Şase tigri, salvaţi de pe un bloc din Thailanda VIDEO

Şase tigri au fost salvaţi de pe acoperişul unui bloc din Thailanda, unde erau ţinuţi în cuşcă de 10 ani de zile.
Romania TV
12 sept. 2012, 05:58
Şase tigri, salvaţi de pe un bloc din Thailanda VIDEO

Animalele, cu vârste între 9 luni şi 9 ani, au fost găsite în trei cuşti pe un bloc locuit de muncitorii unei fabrici. Unul dintre muncitori susţine că îi plăcea să se joace cu tigrii.

„Nu mi-a fost niciodată frică de tigri. Mă obişnuisem să urc pe acoperiş ca să mă joc cu ei. Nu erau agresivi”, a declarat Nukul Chiangsi, un muncitor thailandez.

Muncitorul susţine că este proprietarul a doi dintre tigri. Un medic veterinar va verifica dacă puii au fost născuţi în captivitate sau au fost furaţi din sălbăticie.

„Vom extrage sânge din toţi cei şase tigri pentru a stabili legătura dintre ei. Îi vom păstra pe cei mai în vârstă dintre ei pentru a le analiza specia”, a precizat Soonthorn Chaiwattana, directorul Organizaţiei pentru protejarea vieţii sălbatice.

După 10 ani de captivitate, felinele vor fi transportate în sălbăticie. Vânarea sau capturarea ilegală a tigrilor este interzisă în întreaga lume.

DailyBusiness
Radu Miruță avertizează după scandalul ploșnițelor de la metrou: „Cei responsabili vor pleca, vor plăti sau vor ajunge la Parchet”
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
S-a unit trioul pe care Gigi Becali îl visează la FCSB! Florinel Coman, Denis Drăguș și Florin Tănase au făcut spectacol în vacanță. Video
Capital.ro
Banca blochează accesul la banii din cont. Situația în care nu se poate retrage cash. Documentul care trebuie prezentat
Playtech.ro
Cât costă o zi la mare pe litoralul românesc în iunie 2026. Prețurile la șezlonguri, cafea și bere în Mamaia, Constanța și Eforie
Adevarul
România rămâne campioana inflației în UE, cu un nivel de aproape trei ori peste media europeană. „Economia refuză să acorde girul acestor venituri”
wowbiz.ro
Răzvan Lucescu a izbucnit în lacrimi atunci când a vorbit despre tatăl său! Nu poate trece nici acum peste pierderea suferită: „E greu de acceptat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un român din Italia și-a pierdut viața pe loc, după ce s-a izbit cu scuterul de un TIR. Cum s-a produs tragedia
iamsport.ro
Nicu Gheară, spaima fotbalului românesc? Momentul în care ”i-a înghețat” pe Gigi Becali și Dumitru Dragomir: ”Le era frică!”
MediaFlux
Pensie mai mică pentru mii de români. Ce se schimbă la recalculare
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?