Scandal pe Revelionul la Biblioteca Naţională. Prăpăd în Sala Atrium, după petrecere VIDEO

Deputatul USR Iulian Bulai a sesizat pe Facebook că Sala Atrium a Bibliotecii Naţionale a fost „locaţia autentică”, aşa cum este prezentat evenimentul pe reţeaua de socializare, pentru petrecerea „unui Revelion de poveste cu Delia & Co”.
Ionela Marcu
03 ian. 2020, 16:24
Scandal pe Revelionul la Biblioteca Naţională. Prăpăd în Sala Atrium, după petrecere VIDEO

„O locaţie autentică” pentru petrecerea Revelionului. Plină de mizerie, vandalizată, practic, după Revelion. Nu mi-am imaginat niciodată că Biblioteca Naţională a României, care-şi împarte sediul cu Ministerul Culturii, e o „locaţie autentică” pentru „un revelion de poveste”, cu Delia et co”, a scris Iulian Bulai pe Facebook.

Deputatul a publicat şi un videoclip în care se vede cum arată Sala Atrium a Bibiliotecii Naţionale după „chermeză”.

Promovat pe Facebook ca fiind organizat nu se ştie de cine – poate de Biblioteca Naţională însăşi, deşi ultima dată când am verificat, nu ăsta era obiectul ei de activitate. În obiectul de activitate nu scrie deloc, dar deloc, că BNR se ocupă de chermeze. Nici că face viţei la proţap pe scările Ministerului, de Ziua Naţională, pe muzică de nuntă. Nici că noaptea, când nu e revelion, Biblioteca are program de discotecă în Sala Atrium, cu sute de oameni înghesuiţi, care beau pe rupte„, a comentat Bulai, întrebându-se ironic dacă „dlui ministru Gheorghiu nu-i miroase a mâncare în Minister? N-a văzut niciodată gunoaiele şi urmele de vomă rămase pe aleile din jurul clădirii? Nu se-ntreabă ce se-ntâmplă dacă se-ntâmplă ceva? Hidranţi, pompieri, cărţile din depozite. În general, ce trebuia să-nvăţăm după Colectiv„.

Aştept însă scuze – cetăţenilor care finanţează Biblioteca Naţională – pentru toată această nesimţire„, mai spune Iulian Bulai care adaugă: „Pentru directoarea Carmen Mihaiu n-am întrebări. Doar uitaţi-vă cum arăta Sala Atrium a Bibliotecii Naţionale pe 1 ianuarie 2020. Şi cam cum arată „atmosfera” de club de noapte, în restul anului, în acest „templu al culturii, patrimoniului şi educaţiei„.

Evenimentul organizat la Biblioteca Naţională este încă activ pe Facebook şi poate fi consultată lista artiştilor invitaţi, dar şi meniul serii.

Cu titlul „Un Revelion altfel… de poveste, în Biblioteca Naţională!”, publicul este invitat să petreacă noaptea dintre ani „în cea mai autentică locaţie din Bucureşti, în Biblioteca Naţională”.

„Vrem un revelion cu ritm, dans, cu emoţii, aşa că petrecerea va fi condimentată de vocea unor mari artişi: Delia, Damian & Brothers, Dj Yanis. Tema culinară aleasă este una de excepţie cu cele mai delicioase preparate din marile bucătării ale lumii: preparate sud americane (Uruguay chefs), sushi, preparate vânătoreşti, internaţional finger food”, scrie în invitaţie.

Biletele pentru acest eveniment au costat 490 de lei şi 590 la categoria VIP.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Un nou top select în care numele lui Gică Hagi figurează în istoria Campionatelor Mondiale alături de Cristiano Ronaldo, Lionel Messi și Diego Maradona
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Cât câștigă pe lună un antrenor de fitness, în 2026. Sumele, dezvăluite chiar de românii care lucrează în domeniu
Adevarul
Infractor prins după o urmărire spectaculoasă. Un șofer și-a oferit mașina polițistului: „Urcați în spate!”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
Turiștilor le e frică să intre în mare. Cum arată rana produsă de peștele-iepure
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?