Săriţi, ne omoară ăştia cultura!

Sunt unul din cei care au susţinut mereu că televiziunea are, vrea, nu vrea, un rol educativ. Orice televiziune, oricât de comercială ar fi. Faptul că cei mai mulţi manageri şi jurnalişti nu-şi asumă responsabilitatea pentru efectele “educative” pe care producţiile lor le au asupra telespectatorilor, nu le fac pe acestea să dispară ca prin minune.

15 aug. 2012, 09:00
Săriţi, ne omoară ăştia cultura!

Ba, dimpotrivă, cu cât se neagă şi, implicit, se ignoră influenţa pe care emisiunile le au asupra scării de valori, educaţiei nonformale şi viziunii asupra lumii şi lucrurilor, cu atât se riscă un impact mai distructiv. Sunt printre cei puţini care au avut curajul de a realiza la un post comercial documentare istorice şi geografice şi talk show-ri cu personalităţi culturale. Desigur, într-o vreme când acest lucru era posibil :)

Acestea fiind spuse, să trecem la noua isterie care a cuprins hipsterii români. Desfiinţarea TVR Cultural! Vaiete şi plânsete, petiţii naţionale, poze şi bannere meşteşugit concepute, de zici că dispare un post cu audienţă decentă, restricţionând, astfel, accesul la cultură a milioane de români, care nu au alternative pentru satisfacerea nevoilor spirituale profunde. Dacă toţi cei care au găsit un nou prilej pentru a ataca puterea “comunistă” (care distruge cultura naţională, condamnând naţiunea la noaptea grea a spiritului şi obligând-o să se uite doar la Capatos, DD, şi Becali), ar fi telespectatori fideli ai postului în cauză, audienţa acestuia n-ar fi mereu atât de sensibil apropiată de 0. Şi dacă dintre aceştia, unii ar fi acceptat să realizeze emisiuni pe bani puţini la canalul sus amintit, altfel ar fi arătat lucrurile acum. Aceeaşi ipocrizie care caracterizează, în general, mai toate mişcările de protest intelectualiste actuale.

Eu, unul, nu cred că, în sine, dispariţia TVR Cultural este o catastrofă. Dimpotrivă, dacă ea va fi urmată de ridicarea nivelului posturilor rămase, prin inserarea în programele lor a acelor producţii de calitate ale canalului sucombat, există şansa unei revigorări a TVR 1 şi 2, care, în mod normal, ar trebui să aibă o greutate mult mai mare pe piaţa media de la noi. Una dintre explicaţii este luată din exemple străine. Un documentar difuzat de BBC a avut audienţe mult mai mari decât acelaşi film prezentat pe Discovery Channel. De ce? Simplu. Pe canalul public de televiziune a crescut posibilitatea de a ţine în faţa micilor ecrane şi oameni care, în mod obişnuit, nu caută special astfel de programe. Dar care vor sta să vadă despre ce e vorba şi, dacă le place, vor rămâne până la sfârşit.

În cazul nostru, al românilor, e şi mai simplu. Din motive vechi şi pe care nu mi-am propus să le explic aici, cuvântul “cultură” nu are o conotaţie pozitivă decât pentru cei care n-au nevoie de el pentru a citi, asculta muzică bună, pentru a merge la teatru sau la o expoziţie, sau pentru a se uita la emisiuni despre toate aceste creaţii ale spiritului uman. Pentru toţi ceilalţi, mai ales pentru (prea) mulţi tineri, pune eticheta “cultural” pe ceva şi rişti să îl evite. Pentru că, din pacate, la noi, “culturalul” este asociat cu plicticos, bătrânicios, tern. Ceea ce, din păcate, se poate spune şi despre unele din producţiile postului public aflat acum în pragul dispariţiei.

De aceea, completarea grilelor unor televiziuni generaliste (TVR 1, 2 şi 3) cu ştiri, emisiuni, documentare, talk-show-ri cu valenţe culturale şi educative, are mult mai multe şanse de a atrage un public nou, mai tânăr, mai dinamic, în afara celui (după cum o arată cifrele, puţin numeros şi relativ îmbătrânit) fidel canalului special. Două dintre cele mai puternice televiziuni publice din Europa, BBC şi RAI, nu au un canal special dedicat ridicării nivelului intelectual al popoarelor. Ele îşi folosesc audienţa foarte mare pe care o au (în ambele ţări, sunt pe primul loc) pentru a promova şi producţii cultural-educative, e adevărat, făcute profesionist şi modern.

De aceea, nu dispariţia TVR Cultural trebuie deplânsă cu lacrimi de crocodil, ci lipsa unei strategii editoriale a postului public, de a face din canalele TVR ceea ce trebuie să fie în competiţia cu televiziunile comerciale.

PS. Poate că lacrimile mai sus pomenite vor mai seca la auzul sumei pe care o primea lunar un simplu realizator la postul pe cale de dispariţie: 26.000 de lei pe lună! Sigur, nu e chiar unul simplu, ci ditamai intelectualul cu papion! Deh, obrazul subţire…

PPS. Eram pe cale sa fac o corectura, in urma interviului dat de Saftoiu Jurnalului National. El afirma acolo ca Patapievici primeste 26.000 de lei pe an, nu pe luna. Iata, insa, ca au aparut noi date care impaca cele doua informatii: In perioada 15 martie-29 iulie 2012, Patapievici a fost plătit pentru cele 13 ore de moderare la TVR Cultural cu 26.000 de lei brut (21.499 de lei net), respectiv cu 2.000 de lei brut/oră (1.654 lei net/oră). Potrivit statelor de plată de la TVR, în perioada 9 februarie 2008-29 iulie 2012, Horia-Roman Patapievici a primit de la TVR Cultural, ca drepturi de autor pentru moderarea a 138 de ediţii ale emisiunii “Înapoi la argument” (138 de ore), suma de 315.600 de lei brut (277.671 de lei net), în medie, câte 2.287 de lei brut (2.012 lei net) pe oră!

