Scandal la procesul lui Năstase. Codrin Ştefănescu, evacuat din sala de judecată

Este o zi decisivă pentru familia Năstase. Adrian Năstase şi soţia sa află dacă merg după gratii. Magistraţii de la Înalta Curte judeca ultimul termen în dosarul Zambaccian, iar sentinţa va fi definitivă. În timpul procesului, Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct al PSD, a fost evacuat din sală.

RomaniaTV.net
19 dec. 2013, 14:32
Scandal la procesul lui Năstase. Codrin Ştefănescu, evacuat din sala de judecată

„Habar n-am de ce am fost evacuat. Stăteam în ultimul rând cu un coleg de la PSD şi domnului preşedinte de complet i s-a părut că ne hlizim. Mi s-a adresat: domnul chel de acolo din spate, vă rog să vă ridicaţi! M-a întrebat dacă am mai fost într-o sală de judecată…”vă rog frumos să părăsiţi sala”. Am părăsit sala cu colegul, m-a întrebat dacă am nevoie de un jandarm…”M-ai jignit! N-ai niciun motiv să mă dai afară din sală”. Cam ăsta e modul în care se desfăşoară un astfel de proces politic… în faţa mea stăteau Adrian Năstase şi familia. Nici nu am spus o vorbă… m-am ridicat să mă uit în faţă, i s-a părut că ne hlizim. Mi s-a spus: domnule ghel, ieşiţi afară„, a declarat la România TV Codrin Ştefănescu.

De asemenea, Irina Jianu a fost scoasă din sala de judecată de jandarmi pentru că nu se simţea bine.

Adrian Năstase şi soţia sa află joi dacă merg după gratii. Potrivit România TV, procurorii au cerut pedepse de peste trei ani cu executare pentru Adrian şi Dana Năstase.

Magistratul a arătat, în faţa instanţei, că cei trei judecători din completul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a dat decizia de fond în acest dosar nu au ţinut cont de numeroasele probele ale DNA, între care declaraţiile unor martori ai acuzării, rapoarte economice şi expertize contabile.

În legătură cu imobilul din strada Christian Tell, despre care Adrian Năstase a spus că aparţine urmaşilor lui Paul Opriş, procurorul a arătat că martori din acest dosar, lucrători care au făcut reparaţiile la acel imobil, au declarat că acesta aparţinea lui Adrian Năstase.

Procurorul a adăugat că, deşi s-a încercat, acuzarea nu a putut găsi vreun document care să ateste că Paul Opriş ar fi decontat vreuna din lucrările făcute la imobilul din strada Christian Tell. Magistratul a mai arătat că în acel imobil se găsesc numeroase bunuri dintre cele aduse din China.

Acesta a precizat că instanţa de fond a reţinut comiterea şantajului, dar nu a detaliat motivele pentru care a oferit circumstanţe atenuante faptelor atunci când a decis condamnarea lui Adrian Năstase la închisoare cu suspendare.

Procurorul a susţinut că, în cazul faptei de şantaj, pedeapsa trebuia să fie individualizată fără reţinerea circumstanţelor atenuante şi dictată o pedeapsă la închisoare cu executare.

Acesta a cerut reindividualizarea pedepselor pentru toate acuzaţiile aduse inculpaţilor din acest dosar şi stabilirea unor pedepse cu executare în cazul soţilor Năstase, precum şi majorarea pedepselor dispuse de instanţa de fond în cazul Irinei Paula Jianu.

Adrian Năstase a declarat joi, la intrarea în sediul ICCJ, unde se judecă ultimul termen din dosarul Zambaccian, că speră ca el şi soţia sa să fie achitaţi, tradiţia Crăciunului să fie alta, din multe puncte de vedere şi să intre în noul an cu multă speranţă. Adrian Năstase a mai spus că în acest dosar s-a creat un amestec de teme, în care învinuiţi au fost transformaţi în martori şi martori au fost transformaţi în învinuiţi. Fostul premier a precizat că el a pus la dispoziţie terenul pentru constructor, care trebuia să îi dea la cheie, cu tot cu parchet şi obiecte sanitare, un apartament din cele patru din Zambaccian.

„Chestiunea importurilor a fost rezolvată de către construct, care însă evident că şi-a adus, pentru apartamentele lui şi pentru al nostru, ceea ce era normal să facă, şi bineînţeles pentru alte construcţii ale lui. Acest amestec de teme a încurcat foarte mult lucrurile, învinuiţi transformaţi în martori, martori transformaţi în învinuiţi. De aici, o poveste întreagă pe care foare mulţi nu o mai înţeleg”, a spus Adrian Năstase.

Întrebat dacă miza acestui proces este achitarea, Năstase a răspuns: „În mod evident! Eu cred că în perspectiva a ceea ce înseamnă aceşti 24 de ani, sper ca, în sfârşit, tradiţia Crăciunului să fie alta, din multe puncte de vedere şi să intrăm, fără îndoială, în anul viitor într-un mod mai optimist şi cu mai multă speranţă”, a mai spus Năstase.

Întrebată ce a însemnat pentru ea acest proces, Dana Năstase a spus: „Opt ani de muncă şi de citit, mai mult de 12.000 de pagini”.

Avocatul Ion Cazacu a declarat că a adus opiniile unor reputaţi profesionişti cu privire la aspectele de natură tehnică, juridică.

Cazacu a precizat că va fi o zi lungă, complicată, pentru că este singurul dosar de la completul de judecată. Avocatul a precizat că şansele privind achitarea sunt la fel ca şi celelalte, depinzând de felul în care interpretează instanţa.

Citeşte şi: Năstase glumeşte pe blog pe tema Legii graţierii. Vezi ce articol propune să fie introdus

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit pentru 19 decembrie judecarea ultimului termen în dosarul Zambaccian, în care sunt inculpaţi fostul premier Adrian Năstase, soţia sa Dana Năstase şi fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC) Irina Jianu. Astfel, joi vor avea loc pledoariile finale ale avocaţilor şi susţinerile procurorului, urmate de ultimul cuvânt al celor acuzaţi.

În martie 2012, un complet de trei judecători de la Curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.

Magistraţii au mai decis atunci achitarea soţiei lui Adrian Năstase, Daniela Năstase, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi pentru spălare de bani şi condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false.

ÎCCJ a mai hotărât condamnarea Irinei Jianu la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.