

Citeţte şi O prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului: „Când liftul a venit, m-a împins. M-a legat şi mi-a pus cuţitul la gât”

BBC News mai notează că astfel de crime violente sunt cazuri rare în China, însă în ultimii ani s-a înregistrat o creștere a acestui tip de atac, în care sunt oameni ucişi. De obicei, mai menționează BBC News, atacatorii erau fie persoane care căutau răzbunare împotriva unor cunoscuți sau împotriva unor oficiali, fie persoane cu afecțiuni psihice.

Poliția a reținut un suspect, însă motivele atacului sunt necunoscute, transmite presa locală.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT