Scandal la Gura Foii. Alegătorii, păcăliţi cu buletine de vot USL VIDEO

Primarul PDL Marian Iosif a câştigat în comuna Gura Foii, din judeţul Dâmboviţa, la doar două voturi diferenţă după ce mai mulţi localnici au votat o formaţiune care nu există la ei în comună. Alegerile din anul 2008 au fost câştigate de Marian Iosif în aceeaşi manieră, după ce a fost votat chiar şi de câţiva bucureşteni, informează România TV. Un reportaj filmat cu camera ascunsă a fost preluat atunci de canalul francez "Arte".
Romania TV
13 iun. 2012, 11:00
Scandal la Gura Foii. Alegătorii, păcăliţi cu buletine de vot USL VIDEO

PSD-iştii din comună au motive serioase să fie nemulţumiţi. Mai mulţi localnici au primit buletine de vot pe care au votat USL, deşi în Gura Foii partidele care compun această formaţiune au avut candidaţi diferiţi. Astfel, buletinele au fost anulate, iar primarul a câştigat la diferenţă de numai două voturi.

„Eu am avut trei buletine de USL şi unul de PSD”, a spus un alegător din comună.

„În total au fost o sută de voturi de la Glodeni găsite la Gura Foii, pe circumscripţia noastră. Treizeci de buletine au fost găsite la Făget, din păcate patru au fost şi votate, băgate şi găsite în urnă”, a spus un alt alegător nemulţumit.

Localnicii spun că nu are cum să fie o greşeală. „Buletinele de vot au fost amestecate în buletinele de votare din Gura Foii cu intenţie, că altfel nu se explică cum de numai cele de la primar au fost amestecate cu cele de Glodeni”, a amintit un localnic.

Primarul Marian Iosif admite că alegătorii au fost induşi în eroare, dar spune că nu e vina lui. „Omul, după ce a primit buletinul de vot, aia a votat. Nu? Cine a făcut oferta electorală care nu exista”, a spus Marian Iosif, la România TV.

Nici la Biroul Electoral judeţean lucrurile nu se văd mai clar. „În Gura Foii nu există USL. Ştim că au mai fost probleme acolo. Au fost identificate buletine de vot pentru comuna Glodeni. La acest moment nu mai are atribuţii decât Biroul Electoral Central. La noi au fost validate”, a spus pentru România TV Ionel Florea, preşedinte Birou Electoral Circumscripţie a Judeţului Dâmboviţa.

În 2008, Marian Iosif şi-a adjudecat postul de primar al comunei tot în urma unor alegeri cu cântec.

„Am votat cu primarul. De ce să nu votez. Şi a fost bine. A dat nişte găletuşe cu 30 de ouă, o sticlă
de Pepsi”, a spus o alegătoare din Gura Foii.

Comuna Gura Foii a ajuns cunoscută şi în Franţa. Un reportaj filmat cu camera ascunsă a fost preluat, în urmă cu trei ani, de canalul „Arte”. O echipă de jurnalişti l-a surprins pe primarul Marian Iosif vorbind fără prejudecăţi de cumpărarea alegerilor. „Un milion de euro. Vorbim de o grămadă de bani. Toată lumea plăteşte. Gândeşte-te: fără bani noi, liberalii, n-am avea nicio şansă să câştigăm aici, în Dâmboviţa”,  îi spunea atunci Marian Iosif unui reporter francez.

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Giovanni Becali, transfer la Real Madrid. „Are 19 ani! L-a văzut deja Mourinho”. Exclusiv
Capital.ro
Casa Verde vine cu o schimbare importantă. De ce nu mai este suficient să te înscrii printre primii
Playtech.ro
Cum să plătești mai puțin pentru încălzire în această iarnă. Temperatura la care să setezi termostatul când ești acasă și când pleci
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
”MM nu și-a dat demisia, a fost forțat!”. Care ar fi, de fapt, motivul real din spatele plecării lui Mihai Stoica de la FCSB
MediaFlux
A venit iarna în România! Ninge în mai multe zone din țară, inclusiv în municipiul Brașov și Poiana Brașov. Condiții de iarnă pe mai multe șosele Video
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România