www.raduherjeu.ro

Ba, dimpotrivă, cu cât se neagă şi, implicit, se ignoră influenţa pe care emisiunile le au asupra scării de valori, educaţiei nonformale şi viziunii asupra lumii şi lucrurilor, cu atât se riscă un impact mai distructiv. Sunt printre cei puţini care au avut curajul de a realiza la un post comercial documentare istorice şi geografice şi talk show-ri cu personalităţi culturale. Desigur, într-o vreme când acest lucru era posibil 🙂

Acestea fiind spuse, să trecem la noua isterie care a cuprins hipsterii români. Desfiinţarea TVR Cultural! Vaiete şi plânsete, petiţii naţionale, poze şi bannere meşteşugit concepute, de zici că dispare un post cu audienţă decentă, restricţionând, astfel, accesul la cultură a milioane de români, care nu au alternative pentru satisfacerea nevoilor spirituale profunde. Dacă toţi cei care au găsit un nou prilej pentru a ataca puterea “comunistă” (care distruge cultura naţională, condamnând naţiunea la noaptea grea a spiritului şi obligând-o să se uite doar la Capatos, DD, şi Becali), ar fi telespectatori fideli ai postului în cauză, audienţa acestuia n-ar fi mereu atât de sensibil apropiată de 0. Şi dacă dintre aceştia, unii ar fi acceptat să realizeze emisiuni pe bani puţini la canalul sus amintit, altfel ar fi arătat lucrurile acum. Aceeaşi ipocrizie care caracterizează, în general, mai toate mişcările de protest intelectualiste actuale.

Eu, unul, nu cred că, în sine, dispariţia TVR Cultural este o catastrofă. Dimpotrivă, dacă ea va fi urmată de ridicarea nivelului posturilor rămase, prin inserarea în programele lor a acelor producţii de calitate ale canalului sucombat, există şansa unei revigorări a TVR 1 şi 2, care, în mod normal, ar trebui să aibă o greutate mult mai mare pe piaţa media de la noi. Una dintre explicaţii este luată din exemple străine. Un documentar difuzat de BBC a avut audienţe mult mai mari decât acelaşi film prezentat pe Discovery Channel. De ce? Simplu. Pe canalul public de televiziune a crescut posibilitatea de a ţine în faţa micilor ecrane şi oameni care, în mod obişnuit, nu caută special astfel de programe. Dar care vor sta să vadă despre ce e vorba şi, dacă le place, vor rămâne până la sfârşit.

În cazul nostru, al românilor, e şi mai simplu. Din motive vechi şi pe care nu mi-am propus să le explic aici, cuvântul “cultură” nu are o conotaţie pozitivă decât pentru cei care n-au nevoie de el pentru a citi, asculta muzică bună, pentru a merge la teatru sau la o expoziţie, sau pentru a se uita la emisiuni despre toate aceste creaţii ale spiritului uman. Pentru toţi ceilalţi, mai ales pentru (prea) mulţi tineri, pune eticheta “cultural” pe ceva şi rişti să îl evite. Pentru că, din pacate, la noi, “culturalul” este asociat cu plicticos, bătrânicios, tern. Ceea ce, din păcate, se poate spune şi despre unele din producţiile postului public aflat acum în pragul dispariţiei.

De aceea, completarea grilelor unor televiziuni generaliste (TVR 1, 2 şi 3) cu ştiri, emisiuni, documentare, talk-show-ri cu valenţe culturale şi educative, are mult mai multe şanse de a atrage un public nou, mai tânăr, mai dinamic, în afara celui (după cum o arată cifrele, puţin numeros şi relativ îmbătrânit) fidel canalului special. Două dintre cele mai puternice televiziuni publice din Europa, BBC şi RAI, nu au un canal special dedicat ridicării nivelului intelectual al popoarelor. Ele îşi folosesc audienţa foarte mare pe care o au (în ambele ţări, sunt pe primul loc) pentru a promova şi producţii cultural-educative, e adevărat, făcute profesionist şi modern.

De aceea, nu dispariţia TVR Cultural trebuie deplânsă cu lacrimi de crocodil, ci lipsa unei strategii editoriale a postului public, de a face din canalele TVR ceea ce trebuie să fie în competiţia cu televiziunile comerciale.

PS. Poate că lacrimile mai sus pomenite vor mai seca la auzul sumei pe care o primea lunar un simplu realizator la postul pe cale de dispariţie: 26.000 de lei pe lună! Sigur, nu e chiar unul simplu, ci ditamai intelectualul cu papion! Deh, obrazul subţire…

PPS. Eram pe cale sa fac o corectura, in urma interviului dat de Saftoiu Jurnalului National. El afirma acolo ca Patapievici primeste 26.000 de lei pe an, nu pe luna. Iata, insa, ca au aparut noi date care impaca cele doua informatii: In perioada 15 martie-29 iulie 2012, Patapievici a fost plătit pentru cele 13 ore de moderare la TVR Cultural cu 26.000 de lei brut (21.499 de lei net), respectiv cu 2.000 de lei brut/oră (1.654 lei net/oră). Potrivit statelor de plată de la TVR, în perioada 9 februarie 2008-29 iulie 2012, Horia-Roman Patapievici a primit de la TVR Cultural, ca drepturi de autor pentru moderarea a 138 de ediţii ale emisiunii “Înapoi la argument” (138 de ore), suma de 315.600 de lei brut (277.671 de lei net), în medie, câte 2.287 de lei brut (2.012 lei net) pe oră!

www.raduherjeu.ro