Şase terorişti care voiau să deturneze un avion au fost bătuţi-măr de pasageri

Caz incredibil în China. Şase terorişti au încercat să deturneze un avion, dar au fost bătuţi măr de pasageri. Pentru eroismul lor, călătorii au primit medalii din partea autorităţilor.
Romania TV
05 iul. 2012, 11:40
Şase terorişti care voiau să deturneze un avion au fost bătuţi-măr de pasageri

Avionul avea la bord peste 100 de persoane şi călătorea între două localităţi din vestul Chinei. La câteva minute după decolare, şase indivizi s-au ridicat de pe scaune şi au încercat să pătrundă în cabina piloţilor. Alarmaţi, ceilalţi pasageri au sărit imediat să-i oprească.

„Am văzut pe cineva de pe rândurile din faţă, cum s-a ridicat brusc cu o bară metalică în mână şi a început să ţipe şi să-i lovească pe cei din jur. Mi-am spus imediat că trebuie să fie terorist. Le-am şoptit unor prieteni care stăteau lângă mine „Sunt terorişti, haideţi să sărim asupra lor!” Imediat ne-am năpustit cu toţii să-i punem la pământ”, a spus unul dintre pasageri.

La bordul avionului se aflau mai mulţi poliţişti care au jucat un rol crucial în oprirea teroriştilor.

„Un bărbat a reuşit să-l imobilizeze pe unul dintre terorişti chiar în faţa mea. L-am întrebat imediat cu ce se ocupă şi mi-a zis că e poliţist, la fel ca mine. M-am simţit mult mai bine atunci, ştiam că nu voi lupta singur „, a povestit un altul.

În timpul confruntării, pilotul aeronavei i-a încurajat pe călători prin sistemul de comunicaţii. După ce agresorii au fost imobilizaţi, avionul s-a întors pe aeroportul de unde a decolat. Aici, teroriştii au fost daţi pe mâna autorităţilor. Se pare că patru dintre ei au avut nevoie de îngrijiri medicale deoarece pasagerii i-au bătut destul de rău. Oficialii locali i-au decorat pe călători, pentru curajul lor.

DailyBusiness
CNN: Iranul vine cu o cerere nouă de a pune capăt războiului – ce i-ar putea aduce miliarde
Spynews
Cât de mare a crescut fiul lui Ianis Hagi! Imagini superbe cu Giorgios
Fanatik.ro
”Este un coșmar fără sfârșit”. Presa din Italia, dărâmată după ce ”squadra azzurra” a ratat a treia calificare consecutivă la Cupa Mondială
Capital.ro
Schimbări la obținerea permisului auto și a unei noi categorii. Reforma intră în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Unde se aplică
Playtech.ro
Măsurile de raționalizare în caz de penurie de carburanţi. Ordinea în care se vor aplica dacă se declară situaţie de criză
Adevarul
Nota de plată a partidelor: cine a încasat cei mai mulți bani de la stat și pe ce au fost cheltuiți
wowbiz.ro
Anchetă după dispariția Melisei și Rebecăi! Oamenii legii vor să afle cum au ajuns cele două minore în pădure, având în vedere că distanța de la casele lor este destul de mare
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Femeia care i-a fost alături Codruței Filip a dezvăluit TOTUL despre infidelitate... Vezi mai mult
iamsport.ro
Surpriză! Gică Popescu a dezvăluit ce națională va susține la Mondial, în absența României
MediaFlux
1 Aprilie, Ziua Internaţională a Păcălelilor. Obiceiuri, tradiţii și farse celebre în lume
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj