Scandal în parlamentul german. Olaf Scholz o acuză pe Angela Merkel că a trişat şi a comis erori de strategie energetică: „Aţi luptat împotriva fiecărei eoliene!”

Germania va depăşi iarna cu curaj şi bravură în pofida riscurilor de penurii, a asigurat miercuri cancelarul Olaf Scholz, exprimându-se critic la adresa politicii energetice a Uniunii Creştin-Democrate (CDU) a predecesoarei sale Angela Merkel.
Daniel Spătaru
07 sept. 2022, 15:20
Scandal în parlamentul german. Olaf Scholz o acuză pe Angela Merkel că a trişat şi a comis erori de strategie energetică:

„Suntem într-o situaţie în care putem spune că vom depăşi această iarnă în pofida tuturor tensiunilor, cu pregătirile pe care le-am făcut, ceea ce nimeni nu ar fi putut garanta în urmă cu trei, patru, cinci luni”, a spus cancelarul în faţa Bundestagului, care a început miercuri examinarea proiectului de buget pe anul 2023. „Suntem astăzi în măsură să abordăm această iarnă cu curaj şi bravură şi să facem astfel ca ţara noastră să iasă cu bine din ea”, a mai spus Olaf Scholz.

Succesorul Angelei Merkel s-a declarat de asemenea „convins că Germania este în măsură să se angajeze pe calea viitorului”, afirmând că a luat „decizii de mare impact, mai importante decât cele luate în cursul ultimelor decenii”. Aceste decizii vor da rezultate, a asigurat el, citând în special numeroasele proiecte de terminale de importare a gazului natural lichefiat (GNL).

De altfel, nivelurile de stocare a gazului „sunt peste 85%, ceea ce este net mai ridicat decât în perioada similară din anul trecut”, a subliniat fostul primar al Hamburgului, exprimându-şi satisfacţia faţă de acordurile referitoare la gaze încheiate cu Franţa, Ţările de Jos şi Belgia.

Citeşte şi Germania ia măsuri de protecţie socială în criza energetică şi anunţă vouchere de 300 de euro pentru pensionari

Pe un ton ofensiv, Scholz a criticat politica energetică a conservatorilor de la CDU-CSU, prea dependentă de gazele importate din Rusia. Uniunea conservatoare, la putere între 2005 şi 2021, este „responsabilă în întregime de faptul că Germania a luat decizii de renunţare la cărbune şi la energia nucleară, fără să fi avut vreodată forţa de a se angaja în ceva” şi nici de a se angaja în „dezvoltarea energiilor regenerabile”.

Ei au dus lupte împotriva fiecărei eoliene şi fiecare luptă din aceşti ultimi ani afectează Germania„, a denunţat Scholz, fost ministrul al finanţelor şi vice-cancelar în ultimul guvern de coaliţie condus de Angela Merkel. Scholz, a cărui cotă de popularitate este în scădere în sondaje, şi-a acuzat oponenţii că, atunci când erau la putere, ar fi „trişat” şi ar „fi ascuns adevărul ştiind că noi aveam nevoie de o creştere a producţiei de electricitate de la 600 la 800 de terawaţi până la sfârşitul deceniului„.

Citeşte şi Spionii lui Putin, în guvernul de la Berlin. Germania investighează doi înalţi demnitari din Ministerul Economiei, suspectaţi de spionaj pentru Rusia

„Este un lucru bun ca voi să fiţi în opoziţie pentru ca noi să putem moderniza industria, pentru ca noi să rămânem competitivi şi ca noi să nu ne mai derobăm de problemele acestei ţări”, a afirmat Scholz, adresându-se preşedintelui CDU, Friedrich Merz. Drept răspuns, acesta din urmă a calificat drept „nebunie” decizia lui Scholz de a nu autoriza prelungirea funcţionării centralelor nucleare rămase în ţară Adresându-i-se direct lui Scholz în timpul dezbaterii din Bundestag, Merz a strigat: „Opriţi această nebunie!

Scholz şi ministrul german al economiei, Robert Habeck, din Partidul Verzilor, vor să menţină în standby două din ultimele trei centrale din Germania în loc să le acorde o prelungire a duratei de viaţă, aşa cum au cerut unii din opoziţie şi din coaliţia de guvernământ. Scholz a replicat că Merz seamănă discordie. „Cei care vorbesc despre divizare pun în pericol coeziunea în această ţară, iar acesta este cel mai rău lucru care se poate face în prezent„, a declarat Scholz în faţa parlamentului, potrivit RFI.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Gigi Becali, prima reacţie după ce FCSB şi-a aflat adversarul din Conference League: „Ştiu un singur lucru!”
Capital.ro
Programul „Viața la țară” devine lege: sprijin pentru gospodării și turism rural
Playtech.ro
Ce înseamnă alertele de călătorie emise de MAE și de ce nu ar trebui să le ignori înainte de o vacanță
Adevarul
Ce urmează pentru PNL după mișcarea lui Nicușor Dan. Andrei Ţăranu: „Dar în capul domnului Bolojan ce scenariu este?”
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Cristi, tatăl care a sfârșit după ce și-a salvat fratele de la înec. Avea doar 27 de ani și un bebeluș de câteva luni
iamsport.ro
”Am fost pur și simplu un idiot!”. Legenda României regretă decizia luată în privința naționalei: ”Eram foarte impulsiv, foarte orgolios, am greșit”
MediaFlux
Răsturnare de situație în PNL! Adrian Veștea vânează șefia partidului și vrea locul lui Ilie Bolojan la Congresul extraordinar (Surse)
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?