Sârbu: Traian Băsescu mai are să scoată un pistol şi să împuşte pe cineva

Liderul grupului PSD din Senat, Ilie Sârbu, a precizat, marţi, că nu este de acceptat faptul că preşedintele Traian Băsescu a schimbat registrul "jignirilor şi înjurăturilor" cu cel al "ameninţărilor", aşa cum s-a întâmplat în cazul senatorului social-democrat Gabriela Firea.
Romania TV
22 apr. 2014, 15:20
Sârbu: Traian Băsescu mai are să scoată un pistol şi să împuşte pe cineva

Sârbu i-a avertizat pe senatorii democrat-liberali cu privire la faptul că preşedintele Traian Băsescu ar putea să lanseze ameninţări inclusiv în ceea ce-i priveşte. 

„Cred că omul ăsta (Traian Băsescu – n.r.) trebuie să fie pus la punct, să nu mai iasă aşa cum doreşte, să nu mai arunce cu jigniri în dreapta şi în stânga. Cât au fost doar jigniri am mai acceptat. Ne-am obişnuit în acest zece ani de zile cu Băsescu care jigneşte şi înjură pe toată lumea, dar când a trecut la un alt registru, la ameninţări, chiar că nu mai este de suportat. (…) Nu mai pot să îl iert, cum nici dvs. (senatorii PDL – n.r.) nu ar trebui să o faceţi fiindcă nu are limită. Mâine o să vă ameninţe şi pe dvs. Faceţi o mică greşeală – nu îl apăraţi o dată şi să vedeţi cum vă ameninţă şi vă scoate cine ştie ce. Nici nu visaţi. (…) Ar trebui să conştientizăm cu toţii, dincolo de ceea ce ne desparte, de convingerile de partid, de doctrine, este faptul că nu se poate. Ce să mai facă? Decât să scoată un pistol şi să împuşte pe cineva. Ameninţarea adresată colegei noastre nu poate fi calificată decât cu termenii aceştia duri”, a spus Sârbu de la Tribuna Senatului. 

Tăriceanu: Consider inadmisibile ameninţările la adresa doamnei senator Gabriela Firea de către Traian Băsescu

Ilie Sârbu a precizat că şi-a propus ca de fiecare dată când şeful statului face declaraţii la Palatul Cotroceni, care „vor depăşi limita bunului simţ”, să ia atitudine.

„Sunt un tip destul de rezervat, dar (…) m-am hotărât ca de acum, de câte ori devine…, nu o să folosesc un termen, de câte ori depăşeşte limita bunului simţ, o să îi dau câte o replică care o să îl doară enorm de mult (pe preşedintele Traian Băsescu – n.r.) pentru că ştiu foarte multe lucruri din contactul direct cu dânsul”, a mai spus liderul senatorilor social-democraţi. 

Senatorul Gabriela Firea a depus plângere la Parchet împotriva lui Băsescu

DailyBusiness
Salariile președintelui și premierului României ar putea crește MULT odată cu noua lege a salarizării
Spynews
Imaginile care îți sfâșie inima! Tânărul de 19 ani care a murit în accidentul din Brăila, condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
S-a confruntat cu o boală gravă, dar a revenit pe micile ecrane. Prezentatoarea are un look nou și fresh
Capital.ro
Lege la bloc. Drepturile pe care toți proprietarii le au. Asociația de proprietari trebuie să răspundă obligatoriu în 10 zile
Playtech.ro
Când scad preţurile la curent. Planul anunțat Ilie Bolojan pentru ieftinirea energiei în România
Adevarul
Imagini șocante într-un autobuz din Piteşti. Bătaie în toată regula între şofer şi o femeie. Mai mulţi pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale
wowbiz.ro
Noi detalii șocante în cazul crimei din Târgu Jiu. Bătrâna ucisă de nepot obținuse ordin de protecție împotriva fiicei sale. Astăzi femeia a făcut scandal cu vecinii: „Voi i-ați dat nas nenorocitei”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„Nu am mai văzut așa ceva” Semnele ignorate înaintea măcelului din Târgu Jiu. Vecinii au avertizat-o pe bătrână că nepotul plănuiește să o omoare
iamsport.ro
Alexandru Tudor, împușcat la Revoluție: ”Am leșinat și m-au dus la spital. Era vorba să-mi taie picioarele”
MediaFlux
Tentativă de asasinat împotriva lui Emil Constantinescu. Un fost președinte a oprit totul
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți